Husband material

Adica bun de barbat. Sau ceva asa.

Chiar, cum iti poti da seama daca un barbat este bun pentru casnicie? E de casa? Vrea copii si se va implica in viitoarea familie asa cum te astepti tu de la el?

Cum ar fi cazul unei tipe care se afla in relatie separata cu doi barbati diferiti. Cum va sti ea sa aleaga intre cei doi. De unul nu se poate “dezlipi”, pentru ca e diferit, incitant, atragator, nonconformist etc., iar celalalt e bun la toate, se poate baza pe el si simte ca poate face un copil cu el. Desigur ca aceasta relatie cu doua fete nu va dura la nesfarsit. Dar, pentru moment, ii e bine asa, cu amandoi, fiecare aducandu-i si oferindu-i cam tot ce simte ca are ea nevoie. Stie ca in cele din urma va fi pusa in situatia sa aleaga intre cei doi si o va face: il va alege pe cel care i-a inspirat ca poate fi tatal copiilor ei.

In momentul in care te simti pregatita sa incepi o relatie cu un barbat, ai deja proiectata in minte o imagine despre el: cam cum sa arate, cam cum sa se poarte, ce fel de om sa fie, ce lucruri sa aveti in comun, ce poti accepta sau nu de la el. Insa foarte rar se intampla ca aceasta imagine construita de tine sa coincida cu realitatea. Ma rog, cu realitatea aceea de inceput de relatie, in care ambii parteneri lasa sa se vada numai partile bune si frumoase ale fiecaruia.

Multe femei se plang ca atrag barbati nepotriviti pentru ele, si ca acestia le fac sa sufere. Daca stam sa ne gandim bine, asta nu se poate intampla cu adevarat decat daca femeia cu pricina e capabila si dispusa sa accepte un astfel de barbat. Daca de la bun inceput nu accepti nici un fel de gest, cuvant, atitudine care ti se par nepotrivite, relatia nu va continua si nu se va ajunge la momente cu adevarat neplacute, din care vei ajunge sa suferi. Din nerericire insa, nici macar asta nu poate constitui o garantie. Adica nu stii cand “isi va da arama pe fata”, sau daca o va face vreodata. Viata in sine e un fel de loterie...”like a box of chocolates; you never know what you gonna get”. Asa incat, intr-un fel sau altul, intr-o masura mai mare sau mai mica, tot ajungi sa risti atunci cand te implici intr-o relatie de cuplu.

Ma intreb daca ar fi de ajutor, daca ar functiona, sa incercam a-ii supune la tot felul de testari, din care sa ne dam seama daca ne putem baza pe ei sau nu, daca sunt “husband material” si putem continua relatia la modul cel mai serios. Sunt unele femei care fac asta. Nu stiu insa daca aceasta abordare are succesul scontat.

Intemeierea unei familii presupune, in principiu, si a avea copii. Stim ca acestia sunt mult mai inclinati sa “imite” parintele mai permisiv. Adica, daca tatal e un imprastiat, delasator, uituc si cu capul in nori, copiii vor tinde sa isi insuseasca acelasi tip de comportament. In definitiv, e mult mai usor sa lasi pe altcineva sa stranga mereu in urma ta (pe mama/sotia! cine altcineva?!?), sa nu iti pese prea tare ca te faci mereu asteptat si dai planurile celorlalti peste cap (chiar daca ii umpli de nervi, ii dezamagesti si ii intristezi), sa tot amani ce e de facut (prin casa mai ales) pana ce vine “ingerasul” (cine altcineva decat tot mama/sotia) sa le faca pentru tine.

Poate de aceea este recomandabil sa stai o perioada de 6 luni – 1 an impreuna cu un barbat, inainte de a lua hotararea de a-ti petrece tot restul vietii alaturi de el. Un an de zile e suficient pentru a iesi la iveala toate aceste “neajunsuri”. In decursul unei astfel de perioade, ai timp sa observi mai bine si mai limpede (cand aburii indragostelii s-au mai imprastiat), daca el, luat asa, in ansamblu, te face la fel de fericita.

Nu te poti lasa pacalita totusi de anumite “aparente”. Spre exemplu, faptul ca ii plac copiii, ca ii place sa se joace cu ei, ca cei mici se simt atrasi de el, nu iti da certitudinea ca va fi un tata bun pentru copiii tai, ca va fi capabil sa se implice pe deplin in rolul de tatic. Da, asta poate constitui un vot in plus si iti poate da curaj sa faci pasul acesta, sa intemeiezi o familie cu acest barbat si sa aveti copii impreuna. Insa nu te poti baza pe asta 100%. Una e sa te joci cateva minute cu copilul altuia, sa il tii putin in brate, sa il faci sa rada, alta e sa ii schimbi scutecele, sa nu dormi pentru ca nici el nu doarme si nu lasa pe nimeni sa o faca (si urla ore in sir!), sa il hranesti la timp, sa ai in minte ca acea mogaldeata este complet dependenta de tine si nu ai incotro, trebuie sa te ocupi de el in permanenta, pana se face “mare”.

Exemple de acest fel pot fi multe. Ideea e ca, dupa o perioada de convietuire, iti vei putea forma o idee si vei putea hotari in cunostinta de cauza. Iar apoi, nu prea ai mai avea motive concrete pentru care sa te plangi. L-ai vazut cum e, cum se poarta, cum gandeste, cum vorbeste in diferite situatii, cu cei din familia lui sau a ta, cu prietenii vostri, cu colegii de serviciu, cu oamenii necunoscuti, cu Tine. In principiu, nu ai mai avea motive reale sa te astepti la ceva neplacut din partea lui. Iar daca se ajunge totusi la o astfel de situatie, inseamna ca puteti discuta despre ea si gasi impreuna o solutie.