Va aduceti aminte de ultima intamplare cand "ea" si-a dat mai abitir ochii peste cap decat ati facut-o voi si "l-a cucerit"? Fie ca e vorba aici de un fost potential iubit, de un fost sau actual sef, prieten sau mai stiu eu ce...
E situatia aceea in care ori iti vine sa spui "bleah! daca a acceptat sa fie manipulat asa, atunci nu merita efortul meu" sau "poate incerc si eu data viitoare", spus chiar cu un pic de invidie.
Prima amintire de acest gen o am din scoala generala, cand o fetita se tot "indragostea" fulgerator de cate o profesoara si facea orice ii sta in putinta pentru a iesi in evidenta si a lua note mari, inclusiv invata, cand vedea ca altfel nu se mai poate... Insa, desi relatia parea destul de ok (aveau mereu discutii mai "elevate" pe diverse teme intre ele, decat cu noi ceilalti) totusi niciunuia dintre noi nu ii placea situatia.
Si nu pentru ca am fi vrut sa fim in locul ei, ci pentru ca se intamplau discutii dragute, dar intr-o forma nu tocmai "ortodoxa": colega noastra mereu parea ca stie raspunsurile corecte si avea mainile pe sus ostentativ, mereu o intampina pe holuri, mereu avea cate un cadou pentru profesoara etc.
Iar in momentul in care a aparut o alta profesoara noua si-a indreptat toata atentia asupra acesteia. Stiu ca atunci gandeam: de ce toata tevatura asta daca ea tot invata si ia note mari, de ce atata falsitate, de ce acum cand, sincer, gandurile mele se indreptau inca spre povesti, carti, desene animate etc. (carora le-am ramas fidela si astazi:))
Insa ajungand mai "in zilele noastre" imi aduc aminte de cea mai dezgustatoare intamplare, probabil si pentru ca inca eram "mica" si nu "ingurgitam" asa usor astfel de comportamente... O parte din anii facultatii am facut-o inainte de "89 si mi-a fost dat sa traiesc privelistea imbulzelii la Secretarul de Partid al Facultatii pentru intrarea in randurile PCR a zeci de colegi de-ai mei.
Exact priveliste de "BLEAH!!!" Si erau colegii mei, cei cu care imparteam seminariile si cursurile, cu care aveam diverse dezbateri interesante... tocmai ei?!
Insa acesta a cam fost botezul, pentru ca la cate mi-au fost date sa vad prin companiile la care am fost angajata, nu mai privesc cu atata mirare evenimentele traite de mine inainte.
Din pacate exista astfel de manifestari pentru a ne urmari interesul, chiar si atunci cand nu ne sta in fire sa fim lingusitori. De exemplu mi se pare extrem de ciudata abordarea "ce bine iti sta astazi rochia (coafura, rujul etc.)" doar pentru a putea incepe o conversatie constructiva cu sefa, ca sa-ti ofere timp si atentie.
Sau aprobarea aceea continua "da, asa e, cum spuneti dvs. sefu" sau sotul, sau iubitul... de teama sa nu ramanem fara job, sau fara sot, sau fara iubit...
Cata "prostitutie" profesionala sau persoanala suntem in stare sa traim pentru a ne atinge interesul, interes care, de cele mai multe ori, nici nu ne este un real interes (de cate ori nu spunem dupa ce am scapat de un astfel de sef sau iubit "Doamne, prin ce-am trecut! Cum am putut suporta?")
Am avut si eu momentele mele cand am tacut pentru a-mi pastra un job si nu au fost unul sau doua ci un pic mai multe, incat la un moment dat sa spun: STOP! E prea mult pentru mine! Eu nu sunt asa!
Eu am ceva de spus si voi spune. E de preferat sa-mi pierd job-ul decat stima de sine! Iar de atunci lucrurile s-au schimbat. Evident ca nu mi-am pierdut job-ul (decat tarziu, dupa cativa ani, cand ma hotarasem si eu sa plec), iar mie mi-a fost mult mai bine.
Din punct de vedere personal... pentru ca profesional evident nu am mai primit promovarea promisa, nu mai faceam parte din "core employees", nu mai eram manager de viitor al companiei etc.
Dar credeti ca mi-a pasat? Deloc! Ma distra incrancenarea cu care ceilalti, vazand ca au ramas oase de ros, se imbulzeau sa linguseasca pentru obtinerea lor. Iar unii le-au obtinut, dar, din punctul meu de vedere, cu atat de mult efort... mult prea mult... si mult prea degradant...
Ii multumesc lui Dumnezeu ca pacatul linguselii nu il am si, pentru ca tot veni vorba, o sa va impartasesc din Anthony de Mello o povestioara care se potriveste:
"Un batran pios se ruga de cinci ori pe zi, pe cand partenerul lui de afaceri nu punea niciodata piciorul in biserica. Acum, cand implinea 80 de ani, el s-a rugat astfel:
- O, Doamne! Inca din tinerete nu a trecut nici macar o singura zi fara sa vin la biserica sa-mi rostesc rugaciunile de cinci ori, conform ritualului. Nu am facut nicio miscare, nu am luat nicio decizie, importanta sau nu, fara a invoca mai intai numele tau.
Iar acum, la batranete, mi-am dublat eforturile si am ajuns sa ma rog tie fara incetare, zi si noapte.
Si iata-ma in fata ta, mai sarac decat un soarece de biserica. In schimb, priveste-l pe partenerul meu de afaceri: nu se sfieste sa bea si sa joace, si cu toata varsta lui inaintata, se insoteste cu femei de caracter indoielnic; si totusi, este putred de bogat.
Ma intreb daca s-a rugat macar o data in viata lui. Doamne, nu ma rog tie sa fie pedepsit, caci ar fi un act lipsit de compasiune crestina, dar te implor, spune-mi: de ce, de ce, de ce... l-ai lasat pe el sa prospere, in timp ce pe mine m-ai ignorat cu totul?
- Deoarece esti ingrozitor de plictisitor! i-a raspuns Dumnezeu."
Poate a venit vremea sa trimiteti la plimbare cativa "plictisitori" din viata voastra, nu credeti?:)
Cel mai bun an
Unde ne e pasiunea?
