Pe cine inviti la cina?

In principiu, doar pe El. Si da, asta se intampla in primele ocazii, adica sa fiti doar voi doi, la o cina romantica. Insa dupa ce deveniti un cuplu, locuiti impreuna, fara sa va mai dati seama, treptat, apar la masa multe alte persoane, mai putin cunoscute voua. Cu alte cuvinte, fiecare dintre voi are proprii “invitati”, propriile persoane pe care le vrea prezente, mai mult sau mai putin, in viata lui.

Daca ne gandim la cina, la masa conjugala, ca la relatia in sine, ne dam seama ca fiecare aduce cu el, in cuplu, parintii, rudele, prietenii, cunostintele si apropiatii. La inceput, cand sunteti doar voi doi, indragostiti, nu simtiti ca ar mai exista si altcineva pe lume. Dar apoi reveniti printre ceilalti si, fie ca va dati seama sau nu, ei sunt prezenti acolo, daca nu fizic, atunci in mintile voastre.

El iti spune ca e obisnuit ca duminica sa serveasca masa de pranz cu parintii lui. Asta e o traditie a lor, de familie. La inceput accepti, pentru ca vrei sa fii acceptata de familia lui. Dar, dupa o vreme, parca ai vrea ca duminicile sa fie doar ale voastre. Sa va treziti tarziu, sa mancati doar voi doi, sa fiti doar voi doi. Ei, atunci s-ar putea sa inervina o problema: el nu va putea renunta cu usurinta la acest obicei de familie. Ce faci? Ii pui piciorul in prag: ori tu, ori parintii lui? Nu. Asta suna mai degraba a santaj. N-ar fi o atitudine prea diplomatica si nimeni nu ar avea de castigat de pe urma ei. In niciun caz tu. O solutie ar fi sa ii spui…realitatea, ca iti doresti sa petreci duminica doar cu el si ca iti asumi tu responsabilitatea de a-i anunta parintii despre aceasta modificare. In felul acesta ii dai sa inteleaga ca iti face placere sa fii doar cu el, macar o zi pe saptamana ,si ca ii iei de pe umeri delicata sarcina de a vorbi cu parintii.

A forma un cuplu nu trebuie sa insemne ca fiecare din voi va renunta la trecut, la persoanele apropiate, care fac parte din viata voastra. E drept ca nu va veti mai vedea atat de des, dar asta nu inseamna ca trebuie sa puneti capat relatiei cu ei, pentru ca acum exista celalalt. Cu siguranta puteti gasi o solutie acceptabila de amandoi, in care fiecare sa isi pastreze relatiile, dar si timpul petrecut impreuna, in cuplu.

Cel mai cinstit din partea amandoura ar fi ca de la bun inceput sa va vorbiti unul celuilalt despre persoanele importante din viata voastra, la care tineti si la care nu vreti sa renuntati. Tu sa ii spui ca te intalnesti cu prietenele tale in fiecare a treia vineri din luna, pentru o cina in oras, el sa iti spuna ca ii place sa iasa cu baietii la o bere sau la un meci. Tu sa ii spui ca esti obisnuita sa iti petreci sarbatorile cu parintii, el sa isi spuna poate acelasi lucru si sa gasiti o modalitate de a-I vizita si pe unii si pe ceilalti, fara a frustra sau intrista pe nimeni. Tu sa ii spui ca ai o cunostinta pe care o vizitezi si o ajuti din cand in cand si ca vei continua sa faci asta pana cand vei simti ca nu mai este nevoie sau nu iti va mai permite timpul, ori nu vei mai fi disponibila afectiv. El sa iti spuna ca o data la doua saptamani se duce sambata la un atelier sa lucreze impreuna cu un prieten sau ca sambata dimineata se duce la repetitii cu formatia in care canta.

Ca doi amfitrioni adevarati, e mai bine ca inainte de a va aseza la “masa”, sa aveti macar o idee despre ceilalti invitati, prezenti fizic sau nu, ce se va servi, cand si cat de des. Decat sa ajungeti la neintelegeri si neplaceri, la certuri inutile din care amandoi sa iesiti raniti si suferinzi. In felul acesta sunteti amandoi in cunostinta de cauza si responsabili si nu ajungeti la reprosuri si nervi inutili. “Uite, asa stau lucrurile cu mine. Esti de acord sau…eventual putem negocia putin si face unele aranjamente satisfacatoare pentru amandoi.”