Seara in drum spre casa, trebuia sa pandesti momentul cel mai potrivit pentru a-i cere soferului sa opreasca la farmacie, fara sa se supere, pentru ca altfel, nu pupai " nurofen" . Eu ma dusesem pregatita sa cant, nu sa se faca experimente cu rabdarea si nervii mei. Unii s-au adaptat. Chiar foarte bine! Altii asa au trait mereu. Dar eu ma simteam sufocata. Iar eu sunt un om care " duce" mult dar lipsa de libertate, in toate sensurile ei, m-a omorat. Ne promiteau ca duminica putem iesi in oras. Ne imbracam frumos iar apoi, " cineva" se razgandea si nu mai puteam pleca. Am clacat. 15 kg, intr- o saptamana. Mancam tot timpul si nu ma puteam opri nici macar noaptea tarziu. Nu mai putea fi vorba de cantat pentru ca pur si simplu creierul meu refuza sa mai fie in acel mediu si lucra cu toata puterea la distrugerea mea.
Ce a urmat, va povestesc saptamana viitoare (aceasta este cea mai draguta parte a serialelor, acel " va urma")
Din culisele concursului "Megastar" - continuarea
"Femeia-caine" vs. "Femeia-pisica"
