7 trucuri ca să-ți faci mașina să reziste mai mult

De în Coltul barbatului 2 apr 2018

Puțini sunt cei care chiar au grijă de mașina lor, dar trebuie să știi că dacă folosești câteva trucuri poți evita vizitele scumpe la service.

Iată câteva sfaturi care îți vor ușura viața și vor prelungi folosirea mașinii tale.

1. Evită umflarea prea mult sau prea puțin a cauciucurilor

De cele mai multe ori, presiunea exercitată de cauciucuri ajunge să fie prea mică și să crească astfel consumul de combustibil, pe lângă faptul că te face să conduci mult mai greu și poate duce către un accident. Pentru a evita aceste situații neplăcute, trebuie să-ți schimbi cauciucurile în funcție de anotimp și să le pui pe cele din spate în față și invers, cel puțin odată pe an, ca să se tocească uniform.

2. Evită să frânezi sau să accelerezi brusc

Frânarea și accelerarea bruște sunt dăunătoare pentru mașina ta și afectează mai multe sisteme, printre care motorul, plăcuțele de frână, bujiile, iar acest lucru crește riscul de accidente.

3. Parchează corect

Parcarea este greu de efectuat corect, mai ales de către începători. În general, șoferii trec de la modul de șofat normal la marșarier fără a opri mașina de tot când parchează, dar acest obicei trebuie evitat, deoarece transmisia are de suferit, ceea ce duce la vizite costisitoare în service. Ar trebui întâi să oprești motorul complet și abia apoi să efectuezi manevrele de parcare.

4. Nu ignora simbolurile de pe bord

Cu ajutorul simbolurilor de pe bordul mașinii afli că este ceva în neregulă. De exemplu, dacă temperatura motorului este prea mare, înseamnă că este ceva defect la sistemul electric sau lichidul de frânare este prea jos. Du-te la un service autorizat cât mai curând, ca să eviți alte complicații.

5. Ține minte de Inspecțiile Tehnice Periodice și reparații

Unul dintre cele mai des întâlnite motive din cauza cărora se strică mașinile este pentru că proprietarii nu țin cont de ITP. Du-te la cineva să-ți schimbe uleiul și filtrele de aer, să-ți umfle cauciucurile și, evident, să o curețe corespunzător atât pe dinafară cât și pe dinăuntru. Aceste inspecții depind de anotimp și de cât de mult mergi de fapt cu mașina.

6. Încarc-o cu măsură

Dacă pui prea multă greutate vor avea de suferit suspensiile, transmisia, cauciucurile și motorul, iar consumul de combustibil va fi mărit și condusul îngreunat. Pentru a evita aceste neplăceri, un șofer ar trebui să își cunoască bine mașina și să înghesuie în ea ea doar ce are cu adevărat nevoie.

7. Nu suprasolicita ambreiajul

Această greșeală se face mai ales de către șoferii care au mașini cu transmisie manuală. Nu ține ambreajul apăsat la semafor, deoarece vei face mecanismele să lucreze din greu când ar trebui de fapt să se relaxeze.

Tag-uri: , , , , , , , , , ,
loading...
Ti-a placut acest articol? Urmareste-ne si pe FACEBOOK
Articole similare

Adaugă un comentariu 0

Intră în contul tău sau înregistrează-te pentru a posta un comentariu.

Alte articole din Coltul barbatului
Cele mai citite

Newsletter

Cele mai comentate
Felicitari pentru femei deosebite
-3°
Bucuresti
-2°
Bucuresti-zona centrala
-5°
Bucuresti-zona periferica
-4°
Alba Iulia
-3°
Alexandria
10°
-2°
Arad
-3°
Bacau
-2°
Baia Mare
-5°
Bistrita
-2°
Botosani
-3°
Braila
-5°
Brasov
-2°
Buzau
-3°
Calarasi
-4°
Cluj-Napoca
Constanta
-4°
Craiova
-5°
Deva
-3°
Drobeta-Turnu Severin
-4°
Focsani
-2°
Galati
-3°
Giurgiu
-2°
Iasi
-8°
Miercurea Ciuc
10°
-2°
Oradea
-3°
Piatra Neamt
-2°
Pitesti
-4°
Ploiesti
12°
-3°
Resita
-3°
Rimnicu Vilcea
-2°
Satu Mare
-6°
Sf. Gheorghe
-6°
Sibiu
-4°
Slatina
-4°
Slobozia
-4°
Suceava
10°
-2°
Timisoara
-4°
Tirgoviste
-6°
Tirgu Jiu
-4°
Tirgu Mures
-1°
Tulcea
-3°
Vaslui
-3°
Zalau
25 apr