Si, ceea ce m-a durut infiorator de tare, nu a fost neaparat povestea din carte. A fost asemanarea vietii multor femei cu acea poveste. Si ele nu traiesc in Teheran, ele traiesc in Romania. Nu vorbesc despre alte tari pentru ca nu stiu detaliile, insa in Romania traiesc sigur.
Suntem toti siderati de rata de divorturi, biserica nu este de acord cu divorturile, lumea este impotriva, femeile pe la colturi vorbesc „vai, saraca, e divortata”, barbatii nu vor sa mai auda de o femeie daca a fost casatorita. Daca mai are si un copil, o, vai, nu se poate.
Nu generalizez, dar stiu foarte multe cazuri. Nu despre divort as vrea neaparat sa vorbesc, dar daca tot veni vorba. As vrea sa vorbesc de fapt despre casatorii.
Parintii, in special mamele, te invata de mica: trebuie sa stii sa faci mancare, sa speli, sa calci. In paralel te mai sfatuiesc si sa inveti bine, sa fii pe picioarele tale. Dar asculta-ti barbatul, fa sacrificii si compromisuri daca tii la casnicia ta. Taci din gura cand el vorbeste, inghite in sec si asculta-l. E barbatul tau.
Asa de tare se contrazic toate astea! Ugh! Pai e ca in Teheran.
Tirania asupra femeilor casatorite. Plus ca inainte de casatorie, iar sunt presiuni. Daca sunteti de prea mult timp impreuna, cand va casatoriti. De cati oameni ai auzit ca au fost impreuna multi ani si au divortat dupa un an de casnicie?
Daca esti singura, ca de ce nu te casatoresti. Hai, mai mama, intra si tu in randul lumii. Care o fi randul lumii asteia nu pricep. Cate femei nu s-au casatorit pentru ca au fost presate de altii? Si apoi ori au divortat ori au suportat cine stie ce capricii.
Apoi dupa nunta: si, copiii? Cand ii faci? Copiii vin cand vor ei, mama. Nu pot sa raman gravida cand vrei tu si nici nu am chef de copii inca.
Ne-a fost inoculat in cap ca in viata trebuie sa plantezi un pom, sa faci o casa si un copil. Cica esti incomplet daca nu faci astea. No shitt! Eu nu pricep cine a facut regulile astea, dar nu prea pot spune ca sunt de acord.
Bine, nici la limita cealalta nu imi place. Sunt femeie, sunt egala, dar hai sa fiu mai presus si: "barbate, fa tu mancare. Eu decid tot, eu fac, eu dreg".
E vorba de echilbru aici. Dar pana la echilibru, revin la cultura, la traditie, la cutuma. Asa ca nu pricep mare lucru, uneori ma vad fericita ca nu am aceasta problema, dar ma uit in jur si ma ia tristetea. Sunt atatea femei care suporta capriciile si „barbatiile”!
Nu ne nastem mincinosi
Femeie roma, mama singura
