Despre narcisism (continuare)

Am sa va propun sa ne raportam la psihanalistul care, dupa cum il caracterizeaza Vasile Dem. Zamfirescu – ”Kohut este preocupat de preverbal, de ceea ce este dincoace de simbolizare. De aici preocuparea sa pentru narcisism, preocupare careia i se va dedica toata viata”. Ma refer la Heinz Kohut caruia o sa-i dau cuvantul. In ”Forme si transformari ale narcisismului”, din 1966 Kohut spune:

”Daca de obicei in plan teoretic este admis faptul ca narcisismul, investirea libidinala a self-ului, nu este in el insusi patologic sau nociv, conotatia negativa atasata acestui concept apare imediat cum parasim terenul teoriei. Aceasta prejudecata este fondata pe compararea intre iubirea obiectuala si narcisism, acesta din urma fiind definit ca investirea libidinala cea mai primitiva si cea mai putin evoluata. Eu cred, in ce ma priveste, ca la originea acestor idei nu este evaluarea obiectiva a valorii economice a narcisismului ci ca ele sunt induse de catre sistemul de valori altruiste proprii civilizatiei occidentale. Oricare ar fi ratiunea lor de a exista, aceste judecati de valoare ingusteaza campul practicii noastre.”

In intelegerea narcisismului am putea pleca, impreuna cu Kohut, de la narcisismul primar – bebelusul recepteaza ingrijirile mamei nu ca pe ceva care este facut de o persoana exterioara lui ci de cineva care actioneaza in interiorul propriei sale lumi. Neexistand o delimitare, apare o nevoie de control dar nu una asupra unei alte persoane ci a propriei sale minti si a propriului sau corp. Echilibrul narcisismului primar este rupt sub presiunea dezvoltarii dar exista o incercare de pastrare a acestui raport.

Narcisismul moderat este putin observat, ceea ce se vede este tulburarea narcisica. De aici si tendinta spre considerarea narcisismului ca ceva ”bolnav”, in fapt narcisismul este o existenta in sine, nici buna, nici rea ci necesara. Investirea in propriul sine este inerenta oricarei persoane. Narcisismul apare in relatie cu figura materna si tine de ceilalti. Departe de mine gandul de a propune o terapie prin narcisism, ci mai curand o terapie a narcisismului.

Nu ati intalnit niciodata persoane care sa spuna cam asa: ”nu stiu ce ar putea iubi celalalt la mine?”. Propria dezinvestire atrage dificultati in stabiliea unei relatii cu celalalt.

De asemenea traim intr-o societate care promoveaza concomitent doua tendinte – o tendinta megalomana pe anumite dimensiuni – standarde de frumusete, putere, etc. care sunt cu mult exagerate si care iau forma unui atac la integritatea narcisica a multor persoane (cel mai bun exemplu este promovarea unor fotomodele anorexice) care propun un model in care se regasesc persoane care nu au o imagine proprie adecvata.

Pentru ca o acceptare a propriului corp devine un element care face inutila raportarea la un standard dat si acesta devine folosit ca pretext pentru propria nemultumire si ruminatia pentru a arata la fel cu ceea ce este imposibil in realitate. Cealalta tendinta este cea a modestiei, a donatiilor, a daruirii catre celalalt. Este o alta imagine promovata de societate, de mass-media, de religie.

Pentru a vorbi despre narcisism este necesar sa avem cateva axe,ori aceasta inseamna o apartenenta la ceva. Investesti in ceva ce este al tau. Ceea ce este in mod clar al tau sunt apartenentele la un grup (familie), la un sex si la o generatie care se defineste printr-o situare intr-un curs al generatiilor.

Exista lucruri specifice fiecarei generatii, care sunt unice pentru ca definesc specificul. Este specific calculatorul pentru generatia tanara si nu este specific pentru parinti. Tema calculatorului poate sa defineasca relatia dintre cele doua generatii consecutive iar computerul si apartenenta la el sa devina o forma de afirmare a propriei persoane. Cazurile sunt extrem de variabile si de variate si voi reveni in viitor.

Deocamdata va urez Sarbatori Fericite si sa aveti parte de o autentica sarbatoare a legaturilor umane – Craciunul.