Cuplul nu va mai fi niciodata la fel dupa aparitia copilului
Calatoria prin care ne cucerim statutul deplin de parinti este, poate, cea mai fascinanta si cea mai dificila calatorie din existenta umana. Este cu atat mai provocatoare cu cat nu mai este doar calatoria solitara a cuceririi identitatii de sine, ci este aventura unui cuplu pe cale sa devina mama si tata, iar de succesul sau esecul lor depinde in mare masura traiectoria unei vieti noi.
Se pare ca tranzitia catre rolurile parentale este dificila chiar si pentru cuplurile care au o dinamica relationala armonioasa. Pentru a mentine calitatea relatiei, cei doi parteneri sunt nevoiti sa construiasca un nou echilibru intre aspectele esentiale, dar competitive ale vietii lor. Legaturile cuplului sunt fortate sa se extinda pentru a include o a treia persoana. Rezultatul este o matrice triunghiulara mai puternica decat cea de doua persoane. Cercetatorii care au urmarit cuplurile proaspat casatorite pe o perioada mai lunga de timp au descoperit ca perechile care au nou-nascuti au sanse mai mici de divort si ca acest efect dureaza cel putin pana in perioada prescolara a copilului.
Imensa bucurie a primului copil aduce cu sine reinventarea relatiei de cuplu. Prioritatile se schimba, libertatea si spontaneitatea isi disputa locul cu responsabilitatea, cariera trece pe locul doi, de obicei pentru unul dintre parteneri, in timp ce pentru celalalt este la fel de importanta, unul se implica mai mult, altul mai putin, momentele de intimitate devin mai rare, orele de somn scad simtitor. Nici sexualitatea nu mai este aceeasi. Legatura dintre mama si copil fiind o experienta absoluta, un adevar organic, cea mai puternica si cea mai profunda din cate cunoastem, il face de multe ori pe tata sa simta exclus, privat de atentia si afectiunea de care se bucura candva. Schimbarile si eforturile pe care le presupun noile roluri afecteaza, de fapt, ca intr-un efect de domino, perceptia asupra intregii relatii.
Evenimentul nasterii unui copil reactiveaza sentimente din trecut, demult uitate, de recunostinta sau dezamagire traite in raport cu proprii parinti. Tot acum ies la iveala diferente majore privind stilurile de educatie, dezacorduri care isi au originea in mediile familiale diferite in care au crescut cei doi parteneri. Multe conflicte apar si din faptul ca ceea ce se intampla este neasteptat si necunoscut, in totala neconcordanta cu ceea ce visasera sau isi imaginasera cei doi.
Nu dureaza mult pana cand apar intrebarile “Aceasta ar fi trebuit sa fie cea mai frumoasa perioada din viata noastra, ce se intampla, cu mine, cu noi?”
Fara sa discute aceste ganduri si sentimente nelinistitoare cu alte persoane pentru a vedea ca sunt experiente comune si obisnuite pentru o etapa atat de complexa a vietii, cei doi parteneri se grabesc in a le pune pe seama egoismului, indisponibilitatii sau rigiditatii partenerului.
Dar ce pot face cei doi parteneri pentru a conferi primei experiente de parinti valente revitalizante pentru cuplu si nu destabilizatoare, pentru a transforma factorii de tensiune in modalitati de crestere si maturizare a relatiei si, nu in ultimul rand, a lor, ca indivizi si ca parinti?
Un moment unic care are darul de a consolida relatia de cuplu si de a asigura implicarea mai profunda a tatalui in cresterea copilului este participarea acestuia la nastere. Prezenta acestuia la capataiul sotiei este un suport nepretuit pentru aceasta. Cercetarile efectuate au aratat ca sotii care se implica in astfel de experiente sunt mai apropiati de copilul nou-nascut, interactioneaza mai mult cu acesta si ingrijesc de copil la fel ca si mama acestuia.
Fiecare dintre parteneri isi creeaza propriul vis despre cum va arata viitoarea familie, isi imagineaza ca celalalt va avea grija de nevoile sale si ale copilului. Fara a da o forma concreta viselor prin comunicarea lor celuilalt, visele raman imateriale si intangibile. Insa... visul ei si visul lui se pot intalni pentru a deveni realitatea lor atunci cand fiecare il asculta cu sensibilitate si empatie pe celalalt.
In ciuda tensiunilor si eforturilor care apar, cuplurile care au facut parte dintr-un studiu au raspuns ca sunt fericiti ca au copii si ca ar lua aceeasi decizie daca ar fi sa o ia de la inceput. Nimic nu poate inlocui minunea de a vedea lumea din nou, curata si buna, prin ochii unui copil si nici bucuria de a fi martorul cresterii si transformarii unei fiinte micute si neajutorate intr-un adult puternic si independent.
Elena Pop
Psiholog
www.centrul-9luni.ro
Imensa bucurie a primului copil aduce cu sine reinventarea relatiei de cuplu. Prioritatile se schimba, libertatea si spontaneitatea isi disputa locul cu responsabilitatea, cariera trece pe locul doi, de obicei pentru unul dintre parteneri, in timp ce pentru celalalt este la fel de importanta, unul se implica mai mult, altul mai putin, momentele de intimitate devin mai rare, orele de somn scad simtitor. Nici sexualitatea nu mai este aceeasi. Legatura dintre mama si copil fiind o experienta absoluta, un adevar organic, cea mai puternica si cea mai profunda din cate cunoastem, il face de multe ori pe tata sa simta exclus, privat de atentia si afectiunea de care se bucura candva. Schimbarile si eforturile pe care le presupun noile roluri afecteaza, de fapt, ca intr-un efect de domino, perceptia asupra intregii relatii.
Evenimentul nasterii unui copil reactiveaza sentimente din trecut, demult uitate, de recunostinta sau dezamagire traite in raport cu proprii parinti. Tot acum ies la iveala diferente majore privind stilurile de educatie, dezacorduri care isi au originea in mediile familiale diferite in care au crescut cei doi parteneri. Multe conflicte apar si din faptul ca ceea ce se intampla este neasteptat si necunoscut, in totala neconcordanta cu ceea ce visasera sau isi imaginasera cei doi.
Nu dureaza mult pana cand apar intrebarile “Aceasta ar fi trebuit sa fie cea mai frumoasa perioada din viata noastra, ce se intampla, cu mine, cu noi?”
Fara sa discute aceste ganduri si sentimente nelinistitoare cu alte persoane pentru a vedea ca sunt experiente comune si obisnuite pentru o etapa atat de complexa a vietii, cei doi parteneri se grabesc in a le pune pe seama egoismului, indisponibilitatii sau rigiditatii partenerului.
Dar ce pot face cei doi parteneri pentru a conferi primei experiente de parinti valente revitalizante pentru cuplu si nu destabilizatoare, pentru a transforma factorii de tensiune in modalitati de crestere si maturizare a relatiei si, nu in ultimul rand, a lor, ca indivizi si ca parinti?
Un moment unic care are darul de a consolida relatia de cuplu si de a asigura implicarea mai profunda a tatalui in cresterea copilului este participarea acestuia la nastere. Prezenta acestuia la capataiul sotiei este un suport nepretuit pentru aceasta. Cercetarile efectuate au aratat ca sotii care se implica in astfel de experiente sunt mai apropiati de copilul nou-nascut, interactioneaza mai mult cu acesta si ingrijesc de copil la fel ca si mama acestuia.
Fiecare dintre parteneri isi creeaza propriul vis despre cum va arata viitoarea familie, isi imagineaza ca celalalt va avea grija de nevoile sale si ale copilului. Fara a da o forma concreta viselor prin comunicarea lor celuilalt, visele raman imateriale si intangibile. Insa... visul ei si visul lui se pot intalni pentru a deveni realitatea lor atunci cand fiecare il asculta cu sensibilitate si empatie pe celalalt.
In ciuda tensiunilor si eforturilor care apar, cuplurile care au facut parte dintr-un studiu au raspuns ca sunt fericiti ca au copii si ca ar lua aceeasi decizie daca ar fi sa o ia de la inceput. Nimic nu poate inlocui minunea de a vedea lumea din nou, curata si buna, prin ochii unui copil si nici bucuria de a fi martorul cresterii si transformarii unei fiinte micute si neajutorate intr-un adult puternic si independent.
Elena Pop
Psiholog
www.centrul-9luni.ro
