Sunt momente in care sunt cel mai bun sfatuitor, sau asta vreau sa cred, dar in privinta mea, sunt departe de a face o practica corecta in orice inseamna viata mea. Imi place sa traiesc din suflet prin succesele si fericirea voastra, dar eu pe mine, nu ma pot multumi. Ori sunt exigenta, ori chiar nu fac nimic serios de multa vreme. La modul bolnav, am vazut cat tin la confortul meu. Sunt lenesa uneori, alteori ma inham la mai multe carute in acelasi timp. Imi place sa trag, ca mai apoi sa cad. Am nevoi, dar de multe ori nu vreau sa ofer nimic. Cand nu primesc, as vrea pueril sa ma razbun. Cand e prea mult, ma retrag de principiu. De frica. As putea sterge totul cu buretele chiar de-acum si de maine sa ma strigati pe alt nume. Mult prea dese trairi pentru evadare, niciodata nu evadez cu adevarat. Tot zic ca vreau sa inchid cercul, ca am ametit, mereu ma trezesc prin acelasi locuri si oameni cu care stiu ca nu ar mai trebui sa ma intalnesc. Ironia sortii mele e ca am luat viata atat de "la misto", incat nu pot primi alte recompense decat lungi penitente in filmul meu. Mi-am luat un popcorn mare si bautura XXL, ca rulez o drama cu zeci de acte, presarata cu scene de groaza, povestite cu glasul cald al unui copil.
Una dintre problemele (voastre) cu care m-am confruntat a fost daca e bine sa traiesti in minciuna, sau sa fii mintit si sa nu afli niciodata. Cand mi s-a intors intrebarea, nu am mai putut sa emit o judecata de valoare, pentru ca principiul "been there, done that" nu m-a protejat de astfel de experiente si nici nu m-a facut sa castig pe-atunci vreo batalie, ci sper eu, imi va folosi in incursiunile viitoare. Daca va mai exista viitor :) Post-ul urmator va fi despre sfarsitul lumii.
Tu ce-ai face daca lumea s-ar sfarsi chiar maine?
La sfarsit de an
Meditatie despre karma, la kafea, singura
