Romeo, Julieta si Don Juan

Casa Giuliettei. Plina de turisti, in mare parte tineri. O permanenta foiala. Un du-te vino continuu intre orele de vizita. La intrare, peretii plini de notite lipite de indragostiti, cu dorinte care se cer si se doresc implinite. Mai multa lume tentata sa se perinde prin curte, la intrare si in magazinul de suveniruri, decat in casa muzeu propriu-zisa. Balconul Giuliettei cand si cand vizitat asa, mai mult de amuzament. Acel balcon facut celebru de Shakespeare, unde a inceput o dragoste ce avea sa nu dureze. Sau poate, sa dureze o vesnicie.

Casa lui Cagnolo Nogarola dette (zis) Romeo, secolul XIV. Ceva mai sus de casa Giuliettei, marcata printr-un panou mic si simplu. O casa in care se pare ca ar locui cineva in zilele noastre. Doar casa Giuliettei este deosebita si transformata in muzeu. Sa fi fost oare iubirea ei mai mare? Sacrificiul ei mai aparte?

Tomba di Giulietta. (mormantul Giuliettei). Un mic muzeu in care intri printr-un parculet. O curticica ce da intr-alta care duce la cladirea muzeului. Cateva sculpturi deosebite, cateva fresce si mormantul ei, al Giuliettei. O cripta care pare deschisa si din care lipseste cosciugul fetei. In acel gol al pietrei asezati cativa crini de plastic. Sa fi fost iubirea lor nentaturala, nefireasca? Dar ce iubire poate fi aceea la 14 ani?

Desi in acele vremuri familiile considerau firesc sa-si marite fetele devreme, inca de la 13-14 ani, nu parea la fel de firesc ca ele sa se si poata indragosti la acea varsta. Sa iubeasca intr-adevar. Iubirea nu putea veni decat mult mai tarziu, din obisnuinta mai degraba. Si pe buna dreptate! Cum putea iubi o fata de doar 14 ani un barbat cu 30-40 sau chiar 50 de ani mai mare decat ea, gras, urat, chelios, cu tot felul de tabieturi si metehne considerate oribile de catre tanara neprihanita?

Asa ca, potrivit istorisirii marelui Shakespeare, au furat o dragoste care nu putea fi a lor, care nu le era permisa nu doar din cauza varstei ci si a discordiei dintre familiile lor. Nu s-au putut bucura insa de ea, nu au putut-o consuma pe indelete, pe parcursul vietii care li se asternea inainte. Dar dragostea lor a ramas un mit. O poveste de iubire aparte, care avea sa dainuie si inca o va mai face si de acum inainte.

Dar cine stie daca ar fi reusit sa isi impace familiile, sa razbeasca si sa ramana impreuna, daca ar mai fi fost tot atat de fericiti si restul vietii. Se pare ca oamenii se multumesc mai degraba cu o iubire din povesti, ca-n povesti, pentru ca cele din realitate nu par sa dainuie prea mult. Si cui nu-i place sa viseze ca este fericit si iubit…cu adevarat?!

Ei au iubit intens si scurt. Don Juan a iubit intens, acut chiar, dar pe termen mult mai indelungat. Numai ca nu doar pe aceeasi femeie. Sau poate ce a facut el nu se poate chema dragoste. Pentru ca exista o diferenta intre dragoste si sex. Merg impreuna, pot exista chiar si una fara cealalta, dar distincte, stinghere una fata de cealalta nu mai au aceeasi valoare.

Pentru Don Juan era importanta cucerirea femeii. Fecioara sau nu, casatorita sau nu, calugarita sau desfranata, femeie sa fie! Pentru el era important tot acel joc al seductiei. Oare il putem condamna pentru asta? Pentru ca voia sa fie un permanent indragostit? Ia sa ne gandim putin. Care e cea mai frumoasa perioada dintr-o relatie?! Perioada de indragostit. Atunci cand toate sunt roz, cand nu esti in stare sa vezi nefericirea, cand toate sunt posibile si frumoase, ideale chiar. Cand esti cu capul in nori si cu picioarele foarte foarte departe de pamant. Si, sa recunoastem, oricat de mult ai suferi in urma unei despartiri, dupa ce iti trece, dupa ce iti vindeci sufletul ranit si o iei de la capat, adevarata vindecare-ti vine cand te indragostesti din nou. Cand esti iar la inceput cu iubirea pe care o ai de daruit si de primit.

Ei bine, el, Don Juan a ales sa sara peste toate acele perioade triste si dureroase, a ales sa nu se complice cu nimeni si cu nimic. A vrut doar sa fie fericit si sa iubeasca. Si sa daruiasca iubire si fericire, chiar daca pe termen foarte scurt.

Cea mai mare parte dintre cele peste 1000 de femei pe care le-a avut si l-au amintit totusi cu placere si au continuat sa ofteze dupa el. De ce? Pentru ca e mai bine sa fii iubit macar o data in viata, cu adevarat, decat deloc, niciodata. Chiar si asa, doar pentru cateva zile, pentru o singura noapte si tot e ceva. Iar in vremurile acelea, in care femeile erau arvunite si vandute ca niste marfuri, care erau casatorite cu oameni pe care nu ajungeau niciodata sa ii iubeasca, nici nu pot fi invinuite ca s-au oferit cu atata usurinta unuia ca Don Juan. Ca l-au iubit si i-au permis sa le iubeasca fie doar si pentru o singura noapte.

Oare cum e mai bine: sa fii iubit o data si scurt, dar la maxima intensitate, sau sa iti traiesti viata intr-o relatie (in)comoda dar fara sentimente profunde si adevarate?