Exista perioade de pierdere a persoanei iubite. Exista perioade de separare de persoana iubita. Deseori momentele acestea de pierdere a persoanei conduc la depresii, mai mult sau mai putin accentuate, de durata mai mare sau mai mica. Tristetea pierderii este inerenta – ai avut ceva si nu mai ai. Ai investit emotional in aceasta persoana, a fost un obiect important pentru tine. Acum esti singura, ai pierdut aceasta persoana si este dificil sa fie asa.
Acest tip de momente din viata unei persoane pune pe aceiasi balanta doua greutati – prima este data de lumea investitiei in celalalt, de propria dorinta de a fi cu el, de lumea fantasmatica a propriei persoane, intr-un cuvant dorinta lumii imaginare si personale. Pe partea cealalalta este realitatea asa cum este ea – fara celalalt, tu cu tine, cu alte obiceiuri decat cele de pana acum.
In aceasta balanta suntem intotdeauna in viata – intre realitatea vietii noastre si lumea noastra imaginara marcata de dorinta. Depresia marcheaza doar conflictul intre acestea doua, conflictul acut intre una si cealalta. Practic nu este depresia pierderii obiectului desi aparent asa stau lucrurile. Am ascultat pacienti spunand ca simt depresie, am citit mesaje in care se descriau cazuri in care descrierea simptoamelor era similara depresiei dar lasand libere starile si cuvintele, se putea merge mai departe – constat apare o lume imaginara in care situatiile sunt identice – o luma paralela, cu oameni imaginari destinata a pastra relatia anterioara cu tot ceea ce inseamna ea.
Sunt trei elemente care apar deseori si descriu aceasta lumea imaginara si care irup in realitatea curenta. Pastrarea obiceiurilor este una din ele, regulile create (direct sau tacit) sunt pastrate, daca exista obiceiul de a veni la ora 10 acasa pentru el, acest obicei este pastrat. Al doilea element este interdictia – evitarea locurilor care amintesc de el, a fotografiilor, a obiectelor sau localitatilor parcurse impreuna, a ceea ce ar putea insemna ”impreuna”. Un alt simptom care da impresia de depresia este surdo-mutismul – nu auzi ce spun ceilalti si nu vezi ce cauta in jurul tau.
Acest tip de momente din viata unei persoane pune pe aceiasi balanta doua greutati – prima este data de lumea investitiei in celalalt, de propria dorinta de a fi cu el, de lumea fantasmatica a propriei persoane, intr-un cuvant dorinta lumii imaginare si personale. Pe partea cealalalta este realitatea asa cum este ea – fara celalalt, tu cu tine, cu alte obiceiuri decat cele de pana acum.
In aceasta balanta suntem intotdeauna in viata – intre realitatea vietii noastre si lumea noastra imaginara marcata de dorinta. Depresia marcheaza doar conflictul intre acestea doua, conflictul acut intre una si cealalta. Practic nu este depresia pierderii obiectului desi aparent asa stau lucrurile. Am ascultat pacienti spunand ca simt depresie, am citit mesaje in care se descriau cazuri in care descrierea simptoamelor era similara depresiei dar lasand libere starile si cuvintele, se putea merge mai departe – constat apare o lume imaginara in care situatiile sunt identice – o luma paralela, cu oameni imaginari destinata a pastra relatia anterioara cu tot ceea ce inseamna ea.
Sunt trei elemente care apar deseori si descriu aceasta lumea imaginara si care irup in realitatea curenta. Pastrarea obiceiurilor este una din ele, regulile create (direct sau tacit) sunt pastrate, daca exista obiceiul de a veni la ora 10 acasa pentru el, acest obicei este pastrat. Al doilea element este interdictia – evitarea locurilor care amintesc de el, a fotografiilor, a obiectelor sau localitatilor parcurse impreuna, a ceea ce ar putea insemna ”impreuna”. Un alt simptom care da impresia de depresia este surdo-mutismul – nu auzi ce spun ceilalti si nu vezi ce cauta in jurul tau.
Nu este necesar ca fiecare sa apara sau toate trei dar sunt situatii frecvente care marcheaza conflicte – de fiecare data conflictul este intre ceea ce se simte interior si corespondentul real a ceea ce se petrece cu persoana. Eviti ceea ce activ in tine ca si cum ai vrea sa te desparti de el dar asta inseamna ca ceva te tine pe loc si anume dorinta lumii tale de a fi cu el care intra in contradictie cu realitatea curenta. Sesizezi ambele parti dar nu poti sa le gestionezi si atunci fiecare varianta este o modalitate de imbinare. Starea similara depresiei este un compromis agreabil – a te simti lipsit de chef, vlaga, putere este o forma de a ramane suspendat intre doua lumi – cea interioara si cea a realitatii ca si cum le-ai pastra pe amandoua in forma dorita. Lucrul acesta apare bizar celor din jur care au senzatia ca nu inteleg nimic dar pentru tine este logic si firesc.
Terapia despartirilor nu este una a curajului de a merge mai departe ci de a lasa libertatea lumii interioare in relatie cu realitatea. Mersul mai departe nu este un scop ci o consecinta a starii interioare. Retragerea in aceasta lume imaginara este foarte specifica si copiilor care isi construiesc forme proprii de adaptare in conditiile in care lumea reala pare de neatins pentru dorinta lor. Terapia despartirii este necesar sa plece de la sondarea lumii imaginare, a fantasmei. Pe masura ce aceasta lume imaginara capata o forma si realitatea poate sa fie privita altfel. A pleca de la realitate spre fantasma este mult mai dureros, mai dificil si chiar mai traumatic. Iar tratamentul aplicat de prieteni, familie pleaca de la aceasta premisa – „gata acum esti singura, nu te mai gandi la asta, urmeaza sa mergi mai departe, poti sa faci asta”. Acest tip de mesaj accentueaza starea de refuz a relatiilor cu ceilalti si intareste zidurile care par sa izoleze tot mai mult o persoana care s-a separat.
Daca, in ciuda tuturo eforturilor efectuate de o persoana, aceasta forta irationala care tine o persoana intr-o legatura care nu mai exista ca si relatie cred ca se impune o interventie psihologica, psihoterapeutica si, uneori, chiar psihiatrica. Depinde de modul psihic de functionare al fiecaruia.
Daca, in ciuda tuturo eforturilor efectuate de o persoana, aceasta forta irationala care tine o persoana intr-o legatura care nu mai exista ca si relatie cred ca se impune o interventie psihologica, psihoterapeutica si, uneori, chiar psihiatrica. Depinde de modul psihic de functionare al fiecaruia.
Impune limite prietenilor
Stresul ne desparte!
