Terminase de curand facultatea si se casatorise cu un englez. Plecasera impreuna “la el acasa”, in Anglia si traiau fericiti. Intr-o buna zi el i-a propus sa se relocheze intr-o tara, pe undeva prin Asia. Ea a luat-o ca pe o aventura si si-a spus ca in doi, orice e posibil. Desi erau pe cale de a deveni deja trei. La aproape doi ani de la aceste schimbari in viata ei, dupa ce reusise sa se acomodeze cat de cat cu climatul, cultura si oamenii, el a venit intr-o buna zi acasa si i-a spus ca o paraseste. Fireste, pentru o alta. Ce a socat-o cel mai tare nu a fost atat faptul in sine, ci felul in care i-a spus-o. I-a comunicat cu un ton placid, ca si cum i-ar fi spus ca pleaca la serviciu, ca divorteaza pentru ca pur si simplu s-a indragostit de o alta femeie. Si chiar asa a facut, a plecat.
Biata femeie, ramasa singura cu un copil, printre straini intr-o tara straina. Totul s-a petrecut atat de repede incat n-a avut timp nici macar sa il intrebe: si cu mine cum ramane? A ramas singura sa-si raspuna la intrebarea asta, in timp, dupa ce avea sa isi revina cat de cat din soc.
Fireste, se poate si invers. Cei doi s-au cunoscut pe un teren “neutru”, fara a fi prezentati unul celuilat de o cunostinta comuna. Pur si simplu s-au vazut, s-au placut si el a abordat-o pe ea. Au inceput sa iasa impreuna, sa se cunoasca si sa se placa din ce in ce mai mult. Pareau un cuplu foarte fericit si potrivit. Si-au cunoscut reciproc parintii si, dupa aproape doi ani impreuna, planuiau deja nunta. Inainte cu cateva luni de momentul ce se presupunea a fi foarte fericit, ea ii spune ca are nevoie de o perioada de gandire, isi ia lucrurile si se muta inapoi acasa la ea. Fara prea multe regrete, fara a sta prea mult pe ganduri. El, fireste, nu intelegea nimic. Mai ales ca ea nu ii daduse niciun semn ca e ceva neregula intre ei.
Cam dupa aceasi perioada de timp cat fusese cu el, ea se casatoreste cu altul si e foarte fericita si multumita cu viata ei. Fiecare merge pe drumul lui in viata, nu-i asa?!? Cam la fel si in acest caz…el a ramas sa se intrebe de unul singur: si cu mine cum ramane?
Si cred ca putem continua la nesfarsit cu exemple de acest fel. Oare poti sa judeci aspru astfel de decizii? Ar fi fost mai bine ca, in primul caz, el sa fi avut o viata dubla si, dupa mai multi ani, dupa ce ea isi va fi dat seama ca exista si o alta, sa o paraseasca? Sau in urma unui divort taraganat, in care aveau sa sufere toti trei? Sau a fost mai bine asa, simplu, direct si la obiect? Nici nu stiu daca am putea spune…tipic englezeste. Dar mai stii…
Oare cand simti cum vine fericirea pe strada ta esti indreptatita sa calci totul in picioare, sa nu iti mai pese de nimic si de nimeni? In definitiv, avem o singura viata si aceea poate fi foarte scurta. Iata ca unii si-o asuma in felul acesta, dur si fara scrupule, gandindu-se doar la fericirea personala.
Poate ca o fi mai bine asa, sa te ingrijesti doar de tine si de sufletul tau si sa nu iti pese de ceilalti. Decat sa fii tu cea care ajunge sa sufere, mai bine profiti de orice ocazie de a-ti fi tie bine si de a fi tu fericita. Pana la urma, si sa ramai alaturi de el doar din solidaritate, fara a mai iubi persoana respectiva, nu te-ar face pe tine fericita.
Deci, putem fi egoisti…din dragoste…in primul rand fata de noi insene? Va da mana sa dati totul la o parte pentru propria fericire?
Cat de mult m-a iubit?
Open marriage
