Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta 8

Pe adresa [email protected] au fost trimise urmatoarele povesti la concursul organizat de Feminis.ro si Veloteca. Trimite-ne si tu povestea ta despre biciclete!

Pentru concursul:  Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta

Ioana Motoroiu - Bicicleta, boala grea (oda unui amic cu doua roti)

Scriu aceste randuri ca pe expresia exterioara a unei chestiuni ce ma preocupa de ceva timp. Cazul meu se poate rezuma astfel: dupa un an petrecut in Olanda si o scurta perioada de negare, a trebuit sa  privesc adevarul in fata. Iar acest adevar poarta un nume: sindromul dependentei de bicicleta. Din Olanda l-am luat. Imposibil de evitat intr-o tara unde toate marile orase, la momentul orei de varf, se confrunta nu cu ambuteiaje de masini ci cu supraaglomerarea pistelor de bicicleta.

Ca olandezii au o pasiune pentru biciclete si pentru cursele de ciclism, o stiam dinainte sa ajung acolo. Insa, abia dupa ce am inceput sa-i cunosc mai bine, am realizat ca pasiunea se inrudeste pe undeva cu obsesia si am inteles natura relatiei pe care fiecare o are cu bicicleta sa. Nu exagerez cand spun ca bicicleta este in Olanda mai mult decat un obiect utilitar cu statut privilegiat, ca, pentru multi, reprezinta un soi de animal de companie sau de vechi prieten de care nu vrei si nici nu ai putea sa te desparti. Acolo, daca n-ai bicicleta, nu existi, iar pedalatul este un fel de cult. Si va asigur, cunosc oameni acolo pentru care pedalatul este, fara exagerare, religie!

Pentru ca in Olanda doua roti tin efectiv loc de picioare, m-am pornit sa imi cumpar bicicleta. Asa am dat peste Getuta. Getuta pentru ca seamana cu bicicletele pe care le vedeam pe strazi inainte de revolutie (dupa aspect, sigur si Getuta s-a „nascut” in decada anilor 80). Si pentru ca nu era departe de prima mea bicicleta. Mi s-a parut deci firesc sa primeasca un nume romanesc, macar ca pe cadru scria foarte clar – cu roz!!! grrr – made in Holland (Lotte ori Marieke n-ar fi sunat la fel de bine, nu?). A fost dragoste la prima vedere. De la cauciurile crapate printre care se intrezareau camerele - garantie de pana cand mi-era lumea mai draga, mai ales pe pavaj - pana la stropii de rugina raspanditi un pic peste tot sau saua care scartaia in ritmul in care dadeam din pedale…Getuta trecuse prin multe maini inainte sa ajunga la mine, dar asta nu mai conta, stiam ca este doar inceputul unei minunate prietenii si nu m-am inselat nici un moment. M-a insotit loiala in nenumarate plimbari in care am ars sute de kilometri pe soare, pe vant si pe ploaie. Mai ales pe ploaie! Am deslusit astfel esenta legaturii speciale a olandezilor cu bicicleta traind-o eu insami, si explicatia pentru care in Olanda, bicicleta este atat de prezenta incat a devenit parte din cliseele care se vand turistilor pe vederi, asezata la loc de cinste alaturi de lalele si de morile de vant.

Cu totul alta poveste a fost intoarcerea in Romania. Habitatul cu care deja ma obisnuisem s-a schimbat complet. Pe batranica olandeza am inlocuit-o cu mountain bike-ul fratelui meu. Din pacate, calitatea bicicletei a reprezentat singura imbunatatire, iar reintegrarea s-a dovedit dificila: am fost nevoita sa inlocuiesc pistele de bicicleta cu strazile aglomerate si cu slalomul printre masini, soselele perfect asfaltate cu gropile tipic romanesti, calmul nordic cu irascibilitatea soferilor romani care, la vederea unui biciclist, cu greu isi tin in frau reactii (mai mult sau mai putin) violente. Tin sa multumesc pe aceasta cale franelor care pana acum nu m-au lasat la greu; „greu” insemnand atunci cand conducatori auto cu intentii „pedagogice” franeaza brusc sau incearca sa ma inghesuie in bordura pentru „a-mi da o lectie”. Ca sa nu uit de fluieraturi si pasaituri. Viata e grea daca vrei sa fii biciclist in Romania! Mai ales daca esti membra a sexului…celalalt.

Din toate astea, un lucru mi-e clar: experienta traita in Olanda si nebunia olandezilor pentru pedalat mi-au bagat bicicleta in sange. Si vad ca nu are de gand sa iasa de acolo prea repede. Nebunie ar zice unii; eu ii zic pasiune. In definitiv, nu pasiune se cheama sa faci economii timp de un an pentru a putea apoi experimenta pentru cateva zile pe viu atmosfera Turului Frantei? Ori sa traiesti o cursa de ciclism in fata televizorului, din fotoliu, cu sufletul la gura si cu bataile inimii la maxim? Nu e pasiune sa fii in sa ( la partea cu pedalatul, fiecare dupa puteri, in cazul meu sunt mai reduse) si sa simti ca pe o muzica desavarsita sunetul lantului cand se plimba pe pinioane? Sau e nebunie? Eu raman la ideea ca e pasiune. Si nu e de mirare ca am ajuns sa visez noaptea biciclete (!)...

Oare exista vreun leac pentru boala asta? Sau, ca sa reformulez  problema, ma intreb daca vreau sa ma tratez de asemenea boala. La urma urmelor, este o nebunie frumoasa la care mi-ar fi greu sa renunt. Pe care nu as fi ajuns sa o cunosc si sa o savurez daca nu as fi incercat-o singura. Pe care fiecare ar trebui sa o incerce pentru a o descoperi singur si a realiza apoi ca i-a lipsit fara sa stie. Pentru ca nu trebuie sa fii olandez ca sa ai o relatie speciala cu bicicleta, nici sa fii intr-o anumita tara ca sa faci o pasiune pentru asta. Intr-adevar, in Romania e mai greu sa te bucuri de ea, ba de cele mai multe ori e de-a dreptul descurajant.

Solutia insa este sa nu ne descurajam si sa nu ii lasam nici pe altii sa ne descurajeze. Trebuie sa avem curajul sa fim cat mai multi, pentru a-i putea educa pe cat mai multi sa inteleaga ca bicicleta are locul ei pe sosea inclusiv in Romania.

[gallery:1119]