Spui ca lucrezi mai bine sub stres?

"O clienta de-a mea a venit la cabinet pentru probleme mari in relatia de cuplu. Este casatorita de 8 ani si are un copil. In prima sedinta, in timp ce-mi povestea ce o framanta, a plans aproape tot timpul. Mi-a atras atentia faptul ca avea o foarte mica stima de sine, nu se incredea deloc in propriile forte. Unul dintre acuzele aduse propriei persoane era si ca aproape toate sarcinile pe care le are de facut sunt amanate pana in ultima clipa, lucru care o facea sa se simta vinovata, sa creada ca nu are vointa, ca nu este capabila sa-si organizeze viata. Cand am intrebat-o 'In ce masura este asta o problema?' sau 'Daca s-a intamplat sa nu-si duca sarcinile la indeplinire datorita acestor amanari?', mi-a raspuns, aproape mirata, ca de obicei isi indeplineste sarcinile si ca o face destul de bine. In momentul in care i-am dezvaluit ca mi se intampla si mie sa las rezolvarea unor sarcini pe ultima suta de metri, chipul ei s-a destins si am observat cum incepe sa priveasca acest lucru dintr-un nou punct de vedere", isi aminteste Gabriel Dinu, psiholog si psihoterapeut. la intrebarea "ati avut vreun pacient care sa confrunte cu tendinta de a-si amana indeplinirea sarcinilor pe ultimul moment?".

Dar cati dintre care amana frecvent indeplinirea sarcinilor o fac din perfectionism, din dorinta de a le dovedi celorlalti, dar mai mai ales lor insisi, ca pot mai mult si mai bine, si cati trag de timp fiindca nu sunt siguri ca pot duce o sarcina, oriare ar fi ea, la bun sfarsit? Gabriel Dinu crede ca "este foarte important cum interpretam aceasta amanare, daca ne gandim la ea ca la o lipsa de vointa sau la o lipsa de motivare. Poti amana un lucru pentru ca ai credinta ca nu-l poti face si ti-e frica sa-l incepi sau il poti amana pentru ca stii ca nu-ti va lua mult timp daca te mobilizezi cu adevarat. Nu am mai abordat acest aspect cu clienta mea, deoarece era un amanunt destul de nesemnificativ in desfasurarea terapiei, insa discutia despre asta i-a indicat faptul ca e foarte important unghiul din care privesti lucrurile si ca foarte mult conteaza sa actionezi si sa ai rezultate, indiferent in ce conditii o faci".

In concluzie, oamenii se impart in doua tabere: cei care amana constienti ca dau randament sub stres, si cei care amana din pricina ca pana si simplul gand de a se apuca de sarcina cu pricina ii copleseste. Primii trec in randul activilor, cei din urma - in cel al pasivilor. Americanii vorbesc de un comportament vicios in cazul celei de-a doua categorii; psihologii ii spun "procrastination", ceea ce in romaneste, in limbajul de zi cu zi, s-ar traduce prin "obiceiul de a trage de timp". Piers Steel, psiholog si profesor la Universitatea din Calgary, sustine ca persoanele care manifesta cel mai des tendinta de a amana sunt in general cele care nu au incredere in sine, cele care nu sunt sigure ca pot finaliza o sarcina, si nu perfectionistii. Gabriel Dinu ii impartaseste parerea: "sunt multe persoane care amana indeplinirea unei sarcini din lipsa increderii in sine. Si procedand asa, intra intr-un cerc vicios: crezand ca nu pot indeplini sarcina, vor amana momentul in care acest lucru li se poate confirma si stima de sine va fi 'atacata'. Afectarea stimei de sine va genera un sentiment negativ, astfel incat amanarea indeplinirii sarcinii respective va fi justificata". De ce simtim nevoia sa amanam un lucru de la bun inceput? "Motivele sunt multe", sustine Gabriel Dinu. "Sarcinile sunt neplacute, nu exista motive suficient de puternice pentru a le face imediat, credem ca este timp suficient, deci nu este justificata rezolvarea imediata, si, nu de putine ori, suntem convinsi ca presiunea de pe ultima suta de metri ne poate ajuta sa ne mobilizam 100% si sa dam maxim de randament in efectuarea sarcinii".

Stresul bun si stresul rau

Dar oare exista persoane care lucreaza mai bine sub presiune, pe fuga, sau este doar un mit, o alta scuza pe care acestea o invoca pentru a amana indeplinirea sarcinilor? Gabriel Dinu este de parere ca exista, argumentand ca sunt doua tipuri de stres, eustresul si distresul. "Eustresul este acea cantitate de stres care te mobilizeaza, care te face vigilent si iti permite sa-ti folosesti potentialul la maxim, iar distresul este acea cantitate de stres care te infraneaza, te panicheaza, te opreste din a efectua sarcinile, epuizandu-te. Concret, eustresul poate fi generat de seful care iti spune ca asteapta sa faci un raport pana a doua zi la ora x si ca stie ca poti si ca te vei descurca, iar distresul - de seful care te avertizeaza ca, daca nu are raportul pana maine la ora x, vei fi concediat. Totodata, avand in vedere ca nivelul de stres depinde foarte mult de faptul cum interpretam situatia, exista posibilitatea ca in ambele cazuri sa apara si eustres, si distres. Sunt persoane care, puse in fata aceleiasi situatii, vor reactiona diferit."

Perfectionistii

Un articol din "Psychology Today" il dadea drept exemplu pe un anume Peter K, partener la o prestigioasa firma de avocatura, ale carui intarzieri repetate s-au soldat cu un ultimatum din partea superiorilor: acestia ii dadusera la dispozitie 90 de zile pentru a se organiza si pentru a reveni cu performantele pe linia de plutire. Daca nu se mobiliza, urma sa fie concediat. Problema lui Peter nu era neseriozitatea, ci faptul ca, nevrand sa dezamageasca pe nimeni, s-a implicat in mai multe proiecte decat a putut duce. In cazul lui, amanarile erau o dovada de perfectionism: prefera sa i se atraga atentia ca nu munceste destul, decat ca nu munceste bine. "In general, persoanele perfectioniste nu amana rezolvarea sarcinilor pe care le au, deoarece acest lucru le poate 'oferi' o stare de anxietate. Ei considera ca trebuie neaparat ca lucrurile sa iasa perfecte, altfel le este amenintata 'valoarea personala' in ochii lumii, cat si in ochii proprii", este de parere Gabriel Dinu. In cazul perfectionistilor, poate fi vorba si de nevoia de adrenalina. "Cand suntem presati de timp, putem avea emotii puternice care ne pot genera eliberari mari de adrenalina, hormon care ne face sa ne simtim bine, puternici. Acest lucru ne poate intari comportamentul de amanare si de efectuare a sarcinilor pe ultima suta de metri".

Dar, dupa cum spunea Steel, faptul ca amani in mod repetat sa rezolvi chiar si sarcinile mai putin importante nu inseamna ca esti obligatoriu un perfectionist. Perfectionistul stie ca poate mai mult, nu uita niciodata lucrul asta. Vrea sa faca lucrurile bine si pentru asta are nevoie de timp in plus. Nu se pune problema ca nu ar fi activ, ca ii este frica sa actioneze. In schimb, sunt persoane care si-au facut un obicei din a amana la nesfarsit iar in cazul lor e vorba de lipsa increderii in sine. Pleaca de la premiza ca nu vor reusi, drept urmare, intarzie sa se apuce de treaba. Sarcinile lasate de izbeliste devin din ce in ce mai multe. Urmatoarea lor reactie, similara cu prima si aparent, la fel de plauzibila: "Am atat de multe de facut. Nu voi reusi!". Ce ei refuza sa recunoasca e ca nu sarcinile in sine, ci amanarea lor ii face intr-un final sa se simta neputinciosi. Ulterior, nu doar viata lor profesionala, ci si cea personala se va duce de rapa. "Amanarea lucrurilor la nesfarsit poate genera stari de anxietate, de neliniste, scaderea increderii in sine, aparitia starilor de depresie", sustine Gabriel Dinu.

De ce lasam totul pe ultima suta de metri?

Am reperat motivele invocate cel mai des de catre persoanele care au facut din tendinta de a amana un stil de viata.

1. Teama de a nu fi in stare. Gabriel Dinu e de parere ca "panica resimtita in momentul in care esti pe ultima suta de metri este datorata unor ganduri asa-zis 'irationale', de genul 'N-o sa termin la timp si este o catastrofa daca nu termin la timp!', 'Daca nu termin la timp si nu indeplinesc perfect sarcina, asta inseamna ca nu am valoare, ca nu sunt in stare de nimic, ca nu am vointa etc!' Este indicata analizarea acestor ganduri si stabilirea valorii de adevar pe care o au. Foarte util este sa ne gandim la scenariul cel mai negativ (worst case scenario) si sa vedem cat este de catastrofal. De multe ori o sa observam ca eventualele consecinte nu sunt catastrofale, ci poate doar neplacute.

2. Nu te poti concentra pe termen lung. Catedrele catorva facultati de psihologie din SUA incearca sa stabileasca daca exista sau nu vreo legatura intre tendinta de a amana si diagnosticul ADHD pus adultilor, ambii intampinand dificultati in a se concentra pe termen lung. Gabriel Dinu ne-a oferit cateva lamuriri: "Atunci cand o persoana este diagnosticata cu ADHD, unul dintre simptome poate fi acela ca amana lucrurile sau nu poate indeplini o sarcina pana la capat, insa reciproca nu este valabila. Astfel, o persoana care amana inceperea unei sarcini sau intampina greutati in a o indeplini pana la capat nu are neaparat ADHD".

3. Esti foarte usor de distras. Cateva minute de surf pe internet, cateva spamuri de sters, cateva mailuri carora te simti obligat sa le raspunzi pe loc si, nu in ultimul rand, messangerul toate iti rapesc - mai mult sau mai putin voluntar - din timp. Solutia cea mai eficienta: da sign out, inchide emailul de tot, nu minimiza doar fereastra, si, daca inca te stii in stare sa "trisezi", intrerupe conexiunea la internet (desigur, doar daca ai aceasta optiune si acest lucru depinde de tine). Incearca macar timp de cinci minute sa lucrezi neintrerupt. Apoi ia un minut de pauza, dupa care reincepe. Vei fi uimita cate poti face in doar cinci minute. Primul pas e cel mai greu. Incepe usor-usor si in scurt timp vei intrezari o luminita la capatul tunelului.

4. Iti fixezi teluri prea mari. "De maine ma apuc de sport" sau "Anul asta imi cumpar masina". Iti suna cunoscut? Planurile te pot ajuta sa te organizezi mai bine, dar cu conditia sa fie realiste. Daca iti propui sa faci un lucru care din start ti se pare aproape imposibil, te vei simti indreptatita sa amani la nesfarsit. Vizualizeaza-ti telurile ca pe un munte, apoi sfarama-le in pietricele mici. Ocupa-te de fiecare pietricica in parte. Astfel, daca tot ti-ai propus sa-ti cumperi o masina, incepe cu o vizita la distribuitori.

Cum te organizezi:

Incepe sa tii un jurnal. Treci peste faptul ca suna adolescentin; te va ajuta sa-ti monitorizezi actiunile si pe termen lung, sa nu mai amani indeplinirea sarcinilor pe ultimul moment. Iata ce sa scrii:

- doua motive pe care le-ai invocat cand te-ai decis sa amani;

- in ce consta sarcina care trebuia indeplinita;

- care sunt sentimentele si emotiile pe care aceasta ti le-a trezit si care te-au facut s-o amani (confuzie, amenintare, teama, disconfort etc);

- gandurile care te-au facut sa continui sa amani;

- ce ai obtinut amanand;

- intreaba-te cat de greu ti-ar fi fost sa duci totul la bun sfarsit.