De ce ar suna cineva pentru altcineva? Sotul respectiv daca ar dori sa faca o programare atunci ar putea sa o faca singur. Dar el nu suna. De ce nu suna el? Este o intrebare cu un raspuns mai simplu – pentru ca ceva il opreste. A incepe o terapie, a solicita o consultatie, o terapie de cuplu sau o psihanaliza este un travaliu pe care fiecare il desfasoara. Acest travaliu are o durata, este un proces in care de la reprezentarea ideii pana la actul respectiv este o elaborare a acestor continuturi. De obicei, decizia este luata atunci cand se sprijina pe un eveniment. El nu a trecut inca prin acest proces dar urmeaza.
Totusi, cineva suna. Am putea spune ca este o grija pe care o are fata de el si cum ea sesizeaza ca ceva se intampla atunci se decide sa intervina. Este un scenariu care se aplica mai mult in cazurile de depresie si de limita care impun masuri importante. Dar aceste situatii pleaca de la ipoteza ca celalalt nu poate sa sune si fac obiectul terapiei analitice de familie. Si in acest caz, cine suna are reprezentarea evidenta ca ”trebuie” sa insoteasca pacientul in acest demers, sa vina cu el.
Situatia de la care plecam nu are aceste trasaturi – in ea persoana nu are imaginea ca trebuie sa fie prezenta ci, dimpotriva – ca nu trebuie sa fie prezenta, adica sa fie exclusa. Cum s-ar simti atunci aceasta persoana care suna pentru ceva de la care ar fi exclusa? Iar daca e exclusa care ar fi participarea ei?
Cel mai probabil insa acest act are o alta explicatie – tine de imposibilitatea persoanei care suna de a vedea o solutie. Resimtind o stare de neputinta, de incapacitate incearca cu disperare sa solutioneze problemele legaturii de cuplu prin acest act. Am putea spune ca actul este o combinatie a doua stari contradictorii:
- Sentimentul neputintei, trairea intensa a disperarii si a suferintei.
- Iluzia ca ”totul e bine”. Mi-a fost greu sa fac asta insa mi-am revenit singura.
In acest context am putea sa presupunem ca actul sunatului pentru el are aceste doua explicatii – este forma personala in care se cere o terapie care nu este ceruta. Corect am citi acest act astfel – ea are nevoie disperata de ajutor dar acest ajutor este imposibil de cerut pentru ca daca ar recunoaste atunci nu ar mai putea pastra iluzia ca ”totul e bine”.
Aceasta situatie este cea in care a trait cuplul pana acum – au refuzat sa vada mereu problemele lor imaginandu-si ca ”totul e bine” pana cand nu s-a mai putut. E ca si cum ai nega o boala pana nu se mai poate si ea devine vizibila. Totusi desi nu este neaparat urgent un simptom pentru o consultatie la psihoterapeut, atunci cand cererea e formulata psihoterapia decurge altfel. Sa ai capacitatea sa ceri ajutor este o trasatura importanta care asigura starea de bine.
Grupul de Imagerie a Cuplului
Cand iubirea e patologie
