Mi se pare ca noi oamenii, ne tinem atat de ocupati cateodata, de parca ne e teama sa nu auzim ceea ce am vrea sa ne spunem. Ca parca e mai bine sa ''avem ceva de facut'' decat sa stam si sa vedem. Sa vedem ce e cu noi, ce mai e cu noi...
Si mi se mai pare ca suntem, din cand in cand, dusmanii creatiei. Cateodata lumea o ia un pic la vale si poate noi am fost creati ca sa-i incetinim caderea. Sau poate sa cadem odata cu ea? Sau poate Dumnezeu ne-a creat ca sa se tina pe el treaz.
Cred ca Omul e singura fiinta care poate sa stea. Toate curg, omul poate sa nu curga. Aceasta e omenia lui. Poate sa se opreasca putin si sa incerce in rastimpul asta altceva decat ''viata''. Poate sa se joace. Ce vad cand stau? Vad ca toate lucrurile fugeau de mine cand fugeam eu spre ele, ca-mi curgea timpul printre degete.
Se pare ca in India cultura s-a facut sub arbori. Upanisade: sezi langa mine. Daca am invata si noi sa ne mai asezam din cand in cand la marginea drumului poate am avea puterea sa strapungem dincolo de linia orizontului, sa trecem de ea.
Asa, numai umbland, indreptandu-ne spre ea, ea se indeparteaza. Si poate ar trebui sa ne temem ca n-o s-o atingem niciodata... Trisam cu viata noastra cateodata, nu ne aplecam asupra ei, iar daca o facem, se intampla numai ca sa privim dincolo de ea.
''Intr-o zi Maestrul si-a surprins discipolii spunandu-le:
- Din pacate, este mai usor sa calatoresti decat sa te opresti!
- Cum asa? au intrebat acestia.
- Deoarece, atata vreme cat calatoresti catre o destinatie, te poti agata de un vis. Daca te opresti din mers, trebuie sa te confrunti cu realitatea!''
Cred ca ar trebui sa iesim din ''ce ne tine ocupati'' si sa vedem realitatea. Cine suntem, cum suntem, ce vrem sa devenim. Oricum vom deveni ceva, dar cred ca e bine sa se tina cont si de noi in devenirea asta, nu numai de trecerea timpului. Cred ca, pe langa dezvoltarea personala si profesionala, cea spirituala este cea mai importanta, si cred ca nici nu necesita mare efort.
O asfel de dezvoltare nu se face prin efort, ci prin deschidere, prin deschiderea catre tine.Iar atunci nu trebuie sa faci niciun efort, totul se intampla natural, pentru ca 'a venit si vremea ta' sa intelegi... Si cred ca merita, pentru ca, in opinia mea, ne-am nascut cu o ''lumina interioara'' care s-a stins cu timpul, pentru ca am fost prea ocupati cu calatoria...
Hai sa ne mai asezam la marginea drumului si sa privim spre noi!
Intotdeauna tot ce pastram e mai de pret decat ce pierdem
