Dependent de tigari, alcool, jocuri de noroc, droguri sau orice altceva. In primul rand sa nu ii sustii dependenta. E ca si cum ai contribui la propria lui crima. Faptul ca nu se poate abtine, ca nu se poate controla, nu inseamna ca tu sa faci la fel si sa ii sustii aceasta neputinta. Si nu te pacali ca, daca fumeaza/bea/se drogheaza mai putin, se dezobisnuieste si renunta in cele din urma. Daca ar fi asa, in centrele de dezintoxicare (reabilitare), nu li s-ar interzice din start accesul la lucrurile de care sunt dependenti. Sevrajul, oricum ar veni el (brusc sau in etape), e tot sevraj.
Nu te lasa pacalit; de fapt, mintit. Pentru ca toti dependentii mint. Fac asta pentru a atrage si induce mila celorlalti. In sine, comportamentul seamana cu cel al schizofrenilor: cersesc afectiune. Ei cer. Orice. Tigari, bani, bautura, orice. Ce au ei nevoie de fapt, este atentie (afectivitate). Si, pentru ca nu au invatat cum sa obtina asta pe caile folosite de ceilalti, apeleaza la tot felul de tertipuri, de minciuni. Si sunt capabili sa scoata cele mai nastrusnice minciuni, pe care le cred chiar ei insisi; si asta pentru a putea fi cat mai convingatori.
Printre minciunile pe care ti le “vand”, sau incearca sa le vanda oricui, e si cea mult folosita si arhicunoscuta: “de maine ma las de…”. Numai ca uita de fiecare data sa mentioneze ca pentru ei, maine, nu este o notiune clara de timp. Nu are limite si nici nu este certa. Dar tie, voua, vi-o plaseaza cu foarte mare convingere. Totul e sa nu cazi intr-o astfel de plasa.
Un dependent nu e capabil sa isi tina promisiunile. Promite ca isi va cauta de lucru, ca nu va mai fura, pentru a face rost de bani pentru dependenta lui, promite ca se va schimba, spune ca stie, e constient ca ii raneste pe cei apropiati cu comportamentul si adictia lui, dar toate astea sunt minciuni. Un fel de dus cu presul. Ce e mai rau in toata treaba e ca, dependentul, are senzatia ca va face toate aceste modificari, ca e capabil sa se schimbe. De cele mai multe ori, atat el cat si cei apropiati (familie si prieteni, colegi, cunoscuti), afla mult prea tarziu crudul adevar. Intre timp se lasa mesmerizati de toate aceste abureli, le place sa creada si spera ca se poate face ceva, concret. Da, exista si oameni care au renuntat si nu mai sunt dependenti. Pentru un timp. Mai scurt sau, mai indelungat. Dar, din pacate, revin iar si iar la dependenta lor. Asta daca nu inteleg de fapt de unde provine ea, cum o pot controla si, mai ales, cum sa isi caute si sa gaseasca ce au de fapt nevoie: dragostea celorlalti.
Dependentii stiu foarte bine sa pozeze in victime dar, si sa ii victimizeze pe ceilalti. Adica sa ii acuze pe altii de dependenta si neputinta lor. Nu va lasati pacaliti nici de asta! E doar un alt tertip de a fugi de responsabilitatea propriilor lor acte. Spun ca beau/se drogheaza pentru ca sunt nefericiti, ca au avut sau au o viata grea, ca sunt saraci, pentru ca sotia il inseala, copilul nu e ascultator, marea e albastra s.a.m.d. Orice, numai nu din vina lor. Dar nimeni altcineva nu e vinovat de propriile noastre decizii sau actiuni. Nu ai nevoie de un motiv anume sa fii dependent. Esti pur si simplu. Iar daca nu vrei sa mai fii, doar de tine depinde sa opresti asta!
Inca un lucru pe care NU trebuie sa il faci niciodata cu un dependent: sa ii imprumut bani. Sau orice altceva. Dar mai ales nu bani. NU ii vei mai vedea niciodata inapoi. Cel putin, nu de la el. Pentru el, faptul ca te-a “fraierit”, ca te-a facut sa ii dai, e un fel de reusita. Pentru ca si-a atins adevaratul scop – de a obine ceea ce ii intretine dependenta si il amageste de fapt chiar si pe el. Ca rudele lui trag ponoasele, de fiecare data, asta e cu totul alta treaba care, dupa parerea dependentului, nu are absolut nici o legatura cu el. Nu e treaba lui. Aia au fost fraieri, ca s-au lasat pacaliti. Si la fel de fraier e si sotul, mama, tatal, copilul, care plateste “imprumuturile”.
Capacitatea de disimulare, de convingere, de transpunere a dependentului surclaseaza mult pe cea a unui actor de marca. Sunt capabili sa convinga pe oricine, de orice, numai pentru a-si procura doza. In orice ar consta ea.
De aceea, in momentul in care descoperiti ca este dependent, luati-va o marja de siguranta si, mai ales, nu sperati in minuni. Ele vin, uneori. Dar foarte foarte rar.
Nu te lasa pacalit; de fapt, mintit. Pentru ca toti dependentii mint. Fac asta pentru a atrage si induce mila celorlalti. In sine, comportamentul seamana cu cel al schizofrenilor: cersesc afectiune. Ei cer. Orice. Tigari, bani, bautura, orice. Ce au ei nevoie de fapt, este atentie (afectivitate). Si, pentru ca nu au invatat cum sa obtina asta pe caile folosite de ceilalti, apeleaza la tot felul de tertipuri, de minciuni. Si sunt capabili sa scoata cele mai nastrusnice minciuni, pe care le cred chiar ei insisi; si asta pentru a putea fi cat mai convingatori.
Printre minciunile pe care ti le “vand”, sau incearca sa le vanda oricui, e si cea mult folosita si arhicunoscuta: “de maine ma las de…”. Numai ca uita de fiecare data sa mentioneze ca pentru ei, maine, nu este o notiune clara de timp. Nu are limite si nici nu este certa. Dar tie, voua, vi-o plaseaza cu foarte mare convingere. Totul e sa nu cazi intr-o astfel de plasa.
Un dependent nu e capabil sa isi tina promisiunile. Promite ca isi va cauta de lucru, ca nu va mai fura, pentru a face rost de bani pentru dependenta lui, promite ca se va schimba, spune ca stie, e constient ca ii raneste pe cei apropiati cu comportamentul si adictia lui, dar toate astea sunt minciuni. Un fel de dus cu presul. Ce e mai rau in toata treaba e ca, dependentul, are senzatia ca va face toate aceste modificari, ca e capabil sa se schimbe. De cele mai multe ori, atat el cat si cei apropiati (familie si prieteni, colegi, cunoscuti), afla mult prea tarziu crudul adevar. Intre timp se lasa mesmerizati de toate aceste abureli, le place sa creada si spera ca se poate face ceva, concret. Da, exista si oameni care au renuntat si nu mai sunt dependenti. Pentru un timp. Mai scurt sau, mai indelungat. Dar, din pacate, revin iar si iar la dependenta lor. Asta daca nu inteleg de fapt de unde provine ea, cum o pot controla si, mai ales, cum sa isi caute si sa gaseasca ce au de fapt nevoie: dragostea celorlalti.
Dependentii stiu foarte bine sa pozeze in victime dar, si sa ii victimizeze pe ceilalti. Adica sa ii acuze pe altii de dependenta si neputinta lor. Nu va lasati pacaliti nici de asta! E doar un alt tertip de a fugi de responsabilitatea propriilor lor acte. Spun ca beau/se drogheaza pentru ca sunt nefericiti, ca au avut sau au o viata grea, ca sunt saraci, pentru ca sotia il inseala, copilul nu e ascultator, marea e albastra s.a.m.d. Orice, numai nu din vina lor. Dar nimeni altcineva nu e vinovat de propriile noastre decizii sau actiuni. Nu ai nevoie de un motiv anume sa fii dependent. Esti pur si simplu. Iar daca nu vrei sa mai fii, doar de tine depinde sa opresti asta!
Inca un lucru pe care NU trebuie sa il faci niciodata cu un dependent: sa ii imprumut bani. Sau orice altceva. Dar mai ales nu bani. NU ii vei mai vedea niciodata inapoi. Cel putin, nu de la el. Pentru el, faptul ca te-a “fraierit”, ca te-a facut sa ii dai, e un fel de reusita. Pentru ca si-a atins adevaratul scop – de a obine ceea ce ii intretine dependenta si il amageste de fapt chiar si pe el. Ca rudele lui trag ponoasele, de fiecare data, asta e cu totul alta treaba care, dupa parerea dependentului, nu are absolut nici o legatura cu el. Nu e treaba lui. Aia au fost fraieri, ca s-au lasat pacaliti. Si la fel de fraier e si sotul, mama, tatal, copilul, care plateste “imprumuturile”.
Capacitatea de disimulare, de convingere, de transpunere a dependentului surclaseaza mult pe cea a unui actor de marca. Sunt capabili sa convinga pe oricine, de orice, numai pentru a-si procura doza. In orice ar consta ea.
De aceea, in momentul in care descoperiti ca este dependent, luati-va o marja de siguranta si, mai ales, nu sperati in minuni. Ele vin, uneori. Dar foarte foarte rar.
"Avantajul" de a avea un parinte alcoolic
Il iubesc, dar nu pot face dragoste cu el
