Opreste-te. Macar o secunda

Opreste-te. Macar o secunda. Opreste-te din goana asta nebuna careia-i spunem viata si stai. Stai, pur si simplu. Incearca sa te conectezi la tine. Doar atat. Fara incarcatura de actiuni, ganduri, gesturi, zambete, lacrimi, dureri, iubiri, taceri sau cuvinte … si multe altele care au insemnat astazi viata ta. Sau au insemnat ieri, si acum o saptamana sau o luna, un an … oricat. De cand esti … le tot duci pe toate in spate. Si habar nu ai ce incarcatura grea este pe umerii tai. Pe care tu te incapatanezi sau habar nu ai ca o tot duci.

Nu te judec. Nu te critic. Doar iti pun in fata o OGLINDA. Iti vezi incarcatura? Sunt atat de multe pe care ceilalti ti le-au pus in sac si tu pur si simplu le-ai acceptat. Sau, poate, pe unele nu. Dar pe altele sigur. Si nu intotdeauna au fost unele bune. In spatele tau nu este un sac “de Mos Craciun”, ci mai degraba o “cutie a Pandorei”. Sau poate ca o parte e „sac” si o parte „cutie”. Tu stii mai bine. Dar, oricum, nu conteaza. Singura importanta este cutia … pentru ca darurile din sac nu iti dau greutate, ci o usureaza, in metafora de care iti vorbesc.

Deci, ce vezi in oglinda? Este o cutie mare? E grea? Mai poti sa o duci? Te impiedica sa pasesti drept? Sau sa te simti liber? Ce este inauntru? Cumva vocea mamei care iti cerea sa fii cea/cel mai bun din clasa ca ea sa aiba cu cine se mandri? Sau poate vocea groasa si grava a tatalui tau care vroia sa stii pe de rost un intreg atlas geografic? Sau poate frustrarea acelui niciodata auzit “Te iubesc! Esti un copil minunat!” spus de mama sau tata? Sau poate gesturile colegilor de scoala care-ti spuneau “aragaz cu 4 ochi” sau “tocilara”? Sau poate durerea primei iubiri care ti-a spus ca a intalnit pe o alta mai nu-stiu-cum? Sau poate comportamentul chinuitor si plin de invidie a colegei de servici care si-a asumat meritele tale? Sau poate chiar feedback-ul (cica “constructiv”) al sefei care nu stie decat sa spuna ca nu esti buna de nimic???

Ei, cand ai de gand sa scapi de incarcatura aceasta din spate care nu te lasa sa alergi LIBERA si FERICITA, chiar daca IMPERFECTA, prin viata … asa cum tocmai o vad pe fiica mea de 4 anisori alergand pe langa mine fara griji inutile, prejudecati, frici, ezitari, indoieli … adica fara nici o incarcatura????

Gandeste-te un pic. Ai fost si tu asa. Cel putin 2 – 3 ani din viata ta. Sau poate chiar mai mult. Si ai fost MINUNATA. Asa cum este ea, fiica mea, acum. Restul … este doar ce ai preluat de la ceilalti: prejudecati, frici, limite, preconceptii, proiectii de-ale lor … si nu mai stiu cate! Si asta este astazi incarcatura ta. O simti? O vezi? O mai poti duce????