250 km de relatie

De cele mai multe ori se intampla asa: el o cunoaste pe ea intr-o minivacanta la mare sau la munte, intr-un week-end la tara, intr-o excursie cine stie pe unde in lume. Ca la orice inceput, totul e frumos, minunat, toate sunt bune si e mult soare. Pe urma urmeaza prima distantare. Adica prima despartire. “O sa ma suni? O sa imi scrii? / Da, in fiecare zi.” Aia 250 km (sau cati or fi ei) se simt foarte putini la inceput. Sunt “micsorati” de telefoane si sms-uri, de e-mails si lungi convorbiri pe mess. Par a nu se simti, a se micsora si mari cu o elasticitate uimitoare; elasticitatea mintii. A imaginatiei.

Nu poate trece foarte multa vreme si cei doi hotarasc ca trebuie sa se vada. E singura lor modalitate de a ramane reali, de a simti cu adevarat relatia. Daca asta nu se poate pune in practica, atunci scurgerea timpului incepe sa induca frustrari si nemultumiri de ambele parti. Mintea omului, cand nu are la indemana imaginea, pune in loc ce se pricepe ea mai bine; tot din imaginatie. Toti avem nevoie de un substitut, din cand in cand. Fotografiile fac serviciul asta, pe urma mai e si web-cam-ul, filmele inregistrate, dar lipsa fizica nu poate fi prelungita la nesfarsit.

Si urmeaza primul impas: mergem sau nu mai departe? Merita? Cand esti tanar si plin de viata si de dragoste, iti zici ca da, merita orice efort pentru dragostea ta. Apoi, cei doi incep sa faca planuri: cand si cum sa se vada, macar periodic. Si asa incepe migratia ba intr-o parte, ba in cealalta. Cine isi permite mai mult timp si bani, face mai multe drumuri. Merge si asta un timp. Dar omul este lacom si nu se poate multumi cu putin. Are nevoie de mai mult pentru a cladi si dura o relatie. Are nevoie de apropiere. Zilnica.

Toata tevatura asta, cu drumurile, cu asteptarile si telefoanele, consuma timp si multa energie. Pentru cei cu nervi tari si care au nevoie de mai mult timp pentru a investi cu adevarat intr-o relatie, poate parea ok. O vreme.

Tinerii mentin astfel de relatii in care cred si spera ca se vor concluziona cu un happy end pentru amandoi. Ea vine acum de Paste, in vizita pentru doua zile, de la 250 km distanta. Dar nu o sa stea la el, la parintii lui. O va “primi” intr-o camera de hotel, unde probabil se va “consuma” un pic din aceasta relatie a lor. Cu ce se va alege fiecare dupa aceasta scurta intalnire? Doar ei pot sti daca le e suficient. Relatia aceasta dureaza de aproape doi ani si inca mai lasa loc de speranta. Ce se intampla in timpul scurs intre intrevederi tot asa, doar ei stiu. Si nu e vorba de tineri foarte tineri. Sunt oameni trecuti deja de 30 de ani. Dar, se vede treaba ca se poate si asa.

Sunt si cupluri, familii care isi permit astfel de distantari in spatiu. Unul din ei primeste un job peste hotare sau, chiar peste un continent doua si, nu-i asa, pentru ca e bine platit si au nevoie de bani pentru casa, educatia copiilor si pensii, se sacrifica cu totii. Ce fel de relatie si viata mai are acea familie? Una la distanta. Poate chiar mai mult de 2500 de kilometrii de aceasta data. Dar dragostea poate razbate si timp si spatiu, cu usurinta. Cel putin, asa se zice.

Unii tineri, ceva mai pragmatici si mai hic et nunc, nu se aventureaza si nu se implica in astfel de relatii. Ei vor pe cineva acolo, langa ei, cu care sa imparta bune si rele, sa il simta pe celalalt, sa il poata cunoaste in toate ipostazele, sa incerce sa il inteleaga si sa il iubeasca. Fiecare dupa cum il indruma mintea si cum il lasa sufletul.