Am expirat

1985...un an pe care de fiecare data cand completez ceva undeva trebuie sa il aleg si care, pe an ce trece, se duce mai departe si ma face sa ma holbez la el din ce in ce mai curios. An in care procesorul meu a fost inventat, in care era nou nout, s-a infratit si cu modele de televizoare (prin lume, ca-n Romania erau mai rare), de radiouri, pick-up-uri.... si multe alte noutati de atunci imbatranite si devenite piese de muzeu acum. In 26 de ani, tehnologia copilariei mele este istorie pura. Scurt timp, mari realizari. Avem I-Phone si tot restul ce incepe cu "I", avem console pentru ce vreti, avem pana si roboti house-keep-eri prin Japonia.... avem de toate pentru toti, pentru a ne indeparta cat mai mult de noi insine si de ceilalti... de a-i inlocui pe cei din jur cu ecrane si avataruri si de a ne transmite emotiile prin emoticonuri...

Unele procesoare au tinut pasul cu timpul, la modul ca "parintii" lor le-au upgradat si le-au schimbat mereu interfata, facandu-le din ce in ce mai "prietenoase". Dar procesorul meu din `85 a ramas tot el... tot eu, i-am mai schimbat sistemele de operare, dar se blocheaza, orice i-as face... are scurtcircuite, ia virusi... foarte des si pierde curent. Si, ajuns in 2011, pare ca e chiar expirat. Ca ori merge la Apple sa ii rezolve aia problema, transformandu-l probabil in ceva ce il va indeparta total de versiunea initiala, ori merge la un magazin care are un program "rabla" pentru suflete. Ti-l dau si iau unul nou la un pret cu 20% mai mic.

Am inceput sa scriu articolul asta acum doua zile, gandindu-ma ca a trecut prea mult timp de cand tac si ca daca nu mai scriu inseamna ca a picat cu adevarat sistemul (meu). Si am lasat sa completez astazi ce mai era de completat... insa articolul nu mai era. Probabil am uitat (!) ca trebuie sa il salvez, sau am apasat pe un buton gresit... dar nu e problema, scriu acum, iar, de la capat, altceva dar pornind de la aceeasi idee. Ceva imi oboseste periodic hardul... si simt ca iese fum. Dar moderez bine situatia si ii mai pun o sarma, un lipici, un program luat gratis de pe net (alea cu licenta sunt cele mai bune, dar prea scumpe, astia din 85 nu prea avem noroc la bani, nu ne permitem) si am rezolvat existenta pentru inca ceva timp, fara probleme. Dar ma gandeam... astia care-s cu an de fabricatie trecut de 2000 cred ca n-o sa se strice niciodata. Mereu vor putea sa dea update la programe si din old sa faca new. Au alt regim de dezvoltare, de mici din gradi invata ce-nvatam noi in clasele de gimnaziu, iar in liceu fac ce faceam in facultate. La 10 ani vor termina probabil universitati, la 15 poate copii iar la 30 schimba sistemul si se muta si ei pe alte planete. Eu cred ca astia mai vechi inca suntem mai longevivi, cel putin pentru planeta asta lafel de batrana si expirata ca noi. Astia cu "I" in fata vor cuceri si celelalte planete... asta cand noi vom sta de ceva vreme cu piesele descompuse pe rafturi.

Si desi am avut virusi peste virusi si am fost aproape de final de cateva ori, stau azi cu interiorul plin de scoci:) si de picatura si lipeli cu letcon de cand eram mica ... si ma bucur ca sunt. Ca inca sunt. Si ca ma mai lasa sa ma joc si sa aleg jocurile , sa ard si circuitele altora, sa blochez alte sisteme sau sa las sa mi-l blocheze altii pe al meu.

Si, cum am avut si camera web inclusa din fabricatie si, care inca arata culorile mai vii decat sunt ele de fapt ( e o eroare pe care nu am lasat sa mi-o redreseze nimeni), vad cum a rosit iar soarele dupa vara asta care parca nici n-a existat, a ars frunzele si tot ce mai e verde cu rosul lui si asteapta alb. Si eu incep sa ma incing de la ventilatie, de nervi si agitatie si emotie fata de acest alb ce vine, pentru ca se-ncheie cu inca un an adaugat la vechimea mea iesita demult din garantie. Si anul asta, mult prea controversat pe net, pe TV si pe ceilalti frati din domeniul tehnologic... cica aduce sfarsitul lumii. Ha,ha,ha! poate e sfarsitul lumii cu care ne-am obisnuit noi. Eu simt ca incepe ceva anul asta. Incepem sa redevenim ce am fost candva. Lumea, robotii, pentiumul, amdul, si toti ceilalti , incep sa scape de carcase si sa realizeze ca cineva ne-a dezumanizat in timp. Incet, dar sigur. Si nu ne mai poate pacali mult timp. Vrem sa fim oameni, nu stick-uri de memorie! vrem sa iubim si sa fim iubiti si daca nu mai stim cum e, o sa invatam facand ce faceam la INCEPUT. Admirand, contempland, visand, zambind, respirand, respectand, COMUNICAND sincer. Si deci...iubind. "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Asta e lectia numarul unu. Apoi... "toate visele noastre se pot implini - daca avem curajul de a porni in cautarea lor" (Walt Disney).

Viata suntem noi, viata noastra trebuie sa fie A NOASTRA, nu sa ne-o transforme altii intr-un joc pe calculator, aparat cu care sa ajungem sa ne identificam la un moment dat, din pacate, si culmea, care e creat de noi... sa fie la indemana noastra, nu sa ne conduca.  Horatiu (65-8 i.Hr) spunea:

"Carpe diem, quam minimum credula a postero.
 Traieste clipa si increde-te cat mai putin in ziua de maine." 

Poate ca ar fi mai bine asa. N-am avea timp sa mai proiectam tot felul de tampenii. Am fi noi, am fi oameni, am TRAI. Traiti! Existati! Si... zambiti! :)