Nu sunt nici oarba la ce se intampla cu sotul meu, nu am niciun defect fizic si nici nu imi lipseste cheful de amor. Nu vreau sa ma vedeti ca pe o victima sau sa imi plangeti de mila pentru ca sunt inselata, pentru ca nu accept aceasta situatie pentru copilul meu, ci din egoism: din pura dragoste pentru barbatul meu.
V-am spus cateva vorbe despre femeia care nu sunt, asa ca trebuie sa va spun cateva cuvinte despre femeia care sunt. Ne-am casatorit atunci cand eram foarte tineri, amandoi abia intrati la facultate. Suntem din acelasi oras. Avem un baietel de 8 ani si suntem fericiti cand putem sa stam cat mai mult impreuna cu el.
Sotul meu s-a indragostit de alta femeie. N-am acceptat usor ideea, am vorbit si eu cu el, am plans, i-am rugat pe fratii mei si pe fratele lui sa vorbeasca cu el. M-am linistit abia dupa ce el mi-a spus ca ma iubeste si ca nu renunta la mine, dar nici la ea.
Sa nu credeti ca suntem un cuplu ciudat, ca organizam orgii in loc de petreceri cu prietenii sau ca sunt de acord cu ideea de a fi inselata sau de a insela sau chiar ca suntem impotriva monogamiei.
Am vrut sa le scriu celor de la Feminis si am vrut sa va spun si voua o particica din povestea mea de viata doar pentru ca am simtit nevoia ca, printre atatea povesti ale amantelor, sa existe si una a sotiei. Nu una a unei neveste-victima, cum au fost mamele si bunicile noastre, ci a unei neveste care a ales demult care e omul langa care vrea sa ramana si acum isi urmeaza -nu stiu pana cand- hotararea.
Stiu ca unele dintre voi ma veti blama, dar sunt convinsa ca exista femei care au trecut prin experienta mea si care au luat aceeasi decizie. Fiecare dintre noi are motivele lui pentru care face un lucru sau nu, iar eu sunt indeajuns de impacata cu mine ca sa pot sa povestesc, dar nu indeajuns ca sa imi dau numele complet si sa fiu aratata cu degetul -nu ca ar exista vreun motiv, dar oamenii ma judeca pentru decizia mea- sau ca apropiatilor sa le para rau de mine.
Nu am crezut niciodata in “totdeauna”, nici macar atunci cand eram mai indragostita ca niciodata de barbatul meu si nu m-am vazut capabila sa accept asa ceva, la fel cum nu cred acum, cand sunt intr-o situatie la care nu m-as fi gandit, ca sunt lasa sau slaba pentru ca accept. Pur si simplu nu vreau sa ma desprind acum, dar poate ca o sa vina o zi.
Nici macar nu este vorba de el sau de ea, femeia cu care il impart. E vorba de mine. A fost si este vorba doar despre mine si alegerea mea.
V-am spus cateva vorbe despre femeia care nu sunt, asa ca trebuie sa va spun cateva cuvinte despre femeia care sunt. Ne-am casatorit atunci cand eram foarte tineri, amandoi abia intrati la facultate. Suntem din acelasi oras. Avem un baietel de 8 ani si suntem fericiti cand putem sa stam cat mai mult impreuna cu el.
Sotul meu s-a indragostit de alta femeie. N-am acceptat usor ideea, am vorbit si eu cu el, am plans, i-am rugat pe fratii mei si pe fratele lui sa vorbeasca cu el. M-am linistit abia dupa ce el mi-a spus ca ma iubeste si ca nu renunta la mine, dar nici la ea.
Sa nu credeti ca suntem un cuplu ciudat, ca organizam orgii in loc de petreceri cu prietenii sau ca sunt de acord cu ideea de a fi inselata sau de a insela sau chiar ca suntem impotriva monogamiei.
Am vrut sa le scriu celor de la Feminis si am vrut sa va spun si voua o particica din povestea mea de viata doar pentru ca am simtit nevoia ca, printre atatea povesti ale amantelor, sa existe si una a sotiei. Nu una a unei neveste-victima, cum au fost mamele si bunicile noastre, ci a unei neveste care a ales demult care e omul langa care vrea sa ramana si acum isi urmeaza -nu stiu pana cand- hotararea.
Stiu ca unele dintre voi ma veti blama, dar sunt convinsa ca exista femei care au trecut prin experienta mea si care au luat aceeasi decizie. Fiecare dintre noi are motivele lui pentru care face un lucru sau nu, iar eu sunt indeajuns de impacata cu mine ca sa pot sa povestesc, dar nu indeajuns ca sa imi dau numele complet si sa fiu aratata cu degetul -nu ca ar exista vreun motiv, dar oamenii ma judeca pentru decizia mea- sau ca apropiatilor sa le para rau de mine.
Nu am crezut niciodata in “totdeauna”, nici macar atunci cand eram mai indragostita ca niciodata de barbatul meu si nu m-am vazut capabila sa accept asa ceva, la fel cum nu cred acum, cand sunt intr-o situatie la care nu m-as fi gandit, ca sunt lasa sau slaba pentru ca accept. Pur si simplu nu vreau sa ma desprind acum, dar poate ca o sa vina o zi.
Nici macar nu este vorba de el sau de ea, femeia cu care il impart. E vorba de mine. A fost si este vorba doar despre mine si alegerea mea.
Roxana
Nota Feminis.ro: Acest material apartine unei cititoare Feminis.ro, trimis pe adresa de email [email protected]
pentru publicarea lui in “Jurnalul de cititoare”
pentru publicarea lui in “Jurnalul de cititoare”
Povestea ta de dragoste, drama ta sau modul in care ai reflectat la viata pornind de la o intamplare devin pentru noi adevarate pastile de inspiratie. Pune si tu o fila de poveste in “Jurnalul de cititoare” si trimite-ne randurile tale prin e-mail la adresa [email protected]
* Redactia Feminis.ro isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.
* Redactia Feminis.ro isi rezerva dreptul de a edita, transforma si sterge comentariile postate de cititori in cazul in care nu sunt respectate conditiile de etica.
Mi-am inselat sotul. Acum ce fac?
Tu te uiti ciudat la mine. Traim in aceeasi lume dar totusi diferita
