N-ar putea spune nimeni, așa cum nu poate spune nici de unde a apărut. Ne bucurăm când apare, când ne intră în suflet și ne copleșește, ne ia cu asalt, ne face să vedem viața în culori dintre cele mai frumoase. Se zice că dragostea e oarbă, dar de fapt noi suntem cei orbiți. Nu mai vedem și parca nici nu ne mai pasă de nimic. Mai ales de realitate. Observăm lipsuri, dar nu le luăm în seamă. Vedem ce „nu e”, dar ne amăgim înclinând balanța în celălalt sens, umplând talerul cu „ce e”, și ne spunem că e suficient. Oricum nu contează, nu-i așa? Important e să fim îndrăgostiți.
Știm că nu durează... o veșnicie, așa cum ne-am dori, dar e bine și atât cât este. Dragoste să fie. Să fim în doi și totul sa fie frumos. Atât cât se poate. Și, firește, să avem parte de mult sex. Sau poate nu neapărat mult, dar de „bună calitate”.
Fiecare dragoste în parte își are timpul ei. Unele au termen de „valabilitate” de scurtă durată, altele țin și ani la rând. Depinde de parteneri, de context, de familie și posibilități, de probleme sau de lipsa lor. Și, nu în ultimul rând, de bani. De la bani, sau mai bine spus din lipsa lor se destramă multe cupluri. Și, nu știm cum se face, dar „dispare” și dragostea. Puf! Parcă nici n-ar fi fost vreodată.
De unde vine? Unde se duce când dispare? Sau unde și de ce o lăsăm noi să plece? Poate că ne-am plictisit de ea. Sau poate de partener. Poate că vrem altceva. Ceva nou. Ceva... diferit. Să mai iubim încă o dată. Ce ar fi atât de rău în asta?! Nu spune toată lumea că e bine să iubești?! E drept, nu ne spune să o facem cu intermitențe, să sărim de la un partener la altul. Oriunde s-ar duce dragostea când dispare, sperăm să mai revină încă o dată și încă o dată. Să facă ea cumva și să mai ajungă o dată la noi.
Casatorie de 5 ani
Relatie poliamoroasa
