1) Doi oameni se cunosc, cred ca se iubesc, devin un cuplu, iar apoi se despart. Dupa un timp se regasesc si se reinoada relatia, iar dupa o perioada de convietuire ajung din nou sa nu se mai inteleaga si incep o discutie serioasa despre ei doi:
El: Haide sa recunoastem! Nu avem cu adevarat nevoie unul de celalalt.
Ea: Da, e adevarat. Cred ca ai dreptate.
Dupa care se despart din nou, definitiv.
2) De ce nu ramai insarcinata? Nu fi fraiera! O sa te ia de nevasta!
3) Mie imi e mult mai bine asa, singura. Nu mai am nici un fel de obligatii, nu imi mai complic inutil viata. Fac ce vreau cand vreau, fara a tine seama de nimeni in afara de mine, fara a da socoteala unui eventual "el".
4) De ce nu te casatoresti? In felul acesta ai imparti si tu cheltuielile si nu ar mai fi nevoie sa te zbati singura pentru toate!
Ei bine doamnelor, pe unde credeti ca se afla realitatea? Oare in ziua de astazi, noi femeile, mai avem cu adevarat nevoie sa facem parte dintr-un cuplu? Sa avem o familie?
Ne-am dovedit atat noua cat si intregii lumi ca ne putem descurca si singure in aproape orice situatie de viata. Putem sa ne intretinem singure, putem creste copii singure, putem conduce o afacere sau avea o cariera, etc. Stim sa ne asumam cam toate responsabilitatile vietii si sa ale ducem fara sa ne plangem, atat pentru noi insine cat si atunci cand facem parte dintr-o familie.
Numai noi stim cum reusim sa le indeplinim pe toate: munca grea si istovitoare de la servici, cumparaturi, gatit, curatenie, spalat, calcat, platit facturi, avut grija de copii, familie, parinti etc. Cand vine vorba de femei nu stiu cum se face dar energia devine inepuizabila. Ele pot! Ele stiu cand, unde, cum si ce e de facut. Si le fac bine pe toate!
Ei bine, daca lucrurile stau asa, atunci de ce simtim nevoia sa ne mai asumam si responsabilitatea unui barbat? A unui "copil mare", in plus? Doar pentru sex? Pai pentru asta nu mai e nevoie sa ajungem pana la primarie sau la biserica!
In ziua de astazi pare de-a dreptul penibil sa mai ramai insarcinata in ideea ca astfel vei determina un barbat sa te ia de nevasta. Si cu toate acestea, inca se mai practica acest "truc". Cu toate metodele de contraceptie, cu toata libertatea existenta, unor femei le e mai la indemana sa procedeze asa. Este posibil sa le placa riscul? Pentru ca exista si situatii in care partenerul poate totusi sa refuze si sa iasa subit din relatie, iar femeia sa aiba de facut o alegere destul de grea. Oare sa fie vorba de imaturitate din partea ei? La ce iti poate folosi o relatie fortata, in care ti-ai obligat partenerul la a face o alegere pentru care poate nu era pregatit. Nu, nu cea de a face parte dintr-un cuplu, de a intemeia o familie, ci aceea de a avea un copil, de a-si asuma responsabilitatea si rolul de tata. Stiu, un copil schimba multe in viata, uneori reuseste sa schimbe si un barbat, sa il transforme in tatal care nu stia si nu simtea ca poate fi. Dar oare merita riscul?! Riscul ca el sa iti poarte toata viata un resentiment, acela de a-i fi fortat mana? De a-l fi controlat in modul acesta "iesit din uz"? Riscul de a accepta toata viata din partea lui unele manifestari sau exprimari ale furiei interioare de a-l fi "pacalit" si de a se fi lasat "pacalit" de tine?
Si apoi sa accepti o relatie doar pentru faptul ca ti-ar usura situatia financiara? Ca ai ajunge sa imparti facturile si cheltuielile la doi? Cred ca daca cineva porneste de la acest concept pentru a intemeia o familie, aceasta se va transforma mai devreme sau mai tarziu intr-un fel de tranzactie. Dau si eu, dai si tu. Si o sa ne fie bine amandoura. Dar atat!
Oare unde sunt vremurile in care barbatul isi asuma pe deplin intretinerea sotiei si a copiilor, a casei si familiei sale. Acum nu mai spune nimeni ca femeia are dreptul la o cariera, la alegerile ei proprii, la pareri, la vot... Oare sa fi inversat si convertit rolurile atat de puternic incat sa il fi "castrat" definitiv pe acest tip de barbat si sa il fi facut sa dispara?
Da, pe de alta parte, probabil ca e mai usor singura. Femeia sa nu mai aiba decat responsabilitatea propriei sale persoane; cel mult a copiilor care acum au crescut suficient de mari incat sa se descurce singuri, sa fie pe picioarele lor si sa mai aiba foarte putina nevoie de ea, sa nu o mai solicite cum o faceau cand erau mici.
Cum sa nu fie mai usor sa faci cumparaturi si sa gatesti numai pentru o singura persoana, doar pentru tine? Iar asta doar cand ai chef si ce anume poftesti?! Fara sa auzi comentarii neplacute, critici sau chiar descurajari. Ce daca sosul salatei a iesit cam lung si nitel prea sarat?! Nu e nici o nenorocire in asta! Ti-ai dat seama si tu lucrul asta dar nu te deranjeaza intr-atat incat sa te dezaprobi, sa te pedepsesti sau sa te critici prea aspru. Ei bine, data viitoare ai sa fii mai atenta la ingrediente, ai sa stii cum sa procedezi si va iesi asa cum iti place. Ei, si ce daca o sa dormi pe asternuturile necalcate?! Erai mult prea obosita cand ai ajuns acasa pentru a mai fi in stare sa le calci. Nu o sa iti faca nimeni observatie pentru asta; iar dimineata, cand ai sa te trezesti, probabil ca nici nu iti vei mai aminti acest amanunt neinsemnat.
Oare lucrurile astea sa ne indemne la neglijenta? La a deveni delasatoare? Sau doar ne atrag atentia inca odata asupra unor aspecte ale vietii luate ca individ separat si, mai ales, a ceea ce presupune in schimb viata de cuplu, la ce putem accepta in cazul in care alegem sa intemeiem o familie.
Chiar avem nevoie de barbati intr-atat incat sa fim dispuse la a renunta la noi insine in favoarea lor? Sau nevoia pe care o simtim de a fi un cuplu, de a avea un copil, de a fi o familie ne poate ajuta mai bine sa intelegem ce anume sa aceptam si ce nu, sa deschidem ochii inainte de a ne indragosti si uita de tot! Mai ales de noi insine?!?
Unde ne e capul??
La mine sau la tine?
