Asta spunea Vyasa, autorul Mahabharata pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, povestea isi va croi drum spre inima ta si va dobori toate barierele pe care le va gasi in cale... Desi ne dorim cu ardoare sa cunoastem Adevarul, prima noastra reactie este aceea de teama si retragere, desi in adancul sufletului nostru tanjim dupa asa ceva. Suntem mai deschisi la "A fost odata ca niciodata..." decat la doctrina buddhista, de exemplu.
De aceea o sa povestesc ceva astazi:
"Se spune ca atunci cand a ars Marea Biblioteca din Alexandria, o singura carte a supravietuit. Era o carte obisnuita. Nu trata un subiect foarte interesant, nu avea valoare de anticariat, asa ca a fost vanduta pentru cativa gologani unui om sarac, care aproape ca nu stia sa citeasca.
In realitate, asa lipsita de interes cum parea la prima vedere, cartea era de o valoare inestimabila, intrucat cineva scrijelise pe una din copertile sale interioare cateva fraze care dezvaluiau secretul Pietrei Filozofale, cu ajutorul careia orice metal putea fi transformat in aur.
Inscrisul afirma ca aceasta pietricica era ascunsa undeva pe malul Marii Negre, printre mii si mii de alte pietricele ce aratau exact ca ea, singura diferenta fiind ca in timp ce restul pietricelelor erau reci, aceasta piatra era calda, ca si cum ar fi fost vie. Cand a citit secretul, omul care a cumparat cartea s-a bucurat de norocul care a dat peste el.
A vandut tot ce avea, a imprumutat o suma mare de bani, care sa-i ajunga pentru un an de zile si s-a indreptat catre Marea Neagra, unde si-a instalat un cort si a inceput dificila cautare a Pietrei Filozofale.
Ca sa nu se incurce, el si-a creat chiar si o strategie: ori de cate ori ridica o pietricica de jos, iar aceasta se dovedea a fi o piatra obisnuita, fiind rece la atingere, el nu o arunca inapoi, caci in acest fel ar fi putut-o culege de zeci de ori, fara sa-si dea seama ca este aceeasi.
De aceea, o arunca in mare. Plin de rabdare, el a continuat astfel zi dupa zi sa caute piatra nepretuita: ridica fiecare pietricica, isi da seama ca este rece la atingere, dupa care o arunca in mare. Si asa mai departe...
S-a scurs astfel o saptamana, o luna, zece luni, iar apoi intregul an. Omul a imprumutat atunci alti bani si a mai ramas pe malul marii inca doi ani, continuandu-si corvoada: ridica piatra dupa piatra, isi da seama ca este rece, dupa care o arunca in mare – ora dupa ora, zi dupa zi, saptamana de saptamana... Din pacate, Piatra Filozofala nu se lasa gasita cu usurinta.
Intr-o zi el a ridicat o pietricica de jos, iar aceasta s-a dovedit a fi calda la atingere. Omul nostru facea insa de mult prea multa vreme acelasi lucru; de aceea, din obisnuinta, el a aruncat-o in mare, pana sa-si dea seama ce face..."
Va amintiti cand v-ati OPRIT ultima oara?
Cand ati stat pur si simplu si ati contemplat?
Cand v-ati mai oprit tumultul gandurilor?
Va mai amintiti ce cautati de fapt?
Daruieste! Si bucura-te!
Vedem ceea ce privim? Sau ce am fost invatati sa vedem?
