Anul asta cresc iar

Anul asta cresc iar. Anul asta crestem toate iar…si totusi…eu am ramas undeva in urma.

In urma neinsemnand in trecut, in amintiri nostalgice despre gradinita, covorasul cu fete si papusi din fata blocului sau primul sarut…in urma la modul ca nu vreau sa-mi murdaresc sufletul cu ultimii ani. Mi-am promis la inceput de drum, in adolescenta, ca nu voi intra in mocirla societatii si-n intrigile meseriei, ca nu voi accepta niciodata compromisuri…si totusi..le-am acceptat.

Si m-am trezit acum, cu aproape o luna inaintea ultimei zi de iarna, care este si ziua mea (optimista zi, n-aveti ce spune :) )…si am realizat ca m-am murdarit. Ca am ascuns copilul din mine pentru ca mi s-a spus ca nu ma ajuta la nimic, m-am rusinat de el; ca am zambit cand as fi vrut sa plang si am vrut sa par mai puternica decat sunt…si azi…am obosit, si-am inceput sa-mi recunosc mie ca sunt fragila, sunt femeie si ca asa sunt de fapt construita, asa e normal sa fiu...Dintr-o data. Si mi-am adus aminte ca acum vreo doi ani ma iubeam si ma multumeam cu mine si cu increderea nestavilita ca voi reusi. Culmea e ca si acum cred in porumbelul meu, insa drumul pare plin de noroi. Eu l-am murdarit?

Ceva ne inraieste, ne intoarce pe unii impotriva celorlalti si competitiile nu mai sunt cu noi insine spre a ne autodepasi, ci devin razboaie cu prieteni, familie si oameni la randul lor nevinovati dar asmutiti asupra noastra…si imi vine sa rad. Caci realizez ce s-a intamplat si ma bucur sa vad ca nu e prea tarziu. Copilul curat din urma redeschide ochii mai mari pe zi ce trece in mine. Si minciunile in care m-am scaldat pana acum (cum ca sunt bine, ca urmand regulile nescrise ale "tribului" in care traiesc inving )… se retrag sub seceta. Suntem singuri, singuri venim, singuri plecam. Cei din jur sunt conjuncturi favorabile sau nu, si putini prieteni…dar singuri invingem sau pierdem si nu avem de ce sa tragem pe altcineva la raspundere pentru nimic. Imi place si imi este dor sa iubesc, dar si in iubirile de pana acum…m-am trezit, in cele din urma, singura.

Sunt…perioade…sunt...momente de care trebuie sa profitam atata timp cat le avem, deci nu trecut si nici viitor,caci traim in prezent. In ceea ce priveste cariera, da, traim si muncim ca s-o cladim temeinica, insa haideti sa nu murim in interior pentru ea. Va functiona oricum tot ce ne propunem daca ne dorim cu adevarat.

Insa nu pierdeti copilul din voi! Si nu lasati pe nimeni sa vi-l omoare…caci doar unul primim…

Anul asta cresc iar si parca nu cresc, parca renasc. Nu imi suportam zilele de nastere, acum abia o astept. Voi "ciocni" un zambet cu copilul din mine si-i voi spune "bine ai revenit! Hai sa ne-apucam de treaba"…si vom incerca sa "retrezim" cat mai multi copii la viata.  Poate va alaturati si voi:)