Ne este teama sa ne aratam sensibilitatea, nu plagem chiar de suntem sfasiati. Am devenit niste robotei cretini si avem senzatia ca asa suntem puternici desi puterea sta chiar in curajul de a putea spune ce simti, asumandu-ti .
Ce mi se pare extraordinar, este ca daca fac un pas in spate, reusesc sa vad clar " te iubesc-ul" din ochii barbatului care "ma latra" cu repros, dragul femeii care incearca sa ma puna la punct, durerea Monicai care imi joaca indiferenta cand ne certam. De ce naiba nu putem fi congruenti cu noi? De ce naiba nici eu nu ma mai port asa cum simt?
Ne ferim unii de ceilalti si umblam prin lume cu inimile in paranteze si sufletele in cochilii de broasca testoasa, vechi de 100 de ani. Ne ferim de emotii, ne ferim sa fim umani insa daca discuti cu fiecare dintre noi, o sa vezi ca avem cu totii nevoie de afectiune, de cald, de sensibil si romantic.
Oameni buni, haideti sa ne scoatem armura asta grea si privindu-ne in ochi ( fara ochelari cu lentila opaca) sa ne spunem:"TE IUBESC"!
Ma iubesc prea multi barbati!
