Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta 5

Pe adresa [email protected] au fost trimise urmatoarele povesti la concursul organizat de Feminis.ro si Veloteca. Trimite-ne si tu povestea ta despre biciclete!

Pentru concursul:  Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta

Raluca Uluiteanu - Ce amintire memorabila ai tu despre bicicleta ta?

De mica am iubit bicicletele. Nu sunt o mare impatimita a sportului, nu fac jogging in fiecare dimineata sau seara, nu merg zilnic la sala...insa bicicleta este marea mea iubire.

Copila fiind, am avut tricicleta. Si acum am imaginea ei in fata ochilor. Albastru ca maron, de baietel, moale, micuta. Toata ziulica eram afara calare pe ea. Primavara, vara, toamna, iar iarna pe saniuta.
Am invatat sa merg pe bicicleta mare, direct fara roti ajutatoare, si fara sa ma tina cineva de sa si sa mearga odata cu mine. Si nu am cazut!! Nu imi permiteam sa cad. Nu era bicicleta mea, era bicicleta unui baietel de la bloc, plus de asta erau toti copiii de la bloc de fata si nu puteam sa ma fac de ras. Asa ca, cu putina teama - caci sunt o fire usor timida - dar cu fruntea sus si privirea inainte, m-am urcat pe bicicleta si am pedalat o tura in jurul blocului. Sa merg drept nu era deloc greu, partea dificila a fost cand a trebuit sa fac dreapta, apoi iar dreapta si apoi stanga. Acum imi pare de domeniul SF, si poate m-as gandi de 2 ori inainte de a ma urca pe bicicleta daca nu as sti sa merg; atunci insa, la 7 anisori, era cea mai mare provocare.

Cateva zile/saptamani/poate chiar luni mai tarziu tata m-a dus la dentist. (Se misca un dintisor de lapte si el nu putea sa mi-l scoata.) Nu mi-au placut niciodata stomatologii, asadar nu vroiam sa merg. Abia tragea de mine...si m-a convins cand mi-a promis ca imi ia orice vreau eu numai sa merg! Atat mi-a trebuit. Am trecut pe langa un magazin de biciclete, si i-am zis: "asta vreau sa imi iei, si merg la dentist si stau cuminte acolo".
Tata - "o sa iti fie greu sa mergi pe bicicleta. Lasa sa mai cresti si iti luam si bicicleta din asta."
Era un pegas mare, rosu cu alb, frumooos tare.
"Nu, eu acum vreau bicicleta! Pot, si stiu sa merg pe ea! Daca nu imi iei bicicleta, nu intru in cabinet la doctor."
A doua zi am avut bicicleta. Poate si pentru ca tatei ii placea, atat sportul in general cat si bicicleta - si s-a plimbat si el cu ea: ii ridica seaua si mai facea si el cate o tura de parc; poate si pentru ca stia ca mai devreme sau mai tarziu trebuia sa imi cumpere una; poate - poate...nu stiu, dar a fost cea mai mare bucurie a mea, ca si copil.

Nebunia cu bicicleta a continuat, ani la rand, nu exista an in care sa nu merg primavara - vara - toamna pe bicicleta...pe pegasul meu pana acum ceva ani buni; apoi pe biciclete inchiriate, pe biciclete ale prietenilor.

Vara trecuta am trait o frumoasa poveste de iubire. Dar ca toate iubirile de vara, in toamna s-a sfarsit. Nu lacrimi, nu tipete, pur si simplu s-a terminat frumos, asa cum a si inceput. A inceput cu un dans, s-a incheiat cu o plimbare pe bicicleta. Iar daca voi uita momente frumoase traite alaturi de el in acea vara, dansul din club si plimbarea cu bicicleta va ramane forever and ever acolo undeva in mintea si in sufletul meu.

In acea zi trista de toamna, desi cu mult soare afara, am decis sa petrecem o ultima zi impreuna. Pe bicicleta. Am inchiriat 2 biciclete si am pornit la drum. Am luat-o incet cu un traseu usor Kiseleff-Herastrau, am facut un tur al parcului Herastrau, (si vai, cat de distractiv a fost sa urcam cu bicicletele pe pod - acolo pe unde trece trenul spre si de la Constanta), o mica oprire la o inghetata, apoi am plecat pe strazi, prin trafic. Am vorbit multe, despre noi, despre viata, despre lumea exterioara.  Nu mai conta ce ne aducea ziua de maine. Eram acolo, amandoi, si ne era bine.

Desi, aceasta primavara parca inca nu s-a decis sa vina, o plimbare cu bicicleta deja am facut. Plimbarile lungi cu bicicleta si cu castile in urechi (doar o casca atunci cand sunt in trafic, ca sa pot auzi si ce se intampla in jurul meu) ma relaxeaza, ma deconecteaza de la lumea asta si de la problemele cotidiene...ma linisteste, imi da o stare de buna dispozitie si ma face sa zambesc intotdeauna.


Care este calatoria vietii tale pe o bicicleta, pe care ai facut-o sau ai vrea sa o faci?

Calatoria vietii mele pe o bicicleta...m-as aventura chiar pana la Cluj. Cand eram mica, si eram in vacanta de vara, tata ma lua cu el in delegatiile pe care le avea in Cluj. Undeva langa Cluj, mai exact, in Fantanele Belis. De mai bine de 15 ani nu am mai ajuns in acele locuri, insa mi-au ramas in suflet si imi doresc tare mult sa le revad. Mergeam noaptea, cu trenul, la cuseta...pentru ca dimineata la prima ora tata trebuia sa fie pe santier acolo. Era atat de frumos...acolo pe lac am descoperit hidrobicicletele, cu care singurica am invatat sa "navighez".

Sa merg pedaland pana acolo, si acolo sa continui sa pedalez pe lac...ce frumos ar fi!