Cred ca fiecare dintre noi viseaza la acea dragoste pe care cu totii o vedem inca de mici copii in filmele romantice, dar din pacate viata nu ne ofera acelasi happy-end mereu.
Unii sunt mai norocosi si gasesc repede acea persoana cu care isi impart viata ("la bine si la rau"). Altii, mai putin norocosi, isi petrec toata viata cautand si incercand sa se implice in diverse relatii sortite, mai devreme sau mai tarziu, esecului.
Nu sunt genul de persoana care ar condamna pe cineva pentru ca s-a despartit de perechea sa, cu care si-a petrecut o parte din viata, pentru ca nu stim niciodata care este adevaratul motiv al unei despartiri… Daca lucrurile nu s-au miscat in directia potrivita pentru cei doi, atunci hotararea de a continua fiecare pe drumul sau este probabil cea mai buna solutie la momentul respectiv.
In general oamenii (sau marea majoritate!) sunt perfectionisti. Noi mereu tindem catre ceva mai mult sau mai bun, ne dezvoltam si suntem in continuu proces de perfectionare, de aceea atunci cand ceva nu merge bine sau "scartaie" pe alocuri, preferam sa plecam si sa incepem alta relatie de la zero.
Ni se pare mult mai usor sa ne implicam intr-o noua relatie, sperand ca de data aceasta totul va merge perfect, in loc sa ne dam straduinta sa reparam vechea relatie (care s-a uzat de-a lungul timpului).
De aceea unii "fug" cu speranta ca altundeva va fi mai bine si nu o sa mai fie nevoie sa infrunte toate problemele aparute in decursul relatiei precedente. Dar, surpriza!
Sistemul e un circuit inchis, iar etapele lui se repeta; cei ce fug la infinit ajung sa sfarseasca singuri. La un moment dat vor realiza ca nu au putut sa depaseasca o etapa extrem de importanta din viata lor, iar rezultatul acestui dezastru se face vizibil abia in final.
Eu si sotia mea ne cunoastem de aproape 12 ani. Ne-am cunoscut cand eram doar niste copii, fara sa ne gandim atunci la problemele pe care le vom avea de infruntat. Ne doream atat de mult sa fim impreuna si asta era tot ce conta.
Mult mai tarziu am inceput sa invatam ca dragostea inseamna mult mai mult decat dorinta de a fi mereu impreuna, inseamna respect fata de sine si mai ales fata de persoana cu care iti imparti fiecare minut din viata ta, dar mai ales inseamna responsabilitate.
Responsabilitatea, dupa parerea mea, este un dar pe care nu oricine il detine. Unii prefera sa nu-si asume aceasta calitate si chiar reusesc sa treaca prin viata absolut iresponsabili. Altii sunt atat de fricosi incat fug cu viteza luminii cand vine vorba de obligatii si responsabilitate. Nu am inteles niciodata fenomenul, dar probabil e si acesta un fel de a exista…
In opinia mea, a fugi la alta inseamna a da dovada de lasitate si de a-ti pune la indoiala alegerea pe care ai facut-o intr-un moment anume. Nu sunt genul, chiar daca cred in zicala "niciodata sa nu spui niciodata". Eu sunt sigur pe deciziile pe care le iau si nu pun la indoiala responsabilitatile pe care mi le asum. Nu as alege aceasta solutie. NICIODATA.
Cred ca dragostea este intr-adevar durabila atunci cand persoana cu care incepi in fiecare dimineata ziua si langa care o inchei in fiecare seara este acea persoana cu care ai ales sa treci prin viata, sa fii la bine si la rau, care este o parte din tine si esenta ta, devenind un al doilea ’’eu’’, persoana fata de care ti-ai asumat anumite responsabilitati si cu care esti gata mereu sa mergi pana la capatul pamantului.
Ea devine persoana cu care imparti totul si in care ai la fel de multa incredere ca in tine insati. Ana indeplineste toate aceste calitati, de aceea ma consider (si m-am considerat intotdeauna!) un om fericit si implinit.
Probabil sunt unul dintre putinii barbati ai timpurilor noastre care mai crede ca dragostea nu e doar o atractie corporala (fizica), ci un sentiment care se maturizeaza odata cu noi si care functioneaza in adevaratul sens al cuvantului numai atunci cand il cladim piatra cu piatra…
De ce nu vrem... sau tendinta de manifestare a ego-ului masculin
