Open marriage

Nici nu stiu daca la noi, pe romaneste, aranjamentul asta marital are vreo denumire. Casatorie deschisa? Si nici nu stiu daca exista multe cupluri care sa adere la un astfel de stil relational. Dar probabil ca exista. Pe fata, vreau sa spun. Ca asa, “ca sa nu stie nimeni”, multa lume o face.

Ce inseamna casatorie deschisa? Adica, suntem impreuna, dar fiecare are si viata lui. Nu numai asa, ca socializare, ci si sexual vorbind. Si toata lumea e multumita. (oare?) Ca si asa omul nu e monogam de felul lui. Ce rost are sa ne ascundem, sa ne dam pe dupa degete, sa ne mintim? Si apoi sa ne gelozim si sa ne scoatem ochii, sau sa ajungem la divort? Mai bine asa, pe fata, fiecare cum, cand si cu cine ii vine la indemana.

Oare cine poate accepta mai usor o astfel de casatorie: barbatii sau femeile? Am tinde sa spunem ca ei, pentru ca cel mai adesea ei sunt cei care isi insala partenerele de viata. Dar nu cred ca e o regula. Se pare ca si femeile, dupa o perioada de trait in doi, mai simt nevoia de un flirt, de a fi curtate si, de ce nu…chiar si de o aventura cand si cand.

In principiu, oamenii ajung sa se casatoreasca pentru ca se iubesc, vor sa intemeieze o familie, sa aiba copii. Totul pare a face parte dintr-un ciclu obisnuit, pe care-l urmeaza cu totii. E drept, cu unele variatiuni. Dar se intampla ceva la un moment dat, partenerul nu mai e la fel de atragator sau atent, nu mai are rabdare sau timp si, atunci, celalalt isi gaseste “alinare” in alta parte. Dar in cazul acestui tip de aranjament, isi anunta partenerul de intentiile sale si, implicit, ii da “liber” celuilalt sa faca si el la fel. Cata vreme vor fi fericiti si vor putea duce relatia lor in felul acesta, nimeni nu poate sti.

Poate genul acesta de relatie, la liber, functioneaza in cazul celor foarte ocupati, care au foarte putin timp pentru casa si partener. Cand serviciul implica deplasari mai tot anul, se gaseste scuza “sunt om, am si eu nevoile mele” si atunci…

Sigur, in cazul dorintei unei astfel de relatii te intrebi ce rost mai are casatoria. Ce rost mai are sa preiei numele partenerului, sa alcatuiti impreuna un camin si o familie, daca fiecare isi vede de viata lui sexuala, dupa cum il taie capul si cat timp are la dispozitie?

Plus ca, exista atat posibilitatea cat si riscul ca partenerul sa se (re)indragosteasca de altcineva si sa decida la un moment dat sa plece din relatie. Uite ca printre altele, sunt bune si casatoria si actul de la primarie la ceva: pun niste oprelisti – poti sa te uiti, sa tanjesti, sa iti doresti, dar nu poti sa pui mana si nici sa faci altceva. Ramai doar cu dorinta si, eventual fantasma.

Desi nu ne place sa recunoastem, omul e in mare parte egoist, lacom si posesiv. El vrea ca ce e al lui sa ramana doar al lui, sa nu-l mai imparta cu nimeni altcineva, sub nicio forma. Mai ales cand vine vorba despre partenerul de viata. Dar poate ca lucrurile au inceput sa se mai schimbe intru-catva. O fi ajuns la concluzia ca, desi iubeste si e implicat in relatie, stie ca nu va putea fi sau ramane fidel partenerului si atunci, lasa la o parte ipocrizia si posesivitatea si vine cu o astfel de propunere de relatie. Eu vreau sa fiu liber sa ma culc cu cine imi vine, asa ca poti face si tu la fel. Si toata lumea e multumita. Intreb din nou: Oare? Functioneaza la noi astfel de relatii?