Te multumesti cu putin? De ce?

Te-a parasit? A plecat cu alta si ti-a luat tot? Simti nevoia sa te razbuni? De ce? Sau, pe cine?

Am auzit si vazut multe femei ranite din dragoste. Sau poate din neatentia lor in dragoste. Una nu reusea sa se ridice de jos, jos de tot, acolo unde o “aruncase” el. Alta, din disperare, se gandea chiar la suicid. Cu alte cuvinte, viata fara el nu mai are sens. Oare chiar asa sa fie?!? Era singurul barbat ramas pe lume? O alta, umilita, si-a regrupat rapid fortele, a renascut din propria cenusa precum Pheonix si si-a luat viata in maini. S-a pregatit sa o ia de la capat, cu si mai multa forta si putere.

Fiecare femeie intelege sa treaca printr-o astfel de pierdere in felul ei. Depinde foarte mult de cum am fost crescute si educate, de ce ni s-a insuflat in viata. Sau, poate de cat de rebele am fost, indiferent de situatie.

Singura deosebire dintre cele care se lasa prada disperarii si cele care se razvratesc si o iau de la capat, in forta chiar, este decalajul de timp. Primele isi acorda timp sa isi oblojeasca inima zdrobita, sa dispere, sa isi planga de mila si, in cele din urma, fac ce fac si celelalte. Adica o iau de la capat. Viata merge inainte. Rana se vindeca.

Nu stiu daca putem spune ca e o pierdere de timp. In definitiv, fiecare face ce poate. Si, daca stam sa ne gandim bine, toate femeile fac aproximativ aceleasi greseli. Au dat prea mult, neconditionat, fara sa ceara nimic in schimb. Din nefericire, parintii si profesorii uita sa ne spuna (sau poate nu stiu nici ei) ca exista un echilibru in natura. Atat cat dai, atat primesti inapoi.

Dar nu! Femeile au fost invatate sa se multumeasca cu putin. Sa primeasca putin si sa dea absolut tot. Timp, suflet, sentimente, atentie, mila, intelegere…Ca si cum ele n-ar merita nimic in schimb. N-ar avea prea multa valoare. Adica, daca esti femeie poti sa accepti absolut orice si sa te multumesti cu foarte putin sau nimic. Hmmm!

Nu, pe femei nu le invata nimeni care e propria lor valoare. Nu le face nimeni sa vada si sa inteleaga cat sunt de puternice si de capabile. Asta e ceva ce face fiecare singura, mai ales atunci cand da de greu, cand isi “pierde” inima, pe undeva…

- De ce nu i-ai spus niciodata ca te ranesc vorbele lui si ca sunt nedrepte?
- Pai, era tata.

- De ce nu ii spui niciodata sefului tau ca nu are dreptate si ca se poarta execrabil cu tine?
- Pentru ca mi-e teama sa nu ma dea afara.

- De ce nu ii spui sotului tau ca…
- Si daca ma paraseste?

Da, nestiinta naste teama, iar teama duce la astfel de comportamente, la cedare si acceptare. Din nefericire, chiar si acceptand orice pierzi totul. Putinul acela aproape de nimic pe care-l primeai. In concluzie? Cunoaste-ti valoarea, cunoaste-te pe tine, alfa ce poti, ce stii, ce esti in stare sa faci. Si nu mai accepta din partea nimanui sa iti spuna altfel.

Hai sa ne gandim “la rece” si sa vedem, in functie de fiecare situatie in parte, ce avem de pierdut cu adevarat. Dar ceilalti? Ei ce au de pierdut? Probabil ca puterea de a ne manipula si controla. Toti avem tendinta de a face asta cu cei pe care-i simtim mai slabi decat noi.

E oare mai bine sa iti pierzi demnitatea decat pe barbatul care nu te respecta si nu te apreciaza? Cel “puternic” asta face: simte si vede ca te temi si marseaza exact pe lucrul asta. Apasa pe butonul tau cel mai sensibil. In momentul in care simti ca ai dat un pic mai mult decat era cazul, decat merita celalalt, pune-ti un semn de intrebare si un stop. Asculta-ti instinctul si ai grija de tine si de sufletul tau. In cele din urma, tu esti singura persoana capabila sa te faca cu adevarat fericita.