Avantajul e desigur, o ironie. Si cat de amara! Ce inseamna, de fapt, sa ai un parinte alcoolic? Inseamna sa iti fie in permanenta rusine, fata de toata lumea. Sa te simti stigmatizat, vinovat. Din nefericire, copil fiind, nu realizezi ca nu e vina ta. Tocmai pentru ca, de foarte multe ori, parintele iti spune ca bea din cauza notelor tale proaste, ca nu esti cuminte sau orice alt motiv legat de tine. Dar tu nu ai cum sti ca acest lucru nu e adevarat.
Sa ai un parinte dependent, de foarte multe ori, iti ingradeste orizontul. Adica, nu prea iti vine sa iti faci prieteni. Pentru ca, daca ei te invita pe la ei, inseamna ca va veni si randul tau sa faci acelasi lucru. Iar tu nu vrei ca ei sa afle, chiar daca stie toata lumea, ca mama sau tatal tau e alcoolic. Daca nu amandoi.
Fireste, situatia e si mai grea si mai complicata pentru copil atunci cand are doar un singur parinte si acela e alcoolic. Dependent fiind de acest parinte, copilul nu prea are optiuni. Vrea nu vrea, “accepta” toate umilintele, lipsurile si rusinea, care vin oarecum implicit. Copilul nu are unde pleca, nu are cum se salva. Uneori, ajuns la varsta adolescentei, fuge de acasa. E singura lui scapare. Sau singura la indemana, pe care o intrevede el.
Si in cazul in care doar unul din parinti e alcoolic situatia e complicata. Exista mereu o tensiune, certuri, suparari, frustrari si amaraciuni. Cand tatal e alcoolic, zice-se, ar avea o scuza – e barbat. Si parca la barbati alcoolismul e mai de acceptat, mai de inteles. Desi, in realitate, nu e asa! Problema cu alcoolismul e ca atrage dupa el si abuzul. Un tata alcoolic isi pierde autoritatea in faimilie. Desi copilul nu il mai poate respecta, nu mai poate avea incredere in el, tatal nu vrea sa isi piarda autoritatea. Si atunci, o impune. Fireste, cu forta. Cu vorbe urate si cu ton ridicat, cu lucruri distruse prin casa, cu bataia. Si copilul iar nu are ce face. Nu are unde sa se ascunda; nu are unde sa fuga. Il mai salveaza mama, care de multe ori se sacrifica, incaseaza ea toate astea, numai sa isi apere cumva copilul. Situatia e o drama fara capat.
Cand mama e cea alcoolica, totul devine deplorabil si chiar periculos. Tatal se simte umilit si tradat, asa ca isi atrage copilul de partea lui. In esenta, gestul e pentru a-l salva, pentru a-l proteja, pe cat posibil. De aici, intervine scindarea in cadrul familiei. Copilul nu se mai poate simti in siguranta. Are un parinte pe care nu se poate baza, iar celalalt il instiga impotriva celui alcoolic. Iar asta nu duce decat la un copil confuz, speriat, dezorientat, frustrat, dezamagit si indurerat.
Copilul se gandeste si spera la viitor. La viitorul in care se va putea elibera de acest flagel, de alcoolismul parintelui. Isi spune ca atunci cand va fi mare, va putea pleca. Eventual foarte departe. Atat de departe, incat sa poata uita odata pentru totdeauna de toate astea. Din nefericire, pana la acel viitor sunt multi ani grei de dus. Ani in care copilul este frustrat nu numai de afectivitatea si dragostea respectivului parinte. Uneori, si foarte adesea, i se ia de la gura chiar mancarea, hainele, toate lucrurile bazale, care ii intretin viata. Asa incat, se zbate cum poate cu toate aceste lipsuri. Daca are o personalitate puternica, o structura solida, va reusi sa treaca peste toate si sa isi faca o viata a lui. Daca nu, va cadea in acelasi “pacat”, al bauturii. Sau poate il va combina cu prostitutia, furtul si chiar crima. Toate fiind de fapt, in acest caz, strigate disperate de ajutor. Ca si cum ar spune: De ce nu ma iubesti? De ce nu ai grija de mine? Cu ce ti-am gresit eu?
Iar el, bietul copil, nu a gresit decat prin faptul ca exista; ca i s-a dat viata.
Sa ai un parinte dependent, de foarte multe ori, iti ingradeste orizontul. Adica, nu prea iti vine sa iti faci prieteni. Pentru ca, daca ei te invita pe la ei, inseamna ca va veni si randul tau sa faci acelasi lucru. Iar tu nu vrei ca ei sa afle, chiar daca stie toata lumea, ca mama sau tatal tau e alcoolic. Daca nu amandoi.
Fireste, situatia e si mai grea si mai complicata pentru copil atunci cand are doar un singur parinte si acela e alcoolic. Dependent fiind de acest parinte, copilul nu prea are optiuni. Vrea nu vrea, “accepta” toate umilintele, lipsurile si rusinea, care vin oarecum implicit. Copilul nu are unde pleca, nu are cum se salva. Uneori, ajuns la varsta adolescentei, fuge de acasa. E singura lui scapare. Sau singura la indemana, pe care o intrevede el.
Si in cazul in care doar unul din parinti e alcoolic situatia e complicata. Exista mereu o tensiune, certuri, suparari, frustrari si amaraciuni. Cand tatal e alcoolic, zice-se, ar avea o scuza – e barbat. Si parca la barbati alcoolismul e mai de acceptat, mai de inteles. Desi, in realitate, nu e asa! Problema cu alcoolismul e ca atrage dupa el si abuzul. Un tata alcoolic isi pierde autoritatea in faimilie. Desi copilul nu il mai poate respecta, nu mai poate avea incredere in el, tatal nu vrea sa isi piarda autoritatea. Si atunci, o impune. Fireste, cu forta. Cu vorbe urate si cu ton ridicat, cu lucruri distruse prin casa, cu bataia. Si copilul iar nu are ce face. Nu are unde sa se ascunda; nu are unde sa fuga. Il mai salveaza mama, care de multe ori se sacrifica, incaseaza ea toate astea, numai sa isi apere cumva copilul. Situatia e o drama fara capat.
Cand mama e cea alcoolica, totul devine deplorabil si chiar periculos. Tatal se simte umilit si tradat, asa ca isi atrage copilul de partea lui. In esenta, gestul e pentru a-l salva, pentru a-l proteja, pe cat posibil. De aici, intervine scindarea in cadrul familiei. Copilul nu se mai poate simti in siguranta. Are un parinte pe care nu se poate baza, iar celalalt il instiga impotriva celui alcoolic. Iar asta nu duce decat la un copil confuz, speriat, dezorientat, frustrat, dezamagit si indurerat.
Copilul se gandeste si spera la viitor. La viitorul in care se va putea elibera de acest flagel, de alcoolismul parintelui. Isi spune ca atunci cand va fi mare, va putea pleca. Eventual foarte departe. Atat de departe, incat sa poata uita odata pentru totdeauna de toate astea. Din nefericire, pana la acel viitor sunt multi ani grei de dus. Ani in care copilul este frustrat nu numai de afectivitatea si dragostea respectivului parinte. Uneori, si foarte adesea, i se ia de la gura chiar mancarea, hainele, toate lucrurile bazale, care ii intretin viata. Asa incat, se zbate cum poate cu toate aceste lipsuri. Daca are o personalitate puternica, o structura solida, va reusi sa treaca peste toate si sa isi faca o viata a lui. Daca nu, va cadea in acelasi “pacat”, al bauturii. Sau poate il va combina cu prostitutia, furtul si chiar crima. Toate fiind de fapt, in acest caz, strigate disperate de ajutor. Ca si cum ar spune: De ce nu ma iubesti? De ce nu ai grija de mine? Cu ce ti-am gresit eu?
Iar el, bietul copil, nu a gresit decat prin faptul ca exista; ca i s-a dat viata.
Cum arata un divort?
Cum sa (nu) te porti cu un dependent
