Scurt metraj

Film.Secventa 1.
Motor. Actiune

Dupa amiaza. Suna la usa. Ma uit pe vizor:Nicolae. Iubitul, tatal fetitei mele Anelisse-Maria. Intra in casa. Tati, tati!!! Ii privesc cu drag.La un moment dat imi spune sa inchid usa si sa vin in bucatarie. Era abatut. Se uita in ochii mei si imi spune: ma simt vinovat. Astept. Am sunat-o pe Lorena. Fosta iubita. Tacere. Astept. Continua. Am visat ingrozitor. Un accident de masina in care eram implicati toti 4. Am avut sentimentul ca i s-a intamplat ceva rau. Si? Si in timp ce sunam, ma gandeam cat de mult te iubesc si nu intelegeam de ce am facut asta.M-am dus la Mihai (prieten si coleg) si i-am spus ca ma simt vinovat. Simte-te. Eu ii spun Adei. Nu ti-e frica? Imi este. Am inceput sa rad. Imi imaginam scena: doi barbati maturi, vorbind de frica de a vorbi. De a spune ce simti. L-am luat in brate. Mi-era draga fragilitatea  lui. Dar sa nu devina un obicei, i-am spus. Dupa cateva minute se intoarce. Tu ma mai iubesti? Prefer sa te superi, decat sa nu ma mai iubesti. Mai bine ma certi, mai bine te enervezi. Era cea mai frumoasa declaratie de dragoste. Am inceput sa rad. Si am realizat ca are dreptate. Acum 10 ani nu as fi reactionat asa. Ne certam, clar.  M-am maturizat?.

Secventa 2
Motor. Actiune

Seara. Incalzesc laptele. Luat de la tanti Stela, vinerea. Are o vaca si ea ne da lapte. E prea fierbinte si il combin. Mami, vreau sa-mi pui o poveste. Da, mami. Muc cel mic, mami. Play.

Secventa 3
Motor.Actiune

“Muc, cel dupa care striga copiii e un batranel de-o schioapa. Traieste intr-o tara indepartata, plina de nisipuri si arsa de soare, intr-o casa uriasa, singur, singurel…”

Ziua de filmare se termina. Stau pe marginea patului si ma gandesc. Cand am implinit 30 de ani, am inceput sa ma simt mult mai stapana pe mine. A inceput sa se topeasca in mine aceasta frica de abandon care m-a urmarit intotdeauna. Cata energie risipita in certuri inutile. Certuri venite dintr-o frica ingrozitoare, dintr-o neincredere in tine, de fapt. Altadata, un telefon dat fostei, s-ar fi transformat intr-o tragedie.Acum imi vine sa rad. De mine. In privinta asta, autoironia a functionat intotdeauna. Dupa.

Intotdeauna am alergat dupa liniste. Mi-am dorit-o cu disperare. Dar nu intelegeam ca asta caut. A existat un moment in care am simtit nevoia sa ma asez, pur si simplu. Si am sarit si am spus: nu. Pana cand, nu mi-am mai opus  rezistenta si am descoperit fericirea de a savura linistea. Respir usurata. Cat aer intra in sufletul meu! Si mi-e bine. As vrea sa va spun ceva  “Femeia la 30 de ani”am inteles-o la 35. Si dupa.

M-am maturizat? Intreb.