Ina Ilie - Femeia care NU a uitat sa nasca

Care a fost momentul in care te-ai decis sa pui pe hartie sentimentele tale, gandurile care iti treceau prin cap si evenimentele care se petreceau in viata ta? Obisnuiai sa tii un jurnal in copilarie, in adolescenta?

Prima oara cand am scris a fost undeva prin clasa a sasea, cred, si era poezie. Diriginta mea era profesoara de romana, sotul ei era poet si ambii m-au incurajat, dar nimic n-am mai iesit... Am inceput sa tin un jurnal in liceu, si am tot tinut jurnale din cand in cand, desi cu pauze mari, de ani uneori.

Prima insemnare din blogul tau, "Inceputul" este cea in care realizezi ca esti insarcinata. Spui foarte franc: "Am 32 de ani, o serie destul de lunga de relatii si iubiri, un avort in tinerete si o tona de regrete si cosmaruri dupa el." Banuiesc ca sunt o gramada de ganduri in mintea unei femei atunci cand e insarcinata si nu stie cum va evolua relatia cu tatal copilului. Care a fost gandul care ti-a dat putere?

Nu credeam ca mai pot ramane insarcinata, de-asta nici nu am fost extrem de precauta. Am simtit ca e o decizie care s-a luat undeva deasupra capului meu si ca nu are cum sa nu fie bine. Cel mai grozav sentiment pe care il am de cand am ramas gravida e ca pot orice atata vreme cat chiar vreau sau am nevoie de un ceva anume. Orice.

In cartea ta sunt 14 povestiri. Explica-ne ce ai vrut sa spui atunci cand, la lansare, ai spus ca ultima dintre ele e adevarata, e "Iubirea"?

Pentru ca femeia orasului, asa cum o vad eu, s-a indepartat de instinctele ei cele mai puternice si mai bune, de natura care o facea sa vibreze si sa se simta vie. Femeia in costum negociaza cu natura sa-i mai dea un an, doi, zece, pentru cariera, aventuri, pentru a trai toate lucrurile pe care si le inchipuie ea ca, mama fiind, le va rata. Nestind ca asa se rateaza si ca mama si ca femeie. Ca ce inteleg eu acum ca e o femeie. O femeie nu e doar mama, e adevarat, dar asta e o latura teribil de importanta si de puternica in fiecare dintre noi, femeile.

Cum ai defini-o pe Ina Ilie? Ai fost prezentator de televiziune la Atomic, realizator si producator la National Tv, actrita in "Principalul comunicant al dragostei", cantareata si compozitoare impreuna cu Suie Paparude, acum esti scriitoare…. Cum ai trecut de la un rol la altul?

E mai usor decat pare, pentru ca toate lucrurile pe care le-am facut extra tv, acesta fiind punctul meu fix, le-am facut impreuna cu prieteni si au iesit usor si bine, asa cum mi se pare firesc sa fie tot ce tine de creatie. Nu sunt nici actrita nici cantareata, dar am facut lucrurile astea cu mare placere si cred ca oricare dintre noi isi poate explora mult mai multe laturi decat cele de care e constient. Dintre toate, a canta si a scrie mi se par de departe cele mai sincere si profunde moduri in care ma pot exprima.

Tot cu prilejul lansarii primei tale carti spuneai ca ti-ai recunoscut cu greu feminitatea, ca ai purtat prima oara o rochie la 18 ani si ca ti-ai recunoscut slabiciunile abia spre 30 de ani… Cum a schimbat sarcina felul in care te simti ca femeie?

Putin si enorm in acelasi timp. Era ceva ce se anunta din timp, acum imi dau seama, ma pregateam sa fiu mama fara sa stiu de ani de zile, dar acum a fost o asemenea explozie de hormoni si instincte, incat as vrea uneori sa nu se termine... In gluma, in serios, toti imi atrag atentia ca, la un moment dat, va trebui sa nasc, sa nu cumva sa uit. Rad din ambele inimi pe care le am acum, n-am simtit niciodata atat de clar simplitatea si frumusetea lucrurilor minunate din jur. Ma amuza aproape orice, ma emotioneaza mult mai multe, vibrez la muzica asa cum n-am facut-o niciodata. Si mi-e foarte simplu sa stiu, urmandu-mi primul instinct, ce-mi trebuie. Daca imi place un om din prima, daca vreau sa fac ceva sau nu, daca imi convine o anumita situatie. Instinctul ma ajuta sa aleg mult mai usor. Sper sa nu pierd asta cu totul la nastere, n-am mai simtit asa clar din liceu, cred.

Sa-si aminteasca cum e cand le e dor, ce le lipseste, ceva care sa le faca sa doreasca sa se simta vii din nou. Imi plac oamenii vii si asta imi doresc sa transmit, daca pot.

Cand ai simtit cel mai mult nevoia de a-l avea langa tine pe tatal copilului tau? Crezi ca e mai dificila perioada sarcinii sau, mai degraba, cea de dupa nastere, care va urma?

Nu stiu daca e mai dificil acum sau dupa ce nasc, asta voi vedea. Nu sfatuiesc pe nimeni sa faca copii singura, nu e usor si sunt o multime de incercari, mai ales spre sfarsitul sarcinii. Si oricat de obisnuita ai fi sa te descurci singura, oricat de optimista si plina de energie esti, exista momente in care te simti coplesita si ti-ai dori barbatul langa tine.

Ei, acum problema e ca eu nu ma multumesc usor, nu vreau nici un gram mai putin decat iubire. Iar cand am realizat ca intre mine si el nu mai e asa ceva, am preferat drumul asta, mai greu dar sincer pentru amandoi. Si chiar incercam amandoi sa pastram un echilibru de prieteni, chiar daca fiecare are spatiul lui, crizele si temerile lui... Important e ca-mi simt inima usoara cu alegerea facuta, si asta imi da putere si ma mobilizeaza. E minunat, odata ce esti impacata cu tine.

Sunt din ce in ce mai multe femei care isi asuma acest statut, de mama singura, uneori voit, alteori nevoit. In ce fel te-a schimbat aceasta experienta, aceasta hotarare? Prin ce etape ai trecut pana la asumarea cu zambetul pe buze a acestei situatii?

A fost o prima saptamana maloasa, cetoasa, in care nu vedeam mai departe de varful degetelor. Ne despartisem de o luna jumatate in care nu ne cautasem unul pe celalalt, stiam ca nu se va repara nimic, pentru ca erau putine care ne legau, stiam ca voi duce toata asta singura si gandul era foarte greu de suportat. Aproape ca m-am mutat la niste prieteni pentru ca, desi nu-mi recunosteam deschis asta, pentru prima oara in viata nu puteam sa stau singura, aveam nevoie de oameni sa ma linistesc. Si a durat o saptamana in cap, care s-a terminat intr-o dimineata cand m-am ridicat in capul oaselor, cu soarele in ochi si am stiut, am simtit pana in maduva oaselor ca asta era exact ce imi trebuia si ca va fi bine. De atunci forta asta m-a parasit foarte rar si pentru putin timp.

Stiu ca esti papusar la o emisiune tv dedicata copiilor si ca papusa pe care o "manuiesti", Ghiocel… este un baietel care invata sa manance sanatos. Ai adoptat si tu acest obicei, al mancatului sanatos? Cum a fost alimentatia ta in timpul sarcinii?

O, pai eu sunt mama acestui Ghiocel, de la mine invata sa manance sanatos... Nu sunt obsedata de mancatul sanatos, dar recunosc ca sunt foarte selectiva si atenta la ce mananc, pentru ca intr-adevar suntem ceea ce mancam si asta ne afecteaza inclusiv modul in care gandim. Da, am mancat foarte sanatos de ani buni de zile dar mai ales in timpul sarcinii, singurele scapari, pentru ca nu le pot numi chiar pofte, fiind slabiciunea mea dintotdeauna – dulciurile. Pe care acum incerc sa le tai cat pot de mult, fiind pe final de sarcina si acumuland greutati peste greutati oricum... Si mai e important sa mananci ceea ce tu simti ca ii face bine lui, si daca esti atenta la tine si la ce simti, stii ce va trebuie ambilor. Am avut saptamani intregi in care mancam salate dimineata, pranz si seara, pentru ca asta doream cel mai mult, nu pentru ca ma fortam sa mananc sanatos.

Ce ganduri ai pentru puiul care se va naste? Cum te vei organiza in primele luni si in primii ani pentru a-ti continua si cariera, dar si pentru a avea timp pentru el?

Pai e relativ simplu pentru mine, pentru ca mare parte din treburile mele sunt legate de scris, ceea ce pot face de acasa. Avand o filmare pe saptamana, sper sa reintru in program la o luna dupa ce nasc, cred ca e mai mult decat realizabil. Imi doresc sa stau cat mai mult acasa cu el primii lui ani, care sunt atat de importanti. Va fi si mama mea cu mine, un ajutor imens.

Cat de mult ai de gand sa il implici pe tatal copilului in viata lui? Cum vezi rolul parintilor, al mamei si al tatalui, in societatea moderna? Cum vezi familia mono-parentala?

Cat de mult va vrea. Are parte de toata incurajarea mea. Cred in mod sincer ca nimic si nimeni nu poate inlocui parintii naturali, asa ca, indiferent de ce parteneri vor fi in viata mea si a lui, eu sunt mama si el e tatal natural al copilului, si asta ii voi spune si copilului. Rolul parintilor e urias si chiar daca parintii naturali nu locuiesc impreuna, daca copilul se simte iubit si dorit de ambii, va fi echilibrat si cred ca se va dezvolta normal. Incomparabil mai bine decat intr-o familie in care cei doi stau impreuna doar de dragul copilului, care, astfel, simte toate tensiunile intre ei si lipsa iubirii...

Sigur, ideal e ca si in casa sa aiba un model masculin, asta neinsemnand ca voi alerga barbatii, petind un tata. Dar nici nu inseamna ca il vreau pe Nichita doar pentru mine, daca va aparea un barbat cu care sa vreau sa traiesc.

Care e povestea ta preferata din cartea ta? Dar povestea pe care abia astepti sa i-o spui copilului tau?

Povestea preferata e ultima, dar din motive exclusiv personale. Pentru ca ma impiedica sa uit cum am simtit atunci, cat de vie si plina de iubire si durere eram. Este o parte din viata mea, poate cea mai importanta de pana acum. Dar ce e mai bun de-acum vine, se pare... Cartea asta nu e neaparat pentru copii mici, dar am o serie de povesti pe care i le-as putea spune copilului, in parte scrise, altele inca nu.

Care ar fi urmatoarea pe care iti doresti sa o scrii? Tot un volum de povestiri? Proza, fictiune?

Cred ca voi sti mai bine dupa ce se va naste Nichita, deocamdata imi populeaza toata mintea... Desi am povesti cu care as putea incepe un volum de povestiri, vreau altceva, simt altfel acum si cred ca vreau sa spun o poveste mare, rotunda, asa cum ma simt eu acum. Glumesc, dar cred ca imi doresc mai degraba un roman.