Daca incercam sa recitim acum primul mesaj al iuliei si pe acesta, sesizam diferenta. In primul era vorba despre prezent, despre ce se intampla in familia actuala, acum vedem mai mult – o stare de singuratate care a fost dintotdeauna. Mereu cand analizam o situatie trebuie sa avem in vedere cum ne raportam la trecut si la prezent, in general, cand ne este marturisita o problema, aceasta are:
Un continut manifest (povestea actuala, relatia cu sotul, preocuparile curente);
Un continut latent (suferinta unei copilarii cu doi parinti alcoolici, probabil o stare acuta de singuratate).
Ce le face sa fie doua fete ale aceleiasi monezi? Suferinta lipsei de iubire, de fuziune este elementul de legatura, greu de pus in cuvinte, in traire.
Povestea Iuliei o puteti auzi deseori (prima parte), cea de-a doua de obicei nu se spune, este ascunsa, de multe ori inclusiv de cei care sufera.
Suferinta aceasta a singuratatii din familia de origine este veche, ori ramane cu sotul, ori se muta, suferinta va ramane. Rolul meu de psihoterapeut este de a vorbi despre aceasta suferinta, de a vedea ce s-a intamplat si cum s-a intamplat. O interventie psihoterapeutica presupune analiza si "vindecarea" acestei suferinte. Acesta este rolul meu. Dincolo de asta, nu exista un alt rol. Este ceea ce spune si Cristina Marioglou in comentariul ei.
Cititorii pot sa vina cu recomandari, este rolul lor, bazat pe experienta lor. Ei pot spune cum face Monica Rusu, cititoarea care a postat parerea ei in articolul "Un motiv real aflat in spatele dorintei de singurarate": "sfatul meu este sa-l parasiti", acesta este rolul prietenilor, colegilor care pot sa vina cu recomandari de acest tip. Aceste recomandari sunt date de istoria cititorilor. Monny vorbeste despre experienta ei si ea, probabil, asa ar proceda. Eu nu pot decat sa analizez impreuna cu protagonistul ceea ce se intampla iar acest lucru este foarte dificil, in conditiile in care o psihoterapie dureaza ani.
Nicu spune: "Niciodata nu e tarziu pentru a incepe o noua viata". Va pot recomanda ca atunci cand vreti sa ajutati pe un prieten faceti urmatorul lucru: nu vorbiti la modul general, sfaturi utile dar generale ci mai curand spuneti-i cum ati ajuns voi sa ganditi asa, povestea voastra. Iulia ar putea sa inteleaga mai bine daca Nicu i-ar spune cum a ajuns el la concluzia asta.
Heliza spune ca bat campii rau de tot si nu spun nimic. Asa simte. Ma gandesc ca se simte deranjata de asta. Dar cum o deranjeaza ca eu bat campii si nu spun nimic?
In incheiere doua remarci:
Remarc cuvintele folosite de Iulia: vina, vinovatie, judecata. Cum a ajuns la ele? Unde s-a simtit judecata si mai ales cat e de la mine / voi si cat e de la ea?
Intrebarea Iuliei: oare pot? Pentru a putea este nevoie sa beneficiezi de cineva care poate sa invete ceva necunoscut tie – a fi cu cineva, a fi in relatie cu cineva. Poate ca intrebarea corecta ar fi: "Cine ar putea sa fie aceasta persoana?". Grupul de psihoterapie, relatia individuala psihoterapeutica sunt modalitati de invatare a acestui mod de lucru, in absenta persoanelor din realitatea sociala care pot sa joace acest rol. Pentru "a putea" mie mi se par necesare doua conditii – tu si ceilalti / celalalt. Tu ca dorinta de a face acest lucru si mediul. In absenta acestei combinatii, suferinta veche va ramane.
Claudiu Ganciu
Psiholog, psihoterapeut
Centrul de psihologie de actiune si psihoterapie
[email protected]
Pentru consiliere online: http://www.webexperts.ro/cabinet
Impreuna de pe bancile scolii
Dragoste la prima vedere? Nu chiar
