Ce ne invata copiii

Dupa ce depasim perioada de adolescenta si “devenim” tineri, incepem sa uitam cum era cand eram copii. Ne indepartam de acea lume minunata si complicata si nu o mai intelegem, nu o mai accesam atat de usor. Mai facem asta, cand si cand, atunci cand recitim o poveste, vedem un film pentru copii sau stam mai mult in preajma celor mici.

Ajunsi parinti, adultii se simt uneori coplesiti de noul rol pe care il iau foarte in serios si nu observa, uita sau omit anumite lucruri in ceea ce-i priveste pe copii. Iata cateva dintre lucrurile pe care cei mici sunt dispusi sa ne invete, fireste, daca reusim sa avem rabdarea si intelegerea necesare.

1. Copiii stiu sa isi responsabilizeze parintii
NU uita ca eu sunt mic si am nevoie de tine
Parintii la plimbare prin oras cu cei doi copii, fetita, care este in carut si baietelul, ceva mai mare. In fata semaforului care se face deja rosu, mamica, in ultimul moment se hotaraste sa se aventureze si sa traverseze strada in fuga, impingand caruciorul inaintea ei. Face asta gandindu-se ca in urma ei, tatal, va avea grija de baietel. Lucru ce nu se intampla. Baietelul, obisnuit mai mult cu mama lui, o urmeaza indeaproape. Este oprit la cativa pasi de claxonul unui sofer grabit, care voia sa beneficieze de verdele scurt al acelei strazi mici, cu sens unic. Baietelul fuge inapoi speriat de claxon, de masina si de toata intamplarea. O ia la fuga pe strada, plangand speriat. Cu greu tatal reuseste sa il opreasca si sa il aduca la masina parcata vis a vis. In masina, copilul inca in stare de soc, se face mic, se ascunde in spatele banchetei soferului si le spune parintilor:

- Lasati-ma in pace! Imi e frica de voi!

Si cat adevar in cuvnintele acestui baietel! Adica, voi, cei mari, care aveti responsabilitatea mea si trebuia sa aveti grija de mine, nu sunteti in stare. Eu sunt prea mic sa ma descurc singur, nu vedeti?!?

2. Copiii stiu ca rasul e ceva bun
Fetita unei mamici a observat ca de la o vreme, mamica ei nu mai e atat de plina de viata, nu mai zambeste si nu mai rade cu usurinta. Intr-o seara, fetita ii propune mamei ca, inainte de culcare, sa rada impreuna pentru cateva minute. Iata ca un copil de 3 ani stie sa apeleze la terapia prin ras, chiar daca are inca foarte putine notiuni despre viata. A inteles ea, mititica, ca a rade e ceva bun, te face sa te simti bine, iti da o stare placuta. Si atunci, a apelat la aceasta “tehnica”, i-a propus-o mamei, in speranta ca lucrurile se vor mai ameliora si, daca nu, isi vor asigura macar in felul acesta portia lor de ras, de bine, pe ziua respectiva.

3. Copiii pot fi obiectivi si pragmatici
Mamica unui baietel se plange ca acesta rade cand il cearta pentru poznele facute. Fapt care, fireste, o face sa se infurie si mai tare. Intr-o buna zi, cand se dezlantuia impotriva celui mic, ca de obicei, infuriindu-se si ridicand tonul, gesticuland haotic, cel mic se porneste iar pe ras.

- Mami, ce caraghioasa esti cand te infurii!

Oprita brusc de aceste cuvinte, mama face eforturi sa se calmeze. Iar cel mic ii propune:

- Hai sa mergem in fata oglinzii, sa faci cum ai facut acum, sa vezi ce caraghioasa esti.

De atunci inainte, cand voia sa il certe, se duceau impreuna in fata oglinzii si lucrurile erau mult mai temperate.

4. Copiii sunt mici si au si ei limite
In tramvai, mama fata in fata cu fetita, pe scaune. Mama o tot cicalea pe fetita, repetand iar si iar ce nu facuse aceasta bine, certand-o la nesfarsit pentru niste lucruri minore. Actiunea parea oarecum mecanica, repetitiva si fara sens, indicand clar o frustrare a mamei, provenita probabil din cu totul altceva, pe care si-o varsa asupra fetitei. Cicaleala parea sa nu se mai opreasca. La un moment dat, copilul extenuat, cu umerii plecati si fata trista ii spune mamei:

- Mamico, te rog, fie-ti mila de mine! Opreste-te.

5. Copiii pot fi mai maturi decat realizam noi, adultii
Mamica pe strada, de mana cu fetita ei, discutand despre divort. Mamica se gandea la ce implica aceasta despartire si, intelegand ca o sa o afecteze intr-o oarecare masura, ii cere acesteia parerea. Copilul raspunde simplu, gandind lucrurile prin perspectiva ei:

- Daca as fi in locul tau, as duce pana la capat ce am inceput.

6. Copiii sunt inocenti si au un umor de care nu isi dau seama
Toata familia la masa; parintii si cele doua fetite. Una dintre ele isi musca limba. Urmeaza tipete, plansete, parintii incercand sa o linisteasca pe fetita. Spre finalul intamplarii, mama o intreaba retoric pe fetita:

- Si tu, cum ai reusit sa iti musti limba?

La care fetita, nu foarte departe de adevar:

- Pai, da’ eu nu vad in gura.

Si lista poate continua la nesfarsit. Copiii sunt niste oameni ca si noi cei mari, adultii, insa dispun de mai putine informatii si abilitati. Asta nu inseamna sa ii desconsideram, sa nu ii respectam si, mai ales, sa nu ii iubim asa cum merita.