Sunt puternica.

Eu am ales sa pun punct dupa aceasta propozitie simpla. Tu ce alegi sa pui astazi, chiar in acest moment? Un semn de intrebare? Un semn de exclamatie? Trei puncte de suspensie? Punct?

Ei, uite, eu recunosc ca nu mi-a fost deloc usor s-ajung aici. Am inceput, zic eu chiar firesc, cu un semn de-ntrebare: “Sunt puternica?”. Si n-am trecut imediat la punct. Am trecut mai intai la trei puncte de suspensie. Pentru ca aveam nevoie sa stiu daca si cum anume sunt puternica. Si apoi, nu doar sa stiu, ci sa si cred. Nu doar cu mintea, ci cu intreaga mea fiinta: trup, suflet, minte, spirit.

Asa ca am inceput sa completez cele trei puncte de suspensie.

Sunt puternica … pentru ca am o minte care chiar funtioneaza. Uneori, uimitor de bine. In general, insa, mintea mea functioneaza suficient de bine pentru a intelege si a prinde sensul atatora cate se-ntampla sau pe care trebuie sa le decid.

Sunt puternica … pentru ca sunt frumoasa. Da, uite, recunosc: cand ma uit in oglinda … chiar imi place ce vad. Si daca se mai intampla sa nu-mi placa efectiv, ori fac ceva care sa aduca imaginea acolo unde vreau, ori pur si simplu accept ca … sunt eu.

Sunt puternica … pentru ca sunt mama. Nu ca inainte de a fi mama, nu eram. Ci pentru ca acest rol, de mama, mi-a adus si mai multa putere: puterea de a da viata, puterea de a avea grija de viata de care eram responsabila, puterea de a spera, puterea de a nu renunta, puterea de a avea rabdare, puterea de a privi cu detasare (restul, in afara copilului meu, atunci cand trebuie), puterea de a astepta (cand fiica mea era inca bebe, faceam foarte multe, dar nu primeam aproape nici un feedback ca este bine ceea ce fac), puterea de a iubi pentru prima data total neconditionat – si cat de minunat este, draga mea, acest incredibil sentiment!   

Sunt puternica … pentru ca sunt un profesionist in ceea ce fac. Ei, asta nu inseamna cum ca le-as face impecabil pe toate. Sunt totusi om. Uneori nu imi ies unele lucruri, alteori nu reusesc sa le duc pana la capat. Dar indiferent cum ar fi, stiu ca in fiecare clipa ma implic trup-suflet-minte-spirit sa dau tot ce-i mai bun din mine.

Sunt puternica … pentru ca iubesc. O, cat de minunat este sa stiu asta! Sa o simt liber si frumos in intreaga mea fiinta! Si cata bucurie imi aduce!

Si mai sunt inca atatea alte motive! Sunt puternica pentru ca sunt fiica, pentru ca sunt prietena, pentru ca sunt coach, pentru ca sunt atenta, pentru ca sunt empatica, pentru ca sunt calda, pentru ca … Uite, gata, ma opresc. Spun doar atat, iar asta le include pe toate: sunt puternica pentru ca sunt femeie si sunt fericita eu cu mine insami!

Observi? Am pus un semn de exclamatie. Nu intamplator. Pentru ca asa s-a intamplat si cand eu lucram intens cu mine pentru a transforma acel semn de-ntrebare in altceva. Si asa cum iti spuneam, am completat cele trei puncte de suspensie si ele s-au transformat intr-un semn de exclamatie. Si imi era atat de plin sufletul de uimire si de bucurie! Doar ca, evident, pana la urma … sunt un om. Un om simplu, normal si firesc. Nu vreun geniu sau mai stiu eu ce. Asa ca s-a intamplat sa mai exista clipe, zile sau chiar saptamani in care semnul de exclamatie se transforma in semn de-ntrebare sau chiar in puncte de suspensie. Pentru ca, in sine, desi mintea mea acceptase ca “sunt puternica!”, restul fiintei mele inca avea indoieli. Adica, sufletul si spiritul inca mai cautau sa simta integral acest semn de exclamatie. Si iarasi … munca! Eu cu mine. Alaturi de un coach, de prietene, chiar si de fiica mea – pentru ca de la ea am invatat atat de multe! Am invatat sa rad, am invatat sa ma joc, am invatat sa ma bucur, am invatat sa imi imaginez … si cate si mai cate! Si zic ca am invatat pentru ca recunosc: le uitasem. Asa ca a trebuit sa le invat din nou. Si, uite, sunt puternica chiar si pentru ca am reusit sa fac asta!

Asa ca, intr-o zi, am observat ca semnele de pana acum (de-ntrebare, exclamatie, puncte de suspensie) … au disparut. Si-n locul lor? Un punct. Simplu. Sunt puternica. Atat. Stiu asta, o simt si mi-e pur si simplu bine.

Ehe, ma mai bantuie cateodata fantomele celorlalte semne de punctuatie, dar stiu cum sa le-alung. Nu sa le ascund sau sa fug de ele sau sa ma mint cumva. Ci chiar sa le alung.

Si n-am scris toate randurile acestea despre mine. Si nici pentru mine. Le-am scris pentru tine, DRAGA MEA FEMEIE. Este aproape martie si vine ziua ta. Si, orice-ai crede astazi despre tine, eu te provoc asa: “TU ESTI PUTERNICA”. Punct. Zi-mi ca nu-i asa!?