Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta 11

Pe adresa [email protected] au fost trimise urmatoarele povesti la concursul organizat de Feminis.ro si Veloteca. Trimite-ne si tu povestea ta despre biciclete!

Pentru concursul: Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta

Magda Campeanu - O minune de bicicleta

In copilaria mea, bicicleta a insemnat evadarea dintr-o lume cenusie intr-un univers plin de culoare, care m-a facut sa ma simt cu adevarat fericita. Pentru ca mi-am dorit foarte mult o bicicleta, atunci cand am primit-o nu am mai avut cuvinte sa imi exprim euforia. I-am studiat, cu mare taina si sfiala, suruburile, roțile, bara metalica, in timp ce tatal meu o asambla. Iar odata ce am invațat sa merg pe bicicleta, nu mi-a mai venit sa ma despart de ea, nici dupa ore si ore de plimbare.

Cu ajutorul bicicletei, am avut o copilarie magica, in care ființa mea prindea aripi si se simtea dincolo de timp si spatiu, uitand de grija parintilor, de mancare, de alte lucruri. Imi placea sa analizez oamenii din jurul meu, sa le zambesc, sa imi fac prieteni noi, sa imi umplu sufletul de albastrul cerului, ce imi dadea un sentiment profund de libertate. Chiar daca m-am ales de multe ori cu vanatai, julituri si cucuie, aceste mici incidente nu mi-au umbrit bucuria de a merge cu bicicleta. Dimpotriva, dupa un timp, simteam ca imi cunosc atat de bine bicicleta, incat ma dedam la mici cascatorii: mergeam fara maini, pe o roata, cu ochii inchisi.

Giumbuslucurile s-au potolit, cand era sa fiu accidentata de o masina, daca nu puneam frana in ultimul moment. Mi-am iubit bicicleta atat de mult, incat am personificat-o, parandu-mi o fiinta care ma cunoaste, care ma intelege si care se bucura, alaturi de mine, de toate peripetiile. Bicicleta a fost pentru mine si cheia spre inima oamenilor intalniti in cale, oferindu-mi ocazii sa ii cunosc mai bine. Astfel, atunci cand se intampla sa cad, unii se grabeau sa ma ajute, altii treceau nepasatori, sau iritati de neindemanarea mea, unii se bucurau de entuziasmul meu. Bicicleta iubea fetitele care vroiau sa faca ture cu ea, purtandu-le cu mare grija, asa cum arata si fata de mine, de aceea solicitarile erau uneori foarte multe.

Cand bicicleta a devenit prea mica, pentru picioarele mele lungi, a fost oferita unui baietel care dorea sa fie a lui. Dupa ani si ani, cand am fost intrebata care a fost cel mai fericit moment din viata mea, am raspuns ca atunci cand am primit bicicleta. Toamna trecuta, dupa aproape 10 ani, am facut ture cu o bicicleta imprumutata si mi-am amintit de bucuria copilariei. Un entuziasm aflat intr-un cufar uitat al suflelui meu a prins o forta incredibila.

De aceea, am inceput sa imi doresc iar o bicicleta,  cu ajutorul careia sa fac calatoria vietii mele pe munte, alaturi de alti oameni pasionati. Sper ca acest lucru sa se petreaca, cat de curand!