Despre liniste

Ma trezesc dimineata la 8,00 cu voie buna si cer senin. Ma imbrac rapid, iau o banana, niste placinta si o carte si plec in parc. Ies in strada si soarele ma invaluie subtil. Printre  blocuri e liniste; se aud pasari ciripind, frunze fosnind si cativa caini stau lenesi pe trotuarele scaldate in lumina. Ma bucur de calmul diminetii si trag aer in piept cu nesat, privind la frunzele ce incep sa prinda culorile toamnei.

Traversez o strada aglomerata si zambesc la gandul ca in cateva minute o sa stau in liniste, la soare.

Intru in parc. In departare se vede lacul sciplind printre salcii si ma grabesc sa-mi gasesc un loc cat mai aproape. Nu e nimeni pe alei. Ma apropii. Linistea e suprimata dintr-o data de zgomotul escavatoarelor. Ma asez pe o banca, putin mai departe si incep sa citesc. Prin spatele meu se perinda obsesiv biciclisti, rolleri, alergatori si pensionari (care se plimba cu aparatele de radio in buzunar, ascultand programul de dimineata). Inchid cartea si privesc lacul: cateva rate, o broasca testoasa, salcii, stuf, vrabii, flori...escavatoare, liturghia de la biserica, un hit radiofonic, zgomot de tramvai pe pod, claxoane, sirene. Ma uit la ceas, e 9,00. Brusc ma simt obosita si vreau acasa, la liniste. Un dicton Zen spune: "It's the space between the bars that holds the tiger and it's the silence between the notes that makes the music." Azi nu-mi iese...

Pe drumul de intoarcere ma gandesc ca oamenilor care stau la oras nu le place linistea. Un taximetrist bucurestean vorbea la telefon cu un prieten si ii spunea "m-am intors de la munte mai repede. era prea liniste, ce sa fac acolo!".

Avem nevoie de liniste? Eu cred ca da, pentru ca numai in liniste putem privi in interior si doar asa ne putem rezolva dezordinile si confuziile.

De aceea imi place atat de mult meditatia; pentru ca ma ajuta sa-mi pastrez linistea interioara si in cele mai zgomotoase situatii. Dar e nevoie de practica si rabdare. :)