Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta 12

Pe adresa [email protected] au fost trimise urmatoarele povesti la concursul organizat de Feminis.ro si Veloteca. Trimite-ne si tu povestea ta despre biciclete!

Pentru concursul: Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta

Catalin Popovici - Bicicleta copilariei si adolescentei mele!

Bicicleta mea era un amestec de piese adunate de la mai multe biciclete tip "Pegas".  Devenise un hobby pentru mine sa mesteresc aproape zilnic la acea bicicleta care insemna foarte mult pentru mine, baiat mai sarman venit din Moldova in Ardeal. Deseori, trebuia sa schimb lantul sau sa mesteresc la o aripa sau ghidonul nu era drept si cate si mai cate neajunsuri cotidiene. Insa, chiar acest fapt imi placea cu adevarat!  Ma implicam total si fara limite!

In perioada copilariei si adolescentei, practicam sportul de performanta si tot imi mai gaseam timp sa fac plimbari pana sus pe coma dealurilor din apropiere sau mult mai departe in statiuni montane cunoscute din judetul unde locuiam. Plecam in excursii care ma relaxau, doar eu si bicicleta mea magica. Era chiar o forma suplimentara de antrenament fizic deoarece nu era chiar simplu  sa urci muntele cu o bicicleta modesta ca a mea!

Odata cu trecerea timpului, am plecat la Bucuresti, iar "prietena mea, bicicleta" a ramas singura si abandonata in balconul dormitorului meu, mult timp dupa ce eu devenisem un adult in toata regula! Cu parere de rau, intr-o zi, mama m-a anuntat ca a trebuit sa o dea la fiare vechi, deoarece ruginise si nu se mai putea face nimic pentru a o readuce la "viata". Cu strangere de inima, am primit vestea si o multime de amintiri m-au napadit atunci! Nostalgia vremurilor copilariei si adolescentei mele ma coplesea cu amintiri minunate de neuitat! Acum, chiar imi doresc o bicicleta noua! Cu siguranta ma va face sa ma simt din nou copil!

Nu o voi uita niciodata pe "prietena mea - bicicleta magica"!

Popa Cornelia Crina - Istoria se repeta!

M-am nascut in anul 1968, in controversata generatie a "ceauseilor " si pot spune cu mana pe inima ca nu regret niciodata ca mi-am petrecut copilaria in acea perioada, din mai multe motive. Am crescut la bloc, avand o groaza de prieteni cam de aceeasi varsta, facandu-ne veacul pe nelipsita alee, speriind comunitatea din zona cu galagia si sotiile noastre. Psihologia grupurilor mari este aceea ca, atunci cand "se poarta ceva", toata lumea trebuie sa il aiba. Avantajul vremurilor a fost acela ca mofturile noastre de copii nu faceau ditamai gaurile in bugetul familiei !

In acele frumoase zile ale copilariei erau la moda doua chestii: toti taticii isi cumparau Dacii (se lansase Dacia cu motor frantuzesc!) si toti copiii aveau biciclete. Ca toate lucrurile de succes si cumparatul bicicletelor a luat amploarea unei epidemii. Tin minte ca toti ne-am pricopsit cu "bitoacle" cam in acelasi timp. Parca il vad si acum pe tatal meu care, intr-o zi torida de vara, mi-a montat bicicleta in parcarea de langa bloc, chiar langa celebra Dacie, inchizand astfel cercul celor mai fierbinti deziderate ale familiei. Tot el a alergat in spatele meu doua zile, pana am invatat sa imi tin echilibrul chiar si atunci cand intorceam capul sa ma asigur ca nu vin masini.

Fericirea mea era completa! O data pentru ca, in sfarsit ma aliniasem statutului "gastii" din care faceam parte si, in al doilea rand, datorita neasteptatei senzatii de libertate pe care mi-o dadea vehiculul pe doua roti. Sa ne fi vazut atunci pe toti, baieti si fete, iesind seara la plimbare in sir indian, roata la roata, facand meandre pe strazile din cartier, mandri de viteza pe care o prindeau bolizii nostri!Era un adevarat spectacol, iar vecinii rasuflau usurati ca, cel putin pentru o seara, erau scutiti de nazbatiile noastre.

Bicicletele erau bineinteles aceeasi marca, la fel ca si masinile parintilor, diferentiate doar pe sexe, cu coarne mai inalte pentru noi, fetele si mai compacte pentru baieti.  Uniformitatea era cuvantul de ordine in acele vremuri, dar cine mai statea sa tina socoteala cand satisfactia era garantata? Chiar si faptul ca trebuia sa ne caram velocipedele cate trei sau patru etaje, pe scara blocului, de cateva ori pe zi, nu era suficient ca sa ne starpeasca entuziasmul. Bucuria ne facea mai buni. Eram napaditi de generozitate caci imprumutam bicicleta "pentru o tura" si celor care nu aveau sau fusesera prea lenesi sa o scoata din casa! 

O buna bucata de timp aceasta a fost distractia de capetenie a tuturor. Nu stiu cand si cum s-a terminat totul, ce s-a intamplat cu prima mea bicicleta, daca, in cele din urma, s-a stricat sau daca parintii mei au dat-o sa bucure alt copil! Pur si simplu reprezinta un reper al acelei varste si cred ca toti adultii care au fost posesori de bicicleta in copilarie, simt acest lucru.

De atunci au trecut ceva ani, cam multi as zice eu, n-am mai avut ocazia sa reiterez aceasta experienta dar, stiti cum se zice, mersul pe bicicleta, odata invatat nu se uita niciodata!

Baiatul meu are bicicleta de vreo doi ani. A inceput, ca orice pusti, cu o tricicleta de plastic, visand la ziua cand avea sa intre in posesia unei biciclete adevarate, ceea ce s-a si intamplat, fireste! Astazi se apropie de importanta varsta de 6 ani si e tare fudul de cand a scapat de rotitele ajutatoare. In sfarsit e in rand cu restul lumii! Acum, ca iarna a trecut, a inceput din nou sa iasa la plimbare. Viseaza sa isi "tuneze" monstrul pe doua roti cu abtibilduri hot road, un far si un claxon mai cool! Zdranganelele de tot felul completeaza cu brio imaginea de "macho man" pe care incearca sa si-o construiasca de ceva timp. La fel ca toti baietii de-o seama cu el, aspira intens sa fie tratat ca un barbat si este evident ca bicicleta ii tine moralul la cote ridicate.

Spre satisfactia noastra isi pastreaza interesul pentru aceasta activitate sanatoasa. Din cand in cand ma intreaba daca observ ce muschi "tari" a facut la picioare  (e slab ca un tar si iute ca un tantar), iar eu  ii declar admirativ ca, in mod sigur, asta se trage de la plimbarile pe bicicleta! 

Cand ma uit la el cum pedaleaza furios, aplecat in fata, nemultumit ca nu atinge viteza dorita, parca retraiesc senzatiile din copilarie: ca lumea e mai mica si mai usor de traversat (la propriu si la figurat!), iar timpul este mai usor de controlat. Totul ambalat intr-un sentiment inegalabil de independenta.

[gallery:1159]