Ce faci dupa divort?

Cel mai sigur, o depresie. Cele mai multe dintre femei sufera. Cumplit. Indiferent cine a hotarat ruperea relatiei, ele sunt cele mai afectate. Se intreaba unde au gresit si cu ce, ce puteau face in plus pentru a pastra relatia, barbatul, casnicia…Divortul, despartirea in sine, e considerata un factor de stres dintre cele mai mari. Chiar si numai dupa doi ani de casnicie e greu sa accepti idea ca de acum inainte te reintorci la statutul de femeie singura. Si divortata pe deasupra. Suna atat de urat! Si nu e numai asta. A fi divortata inseamna a fi esuat intr-o relatie. Indiferent a cui a fost vina si tu ai facut parte din relatia aceea, asa ca e si inadecvarea ta. Daca ai fi deschis mai bine ochii inainte de casatorie, nu ai fi ajuns poate la divort. Poate fi sau nu adevarat punctul asta de vedere.

Cert e ca atunci cand se face o evaluare unui om, se ia in calcul si capacitatea lui de integrare sociala. Din ce familie provine, ce educatie a primit, pana la ce nivel a reusit sa “urce” cu studiile, ce statut familial are, daca a avut sau nu probleme cu legea, etc. Astea toate alcatuiesc un profil al individului. In cazul abandonarii premature a studiilor, a mai multor relatii nedefinitivate, a unuia sau mai multor divorturi, se poate spune ca persoana respectiva nu a “inteles” prea bine care sunt regulile societatii din care face parte si ca nici nu stie cum sa le respecte.

Care e motivul pentru care se invinovatesc femeile cand se destrama relatia? Din obisnuinta. Daca au fost parasite pentru alta, or sa isi spuna ca puteau face un efort sa arate mai bine, sa fie mereu dichisite si aranjate; ca ar fi putut sa fie ceva mai deschise la capitolul sex. Daca motivul divortului a fost nepotrivirea partenerilor, e tot vina ei, ca nu a ales din start pe cineva potrivit siesi. Daca, din nefericire, sotul a decedat, e tot vina femeii. A facut ea ceva rau, un pacat, drept pentru care Dumnezeu a pedepsit-o, luandu-i barbatul. Si tot asa.

E foarte greu sa treci printr-o despartire. Odata ce te-ai obisnuit, uneori in decurs de ani buni, cu o persoana, ii cunosti tabieturile, ce ii place si ce nu, il simti in permanenta, zilnic, in preajma ta, ii cunosti mirosul, mersul, felul in care doarme, respira, mananca, vorbeste, esti obisnuita sa ii auzi glasul, cand toate astea dispar, se creeaza un gol pe care, pe moment, nu ai cu ce sa il umpli. Sau, cele mai la indemana sunt lacrimile si regretele; amintirile.

Durerea asta de nesuportat, tristetea si apatia, depresia, provin si din faptul ca femeia e mult mai dependenta de barbat. Mai ales din punct de vedere afectiv. Dar, din nefericire, de multe ori, si financiar. Daca ea ar fi mai independenta, mai stapana pe viata ei, cu picioarele pe pamant, nu s-ar mai simti asa in aer, odata ce el dispare din cadru.

Imediat dupa despartire ea se simte fara rost, uneori chiar si fara motiv pentru a mai trai. Dar viata ei merge inainte, fie ca vrea, fie ca nu. Si, cu timpul, ajunge sa constate ca ea e aceeasi persoana, cu aceleasi trasaturi, afinitati, abilitati. Nu a fost transformata in nimic altceva. Nu i s-a pierdut personalitatea si caracterul, sinele, asa cum avea senzatia imediat dupa despartire. Sunt tot acolo. Dar pana sa ajunga sa simta asta trec saptamani si luni de durere si neintelegere, de tristete si depresie. Fie ca alege sa le administreze singura pe toate, fie ca cere ajutor, fiecare zi care trece seamana cu firicelele de nisip dintr-o clepsidra. Se scurg cu lentoarea picaturii chinezesti si fac rani similare, dar in suflet. Rani care se vindeca cu greu, in perioade foarte mari de timp.

Se pare ca perioada necesara pentru a-ti reveni dupa o relatie incheiata este egala cu jumatate din perioada duratei relatiei. Suna destul de infricosator si de greu de dus.

Dar nu e intotdeauna astfel. Sau, ar putea sa nu fie. Acum exista posibilitatea sa te duci sa ceri ajutor unui specialist. Sau poti inlocui, chiar daca cu greu, obisnuinta relatiei cu multe alte lucruri pe care le-ai tot amanat sau ai vrut sa le faci si nu ai ajuns la ele. Fiecare dintre noi are o astfel de lista, cu lucruri pe care si-a dorit sa le faca si le-a tot amanat din varii motive. Ei bine, asta ar fi un moment foarte bun pentru a incerca sa le faca. Ar fi ca un fel de validare care sa ii redea increderea in propria persoana. Sa ii spuna ca nu e totul pierdut pentru ea, tocmai pentru faptul ca ea e inca acolo; face parte din viata ei si si-o poate hotara precum simte de cuvinta.

Cred ca nu exista persoana care sa nu fi avut parte, macar odata in viata, de o despartire. De orice fel. O pierdere a unei persoane dragi. Poate ca e unul dintre cele mai grele lucruri de dus in viata asta. De multe ori, indiferent de cauze, o percepem ca pe o respingere, ca pe o abandonare. Iar asta e una dintre cele mai mari temeri ale omului: cea de abandon. Si ea provine in parte din felul in care am fost crescuti si educati.

Dar, odata ajunsi la maturitate, putem sa reordonam si sa readministram aceste lucruri in asa fel incat sa ne fie bine mai intai cu noi insene si apoi impreuna cu altcineva, in cadrul unei relatii. In felul asta fiecare o sa realizeze ca nu depinde de nimeni pentru a respira, pentru a functiona si trai. Singura persoana pe care te poti baza cu adevarat, oricand, esti TU. Iar viata ta incepe cu tine, in fiecare dimineata cand deschizi ochii. Ce mai adaugi pe parcurs, persoanele pe care vrei sa le ai alaturi, sunt bine venite. Dar nu depinzi de ele decat in masura in care lasi sa se intample lucrul asta, sau iti doresti tu asta.