Il iubesc, dar nu pot face dragoste cu el

Am auzit destul de des afirmatia asta. Si, de cele mai multe ori, era vorba de un cuplu de tineri, casatoriti din dragoste. Explicatia?! Pentru fiecare caz in parte, ea difera, in functie de parteneri si problemele pe care le-au adus cu ei in cadrul cuplului.

Intr-una din situatii, el isi dorea ca ea sa indeplineasca si rolul de mama, pe langa cel de femeie, iubita, prietena. Iar ea a acceptat, dornica sa ii faca lui pe plac, sa o iubeasca si sa il iubeasca fara oprelisti. Numai ca, dupa o vreme, preluand acest rol, s-a identificat prea mult cu el. A inceput sa fie mai mult mama decat sotie. Prea atenta cu fiecare detaliu, prea grijulie, amestecand vorbele, gesturile si atitudinile sotiei cu cele ale mamei. Iar el nu a mai stiut la cine sa se raporteze; cu cine se afla in relatie. Toti avem momente in care vrem sa mai fim alintati de mama, sa aiba cineva grija de noi, sa isi faca griji pentru noi. Nu e nimic rau in asta. Pana incepem sa tindem mai mult catre astfel de stari, in loc sa ne incadram in realitatea pe care o traim.

Multe cupluri incep bine, prin a se intelege, a se iubi, dar pe parcursul relatiei ceva se intampla si toata aceasta armonie incepe sa se destrame. E bine sa tinem seama de faptul ca fiecare din noi vine cu ceva, al lui, in cadrul relatiei. Daca acel ceva poate fi numit problema si daca nu a fost rezolvata, e ca o tinichia ce zornaie la fiecare miscare pe care o facem.

Ea a avut un tata atent. MULT prea atent. A iubit-o foarte mult, de cand era mica. Atata doar ca nu s-a oprit la timp. Adica, nu a inteles ca ea a devenit mai intai adolescenta, apoi tanara, ca nu mai e un copil. Copilului lui va ramane intotdeauna. Insa el, tatal, a incalcat niste limite. A continuat cu imbratisarile, mangaielile (pipaielile), sarutarile (pe gura), ea fiind inca mare. Chiar si cate o palma peste fund asa, de “drag”. Ea a perceput toate aceste manifestari ale tatalui ca fiind nefiresti, nenormale. Insa fiind tatal, nu a avut curaj sa faca sau sa spuna ceva pentru a-l opri.

Acum ea a trecut de 20 de ani, are un prieten pe care il iubeste si cu care vrea sa se casatoreasca. Relatia lor pare sa mearga bine. Pare. Pentru ca sunt si momente in care prietenul ei, fara sa stie, face unele gesturi similare cu cele ale tatalui. Iar reactia ei este de respingere. Respinge de fapt barbatul, primul barbat care Ii-a gresit. O face acum pentru ca poate. In fata tatalui nu si-a permis. Si iata ca iar au fost amestecate niste roluri, s-au dat peste cap niste relatii. Prietenul nu intelege de ce este respins. Ea isi intelege reactia, insa nu si-o poate controla, nu o poate opri. Si totul ramane incert, nedefinit si neplacut.

Mai sunt si cazuri de (pseudo)homosexualitate. De multe ori, la fetele care au crescut cu un singur parinte – mama, s-a creat o legatura, o unitate care nu se poate desprinde cu mare usurinta. Exista acolo o dependenta, o stagnare in relatie. Mama e mai mult sau mai putin constienta de lucrul asta si de repercursiunile lui, in viitor. Insa fiind singura, nu se poate abtine; nu poate face nimic sa schimbe situatia, sa o normalizeze. Inlocuieste adesea lipsa sotului, a tatalui copilului, cu copilul insusi. In cazul in care acesta este baiat, dependenta de mama este foarte mare iar el, baiatul, isi gaseste foarte greu un corespondent feminin. Orice ar face, are senzatia ca o tradeaza pe mama si, de fiecare data, fuge inapoi la ea, tradand-o de fapt pe cea pe care ar fi firesc sa si-o pastreze alaturi. Cand copilul este fata, ea isi va cauta mai mult prietene decat prieteni, va prefera relatiile de 1 : 1, va tinde sa fie oarecum egoista si acaparatoare. Va gasi cu mare greutate un barbat care sa o iubeasca suficient de mult incat sa jertfeasca totul pentru ea. Asa cum facea intotdeauna, mama.
O parte din ea ii spune sa isi caute un barbat, sa fie fericita, sa aiba o viata sexuala, sa devina mama. Cealalta o pastreaza pe loc, intr-o zona oarecum incerta, dar in care stie ca a existat si exista o dragoste neconditionata, pe care o are mereu la indemana. Intr-o astfel de situatie, e foarte greu sa inclini balanta inspre normalitate. Sa te desprinzi de ce stii si simti ca nu e firesc si nu te face pe deplin fericita si implinita ca femeie. Dar e nevoie de foarte multa vointa si tarie pentru a reusi sa treci de “partea cealalata”.

Acestea au fost doar cateva exemple de astfel de situatii in care cuplul ajunge sa devina nefunctional din cauza bagajului adus din trecut. Atunci cand vezi ca ceva nu este in regula, relatia ta nu functioneaza, incearca sa aflii adevaratele motive. Si, daca nu reusesti de una singura, adu-ti aminte ca exista oameni de specialitate, care pot sa te ajute.