Sa va spun mai intai o poveste: "Exploratorul s-a intors acasa. Locuitorii orasului sau erau dornici sa afle cum era Amazonul. Dar cum ar fi putut sa descrie sentimentele extatice din inima sa atunci cand a vazut acele flori exotice si cand a auzit sunetele padurii tropicale, cand a infruntat pericolele, cand s-a luptat cu fiarele salbatice sau cand si-a manuit canoea pe cursul rapid al fluviului?
In cele din urma le-a spus: Duceti-va si aflati singuri.
Pentru a le arata drumul le-a desenat o harta. Oamenii au luat harta, au inramat-o si au asezat-o in vitrina, la Primarie. Unii si-au facut copii personale, dandu-se apoi drept experti in problema Amazonului, caci cunosteau fiecare cotitura a fluviului, cat de lat era acesta, cat de adanc, unde se aflau cascadele si bratele sale."
Cam asa imi suna si mie problema bunului simt in Romania. Si mai ales al celui de la televizor. Parca cineva, niste generatii de demult, au stiut foarte bine ce inseamna acest lucru, l-au trait cu toata fiinta si, din cauza viitorului care a venit prea repede peste ei, au incetat sa mai transmita si generatiilor urmatoare, lasandu-le sa descopere singure.
Insa acestea, generatiile mai tinere, sunt prea preocupate de propria imagine ca sa mai vada, sa mai observe ce insemna bunul simt. Si atunci il copiaza de unde apuca: de la televizor, din reviste, din telenovele, de la colt de strada.
Imi pare ca televiziunile sunt din ce in ce mai mult preocupate de o realitate de mahala, de socul de orice gen, de exorcizari, de nenorociri, de orice frizeaza bunul simt. Pare-se ca fiecare este expert pe genul de emisiune pe care-l reprezinta si ca ceea ce spune este litera de lege, desi pare-se, ca niciodata nu au fost sa viziteze adevaratul Amazon al realitatii.
Isi construiesc harti dupa harti, din ce in ce mai deformate, si ni le servesc cu nonsalanta pe tava ca fiind lumea in care traim. O lume plina de omoruri, de prostituate de toate genurile, de homosexuali, de travestiti, de copii care-si omoara parintii si invers, de perversi, de scursuri, de nihilisti...
Unde sunt adevaratii exploratori ai lumii in care traim, unde sunt cei care simt si traiesc ca fiinte umane normale, care merg la teatru, la film, se bucura la venirea primaverii, care iubesc si sunt iubiti, care pulseaza, vibreaza, traiesc si impartasesc? Sunt undeva cu siguranta, departe de media, insa intreb eu: de unde isi iau copii nostri educatia?
De la noi, cei care stam deoparte si ne vedem de ale noastre sau trag cu ochiul in gradina televiziunilor, la tarabele din colt sau la asa-zisii prieteni ‚cool"? Conteaza mai mult ce le spunem noi, ce vad la noi sau ce vad la TV si la colt de strada? Conteaza valorile in care credem noi si pe care probabil ca le-am transmis si lor sau se face o schimbare a valorilor chiar sub nasul nostru?
Ce prefera tinerii si adolescentii nostri: un iPod de ultima generatie si silicoane ca ale nu stiu carei Sexy NoName sau prefera sa citeasca o carte si sa caute oportunitati de dezvoltare? Scriind insa ultimele cuvinte ‚oportunitati de dezvoltare" mi-a trecut prin minte un gand cam sumbru: cati dintre tinerii nostri se gandesc, macar fugar, la ‚oportunitati de dezvoltare"? Dumnezeule, ce-or fi alea?
Chiar pentru noi nu mai e nimic de facut? Nu mai avem nicio sansa, decat imbecilizarea? Am ajuns sa nu ne mai pese? Sau e doar o faza trecatoare? Si asa, schimband canal dupa canal, ajung sa ma intreb ‚Oare Amazonul exista cu adevarat?"
Mai putem reinvata copilaria?
Placeri feminine
