Unde ne e capul??

Am auzit foarte multe femei plangandu-se de sotii lor, nu la mult timp dupa ce s-au casatorit. De unde erau cat se poate de atenti, de punctuali, de binevoitori si nu mai stiau ce sa faca pentru a le face fericite, au devenit (sau redevenit) indolenti, egoisti, indiferenti fata de tot ce presupune grija pentru ele, casa, familie sau copii.

Si parca totusi nu era asa! Mergeai in vizita la el acasa si toate erau in ordine, era curatenie, ma rog, atat cat te poti astepta de la un barbat care traieste singur. Ieseati impreuna in oras iar el era dichisit, proaspat spalat si barbierit, cu mainile ingrijite, in permanenta tuns si aranjat. Iar acum!?! Te chinui sa il conving sa se imbrace cu ceva mai acatarii, dai lupte crancene pentru a-l determina sa faca un dus si sa dea barba jos, ca sa nu mai vorbim de mersul la frizer! La fel si cand sa isi improspateze garderoba. Nu vrea cu nici un chip sa accepte orice i-as propune: haine sau incaltari. Oare ce s-a intamplat cu el??

Nu iti vine sa crezi ca e acelasi om care iti facea curte, venea cu flori, iti aducea cadouri, te suna de nu stiu cate ori pe zi, te scotea in oras cat de des era posibil, nu stia ce sa mai faca si sa iti propuna pentru a dovedi ca tine la tine, te apreciaza si te iubeste. Te surprinzi analizandu-l fara sa isi dea seama, asa, cum sta pe canapea, cu picioarele intinse comod pe masuta, cu nasul in televizor, parca blocat in casa. Il rogi sa te ajute in bucatarie, eventual sa duca gunoiul. Degeaba! Poti sa repeti rugamintea de mai multe ori ca tot nu te aude. Ii trece pe langa urechi. Sigur ca e de acord cu tine, cu ce ii ceri, dar asta nu inseamna ca va face ceva in sensul asta. Te apuci de curatenie prin casa, incepi sa pui lucrurile la locul lor pentru a putea sterge praful si a da cu aspiratorul. In mod firesc, activitatea asta s-ar desfasura mult mai repede si mai usor daca ar fi facuta in doi. Ei si? Ce-i cu asta?!? Daca te descurci la fel de bine si singura, ce rost mai are sa se oboseasca si el?? Oricum te plangi mereu ca el nu face treaba ca lumea.

Iar daca aveti deja un copil sau chiar doi, devine si mai “idilic”. Ati stabilit ca lui ii revine sarcina de a duce copiii la gradinita sau la scoala. Intarzie odata, intarzie de doua ori... Se plange ca nu se poate trezi suficient de devreme pentru ca nu s-a odihnit cat avea nevoie. Si pana la urma nu ai incotro si faci tu si asta.

Atunci il rogi ca macar cumparaturile sa le faca el, cand se intoarce de la serviciu. Ii spui exact ce aveti nevoie, eventual ii scrii o lista. Da! Vezi sa nu! Lista s-a ratacit pe undeva, nu stie nici ea unde se afla. Si din amintiri vagi, incropeste niste cumparaturi pe care cheltuie mai multi bani decat era necesar iar seara constati ca nu ai toate ingredientele pentru ce voiai sa pregatesti de mancare, ca nu a luat detergent pentru masina ci pentru spalat manual si tot asa.

Ah, si sa nu carecumva sa te aventurezi sa pleci de acasa si sa il lasi singur in urma ta. Dezastrul pe care il vei gasi la intoarcere o sa iti inghete pe fata orice zambet adus de clipele petrecute. Vasele de spalat nu mai aveau loc in chiuveta, asa ca au invadat atat masa cat si dulapul de bucatarie, hainele sunt imprastiate peste tot, de praf ce sa mai vorbim, cosul de rufe sta sa explodeze, cada si ciuveta de la baie arata sinistru.

Oare ce sa intelegi din toate astea?!? Ca iti e mai bine fara el? Ca te poti descurca si singura? Sa incepi sa te gandesti serios la a va desparti?

E clar ca daca este capabil sa traiasca asa in lipsa ta, la fel o va face si cu tine acolo. Deci nu are rost sa te incrancenezi si sa le lasi pe toate balta, doar doar va observa mizeria si dezordinea care il inconjoara. Nici vorba! Va trece peste ele, se va impiedica de lucruri, va face si mai multa dezordine sa gaseasca ceva de care are nevoie, dar nu va misca un pai. Pur si simplu nici macar nu ii va trece prin cap ca ar putea pune mana sa faca ceva prin casa. Si in cazul asta e clar ca tu esti cea care sa iti asumi responsabilitatea casei, a intregii familii si a cresterii copiilor.

Oare chiar atat sa fie femeile de orbite de dragoste, de dorinta de a fi un cuplu, de a-si intemeia o familie, incat sa nu observe nimic din toate semnele transmise inainte de a ajunge in fata altarului? Sa nu isi dea seama deloc cum stau lucrurile in realitate??

Oare ai cu adevarat dreptul sa te plangi de toate aceste inconveniente? Daca stai sa te gandesti bine, si ridici valul acela de indragostita, iti amintesti unele aspecte pe care nu le-ai apreciat in mod pozitiv la inceput. Dar le-ai trecut cu vederea atunci, sperand ca o sa se mai schimbe de la viata in doi, ca tu il poti determina cumva sa se schimbe. Te-ai bazat cumva pe “puterile” tale de seductie, de convingere, ai sperat ca de dragul tau o sa participe la tot ce e de facut prin casa, ca sa fie altaturi de tine cand ai nevoie.

Nu stiu daca e cazul sa fi dezamagita acum ca nu ai reusit, ca ti-ai dat seama ca nu il vei putea schimba niciodata. Oamenii nu se schimba atat de usor, mai ales dupa o anumita varsta. O fac numai daca sunt foarte puternic motivati.

Dar nu e nici cazul sa lasi umerii in jos si sa cedezi. Este vorba de tine, de viata ta, de familia ta. Exista multe metode de convingere, diferite moduri in care poti determina pe cineva, oricat de incapatanat sau delasator ar fi, sa vada realitatea asa cum e ea, sa fie prezent acolo cand e nevoie de el, sa iti sara in ajutor atunci cand ii ceri asta, sa fie alaturi de tine, impreuna cu tine.

Am vazut de curand un film, Factotum. Nu, nu este despre cum se descurca ea, femeia, cu toate in viata. Ci despre viata in sine si cum trec unii prin ea, asa, in cu totul alt ritm decat sunt obisnuiti cei mai multi dintre noi. E o scena in film in care lui ii vine ideea sa puna casa in oridine si sa faca curatenie. Si cand termina cu toate, intra ea pe usa. Arunca doar o privire, aproape speriata si, ca un vultur gata sa se repeada il intreaba: “Unde e? Unde e tipa pe care ai adus-o in casa? Si pe care ai pus-o sa faca si curatenie?”. El se uita uimit la ea si nu intelege ce i-a casunat. Ea continua cu cearta, il ameninta ca daca o prinde vreodata in casa o bate sau o omoara, dupa care pleaca trantind usa. Iar el continua sa ramana pe canapea si sa isi citeasca ziarul. Concluzia:  femeia in cauza nu s-a gandit nici macar pentru o secunda ca el ar putea fi acela care sa fii facut curatenie. Clar, nu s-ar fi asteptat niciodata de la el sa faca asta! Oare chiar asa sunt toti barbatii??