Si totusi, cum se ajunge de la acea atractie irezistibila de la inceputul relatiei, cand simti ca nu poti sa respiri fara el, ca vrei sa iti petreci aproape orice clipa impreuna cu el, la aceasta eliberare de hormoni in maniera mecanica? De ce dupa mai multi ani de convietuire, de casnicie, cei doi incep sa se indeparteze unul de celalalt din punct de vedere sexual? Sa nu mai ramana aproape nimic din pasiunea de la inceput?
De vina sa fie doar obisnuinta? Faptul ca repetand mereu aceleasi gesturi, aceleasi reactii se ajunge la ceva anost, la o consumare a acestei energii intr-o maniera rece, distanta, ca si cum cei doi nu ar fi de fapt acolo, in acelasi timp?
Sau faptul ca la un moment dat intervin copiii care se interpun cumva – atat cat le permit parintii si, din pacate, uneori foarte mult – intre parinti? In primii ani de la nasterea unui copil, intreaga viata a femeii se modifica, se reorganizeaza in jurul acestui micut neajutorat, care trece cumva pe primul loc pe lista ei de prioritati. Barbatul e uitat, dat la o parte, amanat, pana ce ajunge sa se multumeasca numai cu a face dragoste odata pe luna, cu grija sa nu se faca prea mult zgomot sa nu il trezeasca pe cel mic. In perioada de dupa nastere, in care femeia alapteaza, se modifica si secretia hormonala a femeii, astfel ca atractia femeii fata de barbat e si ea modificata. Daca cei doi parteneri nu sunt suficient de atenti unul cu altul, ajung sa se neglijeze reciproc, nu in foarte mult timp se ajunge la acest sex mecanic, care nu face altceva decat sa devalorizeze relatia si sa le „anestezieze” cumva sentimentele.
Sunt cazuri de cupluri care afirma ca dupa atatia ani de relatie, dupa ce au facut dragoste mereu si mereu cu aceeasi persoana nu mai simt nimic unul pentru celalalt, nici atractie nici dorinta de a se apropia unul de altul. Aceste momente sunt hotaratorii in cadrul relatiei. Daca cei doi nu gasesc o cale de a reveni unul la celalalt, de a renaste interesul intial, relatia ajunge sa se corodeze si chiar sa se destrame. Fie partenerii se indreapta catre altcineva, fie ajung sa se acuze unul pe celalalt si sa iste tot felul de discutii care „substituie” cumva sexul de la inceputul relatiei, printr-o uzare a nervilor sub o alta forma, deloc satisfacatoare si eliberatoare.
Da, suna trist si chiar inspaimantator pentru niste tineri la inceput de relatie, care spera sa se iubeasca pana la adanci batraneti, care isi pun toate sperantele in viitorul lor impreuna.
Si atunci ne intrebam: toti trecem prin aceasta experienta? Ajungem sa ne „consumam” partenerul in felul acesta si sa nu mai ramana nici un pic de dragoste care sa ne uneasca?
Se stie ca femeile au mai multa nevoie de afectiune decat barbatii. Mai ales atunci cand vine vorba de a face dragoste. Ele au nevoie de un anumit ambient, fiecare in parte are stilul ei de a fi „abordata”, de a-l lasa pe partener sa se apropie de ea. Suntem capabile uneori sa renuntam la aceste mici „artificii necesare” daca in cele din urma suntem „rasplatite” asa cum ne asteptam. Cred ca problema apare atunci cand ajungem sa facem prea multe concesii, cand acceptam orice si oricum, in aproape orice conditii. Am citit multe articole despre cum sa faci dragoste in care femeile erau sfatuite sa fie inventive, permisive, sa se adapteze la nou si sa vina cu idei noi. Cu toate acestea, cred ca cele mai multe dintre femei se rezuma la ce s-au obisnuit si le satisface. Si probabil ca si barbatii procedeaza mai mult sau mai putin intr-o maniera asemanatoare.
Nu ar fi nimic rau in asta daca nu s-ar ajunge la rutina, la plictiseala si dezinteres intre cei doi.
Cred ca aici este de vina si educatia pe care o primim in ceea ce priveste sexul. Unii spun ca fac dragoste, altii ca fac sex. Si ca diferenta intre cele doua „definitii” ar consta exact in manifestarea pasiunii si afectiunii partenerilor.
In definitiv, a face dragoste e considerata una dintre necesitatile bazale, primare ale oamenilor (si nu numai). Asa cum ne e foame, sete, avem nevoie sa dormim pentru a ne reface si a ne recapata energia, la fel avem nevoie sa facem si dragoste, pentru a elibera acea tensiune care se acumuleaza in timp. Pentru fiecare individ in parte, acea tensiune apare dupa o anumita perioada de timp, specifica fiecaruia si tot la fel apare si necesitatea eliberarii acesteia. Din punct de vedere anatomic, am inteles ca daca nu am fi gasit aceasta modalitate de eliberare a acestei tensiuni, am fi murit din cauza epuizarii nervoase.
In concluzie, a face dragoste e de fapt o chestiune de bun simt fata de propriul tau organism. Atunci cand iti refuzi mancarea in mod repetat, se cheama ca esti anorexica, si exista un motiv care te determina sa iti autoflagelezi stomacul si organismul. Atunci cand iti refuzi sexul, a face dragoste, e tot un fel de autopedepsire. Si probabil ca in spatele acestui comportament exista o motivatie anume. Unele pot fi induse prin educatie si cultura, traditii, alte sunt ceva mai personale, „confectionate” de individ in functie de propriile principii.
Desigur ca suntem selective, nu ne aruncam in patul oricarui barbat doar pentru ca avem nevoie sa descarcam aceasta energie, aceasta tensiune, insa o amanare indelungata a acestui proces nu ne este de folos, chiar din contra, ne poate dauna.
Daca privim retrospectiv la serialul Sex and the City, ne putem aduce aminte ca toate cele patru personaje feminine gaseau o modalitate mai mult sau mai putin regulata de a face dragoste cu un barbat. Chiar daca relatia in sine nu era de lunga durata, tot ajungeau sa isi satisfaca aceasta placere si necesitate organica.
Acuzam adesea partenerul ca nu ne exicita suficient si nu ne induce orgasmul. Dar daca stam sa ne gandim mai bine, e de datoria fiecaruia dintre parteneri sa ajunga acolo, in acel moment de climax. Desigur ca fiecare are contributia lui, insa nu poti sa il acuzi pe celalalt ca nu te-a satisfacut, cand de fapt tu esti cea care se autoingradeste si esti incapabila de a-ti elibera aceasta tensiune pentru ca nu te poti desinde suficient, pentru ca ai anumite retineri sau principii.
Revenind la respectul fata de propria-ti persoana, incearca sa compari a face dragoste cu a manca. Asa cum te gandesti ca in momentul de fata iti este pofta de „ceva bun”, tot astfel sa ajungi sa iti doresti sa faci dragoste intr-un anumit fel, cu o anume persoana. Nu e vorba de programare ci de a da ascultare nevoilor propriului tau corp, de a-l respecta asa cum o face si el cu tine cand ii ceri sa fie alert, sa faca fata indelung unei situatii stresante sau coplesitoare fizic si psihic. Daca amani sa mananci, ajungi sa nu mai poti gandi limpede; daca nu te hidratezi la timp, toate functiile organice iti sunt date si ele peste cap; daca nu te odihnesti cat ai nevoie, organismul cedeaza treptat, pana ce nu iti mai raspunde la comenzi. La fel si cu sexul. Simti ca ai nevoie sa faci dragoste, gaseste o modalitate de a face asta, fara a te injosi, degrada sau jigni pe altcineva. Nu este simplu, dar nici imposibil. Depinde cum tratezi aceasta problema absolut personala.
Atractie irezistibila
Arta de a fi singura
