Tina

De ce a murit Tina Turner. A fost dezvăluită cauza morții

Citeste mai mult»
horoscop

Top trei zodii care pun la îndoială totul. Nu au...

Citeste mai mult»
abba

ABBA nu se va reuni anul viitor pe scena de la Eurovision...

Citeste mai mult»
Alec Baldwin

Alec Baldwin a anunţat săptămâna aceasta încheierea...

Citeste mai mult»
ducesa

O femeie a murit după ce a fost lovită de o motocicletă a...

Citeste mai mult»
tina

Legendara cântăreaţă Tina Turner a murit la vârsta de 83...

Citeste mai mult»
connect-r

Connect-R, adevărul despre divorțul de Misha: „Totul se...

Citeste mai mult»
zodii

Horoscop 24 mai 2023: Taurii au noroc de bani, Racii...

Citeste mai mult»
Harry

Lovitură grea pentru prințul Harry. Ce i s-a întâmplat...

Citeste mai mult»
Michelle Yeoh

Michelle Yeoh, recompensată cu premiul "Women in Motion"...

Citeste mai mult»
horoscop

Horoscop 23 mai 2023: Gemenii au parte de reușite, Taurii...

Citeste mai mult»
Meghan Markle și Prințul Harry

Val de comentarii după goana paparazzilor după Harry şi...

Citeste mai mult»
Ed Sheeran

Care sunt cei mai bogaţi britanici sub 35 de ani. Averea...

Citeste mai mult»
jade

Jade Jagger, fiica solistului Mick Jagger, a fost...

Citeste mai mult»
horoscop 5 martie 2021

Horoscop 19 mai 2023: Racii trebuie să fie atenți la...

Citeste mai mult»
Jane Fonda

Jane Fonda a dezvăluit că un regizor francez i-a cerut...

Citeste mai mult»
Johnny Depp

Johnny Depp ripostează şi califică drept ''ficţiune...

Citeste mai mult»
Priscilla Presley

Priscilla Presley a ajuns la un compromis privind...

Citeste mai mult»
printul harry

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan au fost implicaţi într-o...

Citeste mai mult»
Shakira

Shakira a prezentat videoclipul pentru "Acróstico", piesa...

Citeste mai mult»
theodor

Theodor Andrei, după ce a primit zero puncte în...

Citeste mai mult»
abel

Starul pop The Weeknd şi-a schimbat numele pe reţelele de...

Citeste mai mult»
horoscop 5 martie 2021

Horoscop 16 mai 2023: Berbecii au parte de noi...

Citeste mai mult»

Bacterii necunoscute, descoperite pe dinţi de...

Citeste mai mult»
Jamie Foxx,

Actorul Jamie Foxx a fost externat după o "complicaţie...

Citeste mai mult»
zodii

Horoscop 13 mai 2023: Gemenii trebuie să scape de stres,...

Citeste mai mult»
Sanna Marin

Şefa de guvern în exerciţiu, Sanna Marin, divorţează, la...

Citeste mai mult»
Elon Musk

Elon Musk o numeşte pe Linda Yaccarino la conducerea Twitter

Citeste mai mult»
horoscop

Horoscop 12 mai 2023 : Taurii primesc o veste bună,...

Citeste mai mult»
sos picant

Ce se întâmplă în corpul tău atunci când mănânci ceva picant

Citeste mai mult»
canabis

De ce este benefic canabisul pentru sănătate

Citeste mai mult»
halle

Halle Bailey, succes total după ce a fost aleasă să o...

Citeste mai mult»
robert

Robert De Niro a devenit tată pentru a şaptea oară....

Citeste mai mult»
Caterina Murino

O fostă ''Bond Girl'' va fi maestra de ceremonii a...

Citeste mai mult»
louis

Prinţul Louis, 5 ani, nu şi-a ascuns plictiseala la...

Citeste mai mult»
jill biden

Jill Biden a fost primită de soţia premierului britanic...

Citeste mai mult»
lidia buble

Lidia Buble a rămas cu pedeapsa de un an de închisoare cu...

Citeste mai mult»
patrunjel

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci câte o mână de...

Citeste mai mult»
Ed Sheeran

Ed Sheeran câştigă procesul privind presupusul plagiat de...

Citeste mai mult»
william

Surpriză de proporții. William şi Kate au luat metroul...

Citeste mai mult»

Romanca intre canibali - Hanna Bota: "Femeia e pe locul patru, dupa porc, gradina si coliba"

De în Cariera 12 feb 2010
Hanna Bota este licentiata in teologie si filologie, are un masterat in etnologie si a calatorit in Vanuatu pentru a-si definitiva partea paractica a lucrarii de doctorat. Cititi despre canibali, despre cum sunt percepute femeile in acea parte de lume, dar si despre cartea pe care o pregateste, "Ultimul Canibal"!

Cum v-ati decis sa faceti calatoria in Vanuatu? Ne puteti povesti?

De-a lungul anilor mi-am dat seama cat de important este pentru un scriitor sa calatoreasca, sa cunoasca oameni si locuri noi, alte stiluri de gandire, chiar alte civilizatii. Am calatorit in India, Africa, Europa din Peninsula Scandinava pana in cea Italica imi era cunoscuta, de aceea mi-am pus in gand sa caut o civilizatie care sa fie la polul opus celei in care traim noi azi. Am inceput sa adun bani ca sa calatoresc in Desertul Kalahari pentru a intalni triburile de bosimani, apoi mi s-a deschis o poarta spre Vanuatu. Aflasem ca acolo triburile izolate sunt mult mai primitive, ca traiesc mult mai aproape de natura si ca au renuntat la canibalism doar de cateva decenii, da, era tocmai ceea ce cautam. Astfel puteam combina curiozitatea scriitorului pentru inedit cu studiul pentru cercetare, toate acestea intr-o zona de un exotism autentic.

Ati plecat acolo si pentru a descoperi mai multe despre canibali si canibalism. Ati intalnit oameni care au recunoscut ca au practicat canibalismul? Spuneati, la un moment dat, ca aflata acolo ati avut impresia ca ei considera tabu vorbitul despre canibalism.

Nu am cautat canibali, stiam ca deja s-a renuntat la antropofagie cu ani in urma, iar speranta de viata in zonele izolate fiind destul de redusa, nu cred ca mai exista oameni in viata care sa poata marturisi despre gustul carnii de om. Nu asta cautam, dar acest fapt ma convingea ca intr-adevar sunt civilizatia cea mai aproape de copilaria salbatica a umanitatii, voiam sa descopar un pas din civilizatia pe care am parcurs-o si noi cu cateva milenii in urma; exotismul acesta nu va mai dainui prea mult, civilizatia occidentala da buzna peste ei cu produsele tehnicii, astfel, in cativa ani acest stil de viata in care omul nu are nevoie de nici un produs fabricat, ci poate trai in tandem cu natura, va muri.

Am putut vorbi despre trecutul lor sangeros doar cu cativa dintre ei, cu ghizii mei, iar ca sa nu le fie rusine sa imi povesteasca, am recunoscut eu insami ca si istoria noatra are momentele ei rusinoase, are un Holocaust in spate, torturi inimaginabile si genocid din cauze dictatoriale, politice, ca am exterminat populatii cum e cea mayasa si azteca doar pentru a le fura bogatiile si a sustine fastul curtilor imperiale cu razboaie fratricide cu tot, ca am tinut lumea in sclavagism multe sute de ani pe plantatii de bumbac si trestie de zahar... da, stiau si ei de sclavagism, erau furati si oamenii lor pentru a fi transformati in sclavi, astfel mi-au putut povesti si ei despre perioada de antropofagie din istoria lor oarecum recenta. Ultimii omorati si mancati au fost oamenii albi care veneau sa le fure lemnul de santal obligandu-i sa vanda aproape pe nimic, defrisand padurile pana aproape la disparitie. Doar astfel au scapat de opresiunea celor albi, marturiseau ei, chiar daca printre cei devorati s-au aflat si oameni de bine care au venit sa-i ajute, cum erau misionarii.

Povesteati intr-un alt interviu faptul ca femeile se situeaza destul de jos ca importanta in aceste insule. Spuneati "e mai bine sa fii peste decat femeie in Vanuatu". Ne puteti povesti care a fost impactul cu acea mentalitate?

Vanuatu se integreaza, prin extensie, culturii asiatice, in toata Asia mai sunt probleme cu rolul femeii in societate. Conform listei de valori vanuateze, femeia e un bun care sta aproximativ pe locul patru: dupa porc, care e cel mai important bun, cu porcul se platesc toate tranzactiile importante, chiar si femeia e platita cu un numar de porci, in functie de rangul familiei din care provine si de bogatiile aduse. Pe locul doi este gradina - sursa de existenta, apoi coliba - adapostul si caminul, abia apoi femeia. Ele nu au drept de decizie; chiar daca sunt intrebate, chiar daca au loc discutii, ceea ce oricum e deja un pas spre egalizarea drepturilor, deciziile le iau tot barbatii, mai trist este ca violenta domestica este foarte accentuata. Am cautat sa stau de vorba cu asistenti sociali care lucreaza in domeniu (la oras, ca la sate nu exista), dar mentalitatea ca femeia nu e egala barbatului, ci doar un bun cu care te comporti cum vrei din moment ce ai platit, ii face pe barbati sa-si bata sotiile, iar ele nu stiu ca legea e de partea lor, cele de la sate nici nu au cum sa aiba acces la informatie, dar chiar si in oras, femeile isi accepta soarta, fara sa se gandeasca cum sa-si schimbe situatia.

Care este impactul pe care l-a avut asupra unei femei ca dumneavoastra o astfel de calatorie?

Nu stiu daca femeia din mine a fost mai impresionata sau omul de cultura, scriitorul, respectiv curiozitatea cercetatorului. Nu a fost prima data cand in calatoriile mele am observat comportamentul abuziv fata de femei, mediul islamic nu este cu nimic mai bland ca cel vanuatez, chiar daca nu e violenta, e o discriminare evidenta. Eu nu am fost receptata ca o femeie vanuateza, pentru ca eram europeanca. Am avut alt statut, inegalitatile societatii respective mi-au diferentiat statutul, culoarea pielii mele, si nu spun ca este drept lucrul acesta, dar acolo e real, mi-a conferit o superioritate care surclasa uneori si pe barbati. Doar sefii de sat mi-au dat de inteles ca nu sunt deasupra lor, m-am supus, nu voiam sa le stric obiceiurile, nici sa le subminez autoritatea, dar aveam avantajele omului alb, intram oriunde doream, luam deciziile pe care le doream. Poate si puterea banilor, cunostintele mult diferite, aparatele tehnice care ma insoteau, cercetarea intreprinsa pe care ei insisi au receptat-o ca fiind in favoarea lor, medicamentele, obiectele, toate ma puneau in situatia superiorului, chiar daca am facut tot ce am putut sa traiesc ca ei, sa mananc, sa dorm, sa calatoresc, sa ma distrez ca ei. M-au primit sa fiu de a-l lor, dar toata lumea stia ca e provizoriu, eu apartin altei lumi, chiar daca reuseam sa ne transmitem reciproc afectiune, gaseam punti de comunicare intime si de durata, eu urma totusi intr-o zi sa plec!

Care a fost momentul in care ati constientizat cel mai bine diferentele dintre dumneavoastra si locuitorii insulei? Dar asemanarile?

Diferentele erau vizibile de la o posta: stil de viata, conceptii, educatie, valori, administrarea vietii si a resurselor, comportamente, credinte, planificari pentru viitor... o multime de diferente care pot fi numite ca fiind majore, totusi, in esenta, eram asemanatori.

Am intalnit tot felul de gesturi pe care noi, in educatia noastra, nu le-am face, poate cel mai tare ma intriga „dezpaduchiatul”: unul cauta in cap altuia ca sa-i gaseasca paduchii, uneori se facea un sir, era ca o socializare asemanatoare femiliilor de maimute, felul in care cautau, apoi gasind parazitul il striveau intre unghii, dar adesea il striveau intre dinti, urmand sa-l scuipe apoi cu zgomot. Poate a fost gestul in care am constientizat cat de diferit ne comportam. Nu m-a intrigat faptul ca nu se spalau desi se intampla ca apa sa curga langa ei, ca secretiile nazale ale tuturor copiilor curgeau in mancarea din care ne serveam toti, ca nu faceau un orificiu prin plafonul de frunze ca sa iasa fumul, ci tot fumul focului trebuia inghitit de cei ai casei pana ni se inroseau ochii, pana se incetosa in coliba de nu ne mai vedeam, nu ma intriga ca mancau carnea semifiarta, aproape cruda pentru ca o puneau in oala dupa ce au fiert toate legumele, ca femeile nu puneau mana pe hrana in timpul ciclului menstrula ca sa nu-i impurifice pe barbati, ca barbatii de pe la ora 3-4 paraseau orice activitate ca sa se retraga in nakamal la discutii, bautul kavei si pierdere de vreme in lenevie, lasand toata munca pe seama femeilor, oh, au fost multe diferente, dar erau de acceptat, era vorba de alte crezuri, dar dezpaduchiatul mi-a fost ciudat.

Asemanarea am receptat-o poate cel mai profund cand isi manifestau afectiunea fara cuvinte, doar prin gesturi, prin zambete. De exemplu una dintre adolescente nu se putea dezlipi demine, ma pieptana ori de cate ori ma asezam, ma ducea de mana cand cararea era abrupta. Imi turna apa cu o cana ca sa fac dus, ma spala pe picioare, dar mai special a fost cand mi-a adus un ou de gaina rascopt in jar. Aveau cateva gaini in familia mare si urmarea cand una dintre ele, singura, facea oul, il fura si mi-l aducea mie copt. Ma privea inghitind in sec cum mancam oul, apoi mi-am dat seama ce sacrificii facea, nimeni nu-si putea permite sa manance oua de unul singur, de atunci imparteam oul si-l mancam impreuna, pe furis, pana a aflat si gazda care, a acceptat, doar eram musafir si musafirul in cultura lor este deasupra legilor. Am povestit doar o imagine, dar au fost nenumarate. Au o sensibilitate sufleteasca foarte profunda, fara sa fie smecheri, fara aranjamente si dedesubturi, sunt inocenti, sunt nobili in sensul uman al cuvantului.

Cand v-a fost cel mai frica? Cand v-ati dat seama ca va aflati in necunoscut si ca orice se poate intampla?

Am avut un acces de frica in timpul zborului. Drumul a fost foarte lung, am pornit marti dimineata si am ajuns joi seara, pe parcurs am simtit la un moment dat o groaza teribila pentru necunoscutul in care m-am pornit de una singura. Ca sa fie mai explicit va redau o pagina din jurnal, descrierea avusese loc in aeroportul din Sydney, intre doua schimburi de avioane.

„Panica venise pe neasteptate, dupa ce avionul urias al Companiei Qantas, cu un cangur rosu desenat pe coada, se ridica falnic in noaptea Singaporului; tocmai parasisem aeroportul orhideelor alb-violacee, erau fragile si exotice, atunci nu stiam ca dupa doar cateva minute voi umple de lacrimi perna din avion, nici nu doar pe a mea, ci si pe cea a calatorului din dreapta, care renunta la ea avand propria perna pentru somnul nocturn spre continentul in desertul careia domneau cangurii. M-am simtit foarte singura in jocul acesta cu tari necunoscute si insule adapostind primitivi nemaivazuti, m-am simtit singura si foarte speriata! Frica venise visceral, nu trecuse prin creier, ca s-o pot controla, am simtit doar ca mi se zvarcoleste stomacul, ca se razvrateste si e gata sa nu ma asculte, lacrimile au izbucnit ca si cum izvorau din stomacul hotarat sa elimine ceva din organism, macar lacrimi, deoarece mancare nu mai era acolo de mult timp. Era intuneric, cei peste cinci sute de pasageri dormitau sau cautau s-o faca, fiind oricum, foarte civilizati in manifestare, aproape robotizati, de-aceea m-am simtit singura. Erau multi si nu era nimeni. Nu era nimeni cu mine, nici un om care sa simta ca mine, cautam in minte pe cineva care stie ce vreau si de ce vreau, dar nu era de gasit. Sigur, toti cei care fac parte din viata mea au acceptat ca voi pleca, ca imi trebuie pentru studiu, pentru actiunile pe care le voi face acolo, ca e nevoie pentru mine si pentru cei de acolo, dar, desi au acceptat aceasta ciudatenie a mea, de care, fie vorba intre noi, spun tot mai multi, puteam sa ma lipsesc, dar am si eu hachite ca tot omul, hachite ceva mai costisitoare si mai exotice decat altii, aproape nebunesti… dar ce sa intelegi resorturile mintii unora?, asa ca, repet, mi s-a acceptat iesirea, dar nu vibra nimeni cu mine. Nici atunci si nici acum. Si poate niciodata. Fiecare cu vibratiile lui!, imi spun si hotarasc validitatea drumului: da, asa este, drumul m-a ales pe mine, asa ca am ramas noi doi. Dar eu plangeam speriata in noapte departe de pamantul meu, departe de orice pamant zburand peste ocean la cei peste 12 km altitudine si frigul de peste minus 60 de grade Celsius aratat pe monitoare. Bestia fricii nu voia sa plece si a trebuit sa ma asez cu mai multa credinta in imbratisarea Celui de Sus: sunt singura cu Dumnezeu, asa ca avantajul e de partea mea. Atunci a venit linistea.”

Dupa acest moment nu am mai avut momente care sa fie cumplite, greu de controlat, intre oameni nu mi-a fost frica nici o clipa. Pe munte, atunci cand am trait momente stranii legate de credintele lor in spirite si prezenta lor resimtita ca o apasare, fusese ca o lupta „care pe care”, ei cu spiritele pietrelor, eu cu Dumnezeu, dar descrierea va fi mult mai ampla in carte, e destul de greu de rezumat o traire atat de stranie in cateva cuvinte.

V-au disparut o parte din bagaje, cele in care aveati alimente. Cum ati gestionat acea situatie?

Din cauza ploilor nu mi-am putut cara eu insami bagajele care m-ar fi sustinut in perioada locuirii pe munte, iar pe cand au ajuns bastinasii cu ele, ale mele lipseau. Insemna sa nu am provizii de hrana pentru perioada cat voi sta pe munte, era vorba de 10 zile, nu mai aveam nici cadourile pentru celelalte sate pe care urma sa le vizitez, trebuia sa fac fata situatiei. Stiam ca nu sunt o simandicoasa, ca pot sa ma adaptez la situatii dure, singurul lucru de care trebuia sa ma feresc era sa nu ma imbolnavesc, nu as fi fost recuperata nici cu elicopterul, atat eram de ascunsa in paduri. Nu am intrat in panica, urma sa mananc ce mananca si ei, erau foarte grijulii sa imi serveasca masa de trei ori pe zi, problema era ca la fiecare masa era aceeasi radacinoasa numita taro, care nu avea nici un gust, care era seaca incat dupa o vreme nu mai aveai saliva s-o inghiti si care nu era printre alimentele mele preferate, dar in acea perioada a anului, pe munte era singurul aliment accesibil. Mi-era doar groaza ca dupa ce inghiteam suficiente bucati ca sa nu mai simt ca ma roade stomacul de foame, stiam ca va urma peste cateva ore sa iau aceeasi masa, doar poate altfel preparata: fiarta, pisata, bucati intregi, coapte in jar, facute piure, desi parea alta mancare, gustul era acelasi. O data cand am pus sare multa ca sa nu-i mai simt gustul a fost altceva, dar tot cu numele de taro. Am slabit destul de mult, dar mancam ca sa am putere si ma bucur ca am reusit sa traiesc opt zile doar cu taro de trei ori pe zi, asa cum traiau ei luni de zile pe an. Am coborat mai repede de pe munte pentru ca din cauza ploilor riscam sa ramanem izolati acolo, dincolo de marile rauri umflate in albiile adanci, pe care le treceam la picior.

Sunteti licentiata si in teologie, din cate am aflat. Care sunt influentele cele mai mari pe care civilizatia si religia le-au adus in viata acestor oameni, dupa parerea dumneavoastra?

In Vanuatu se observa o foarte mare diferentiere, sunt niveluri de civilizatie. Orasele seamana cu cele de pe tot pamantul, acolo influenta omului alb e covarsitoare: cladiri, afaceri, infrastructura, educatie, sanatate, toate cauta sa tina pasul cu ceea ce cunoastem noi. Apoi satele de pe coasta, acolo unde civilizatia occidentala (americana, australiana si nou-zeelandeza, prea putin europeana) isi intinde tentaculele continuu si din aproape in aproape, difera mult de satele izolate.

Aportul cel mai profund l-a adus crestinismul si cei care printr-un interes fata de soarta omului au lucrat adesea voluntar pentru a deschide scoli, spitale, puncte sanitare prin sate, au educat lumea privind sanatatea, cunoasterea lumii fizice cat si cunoasterea spirituala. Unele crezuri traditionale sunt paguboase, de exemplu satele traditionale nu permit scolarizarea copiilor, acolo toti sunt analfabeti, credintele lor in spiritele salasluite in pietre si inchinarea care sustine puterile vracilor superstitiosi ii tine in mare intunecime. Aceste credinte traditionale sustin portul obligatoriu, adica fara haine, doar unele piese care acopera zona genitala, de obicei confectionate din frunze sau scoarta de copac, desi in unele zone e chiar frig si multi dintre ei sunt bolnavi.

Nu vorbesc impotriva traditiilor, sunt eu insami o mare sustinatoare a conservarii valorilor etnologice, este de acceptat o cultura proprie, sustinerea valorilor unice proprii fiecarei culturi, dar cele paguboase ar trebui ajustate pentru ca sanatatea si viata e un bun mai important.

Amelie Nothomb scria, in "Biografia Foamei", ca Vanuatu este acel paradis ai carui locuitori nu cunosc foamea si nu sunt obligati sa faca nicio munca fizica, pentru ca totul este la indemana lor si se « lasa cules ». Asa v-a parut si dumneavoastra Vanuatu?

Da, cat timp am locuit pe coasta sau in zone apropiate, dar in momentul in care am intrat in adancul insulei Santo, cea mai mare insula a arhipelagului, acolo unde e mai frig si e multa ploaie, acolo unde bastinasii nu prea stiu sa planteze nimic inafara de taro, viata e mai grea si varietatea alimentelor mult mai saracacioasa, nu e nici posibilitate de pescuit pentru ca oceanul e foarte departe, animale in paduri nu sunt de vanat, cel mult soparle si lilieci, ceea ce se consuma.

Cat despre cei care traiesc in zone imbelsugate cred ca pot trai fara sa se miste din fata colibei pentru intreaga viata. Langa coliba cresc arborii de cocos, papaia, mango, bananierii, in gradina din padure creste manioc, yum, taro, cartofii dulci, tot felul de salate, varza, conopida, dovleac dulce, dovlecel, au ananas, avocado, pepeni, rosii, castraveti in tot felul de soiuri, apoi alune de padure, arahide, nuci, oceanul e plic cu peste incat si copiii pot prinde punand niste capcane primitive, dar nu am enumerat o serie de fructe, legume si seminte necunoscute noua la care nu am corespondent in limba romana, nu are rost sa le enumar in limbile lor pentru ca nimeni nu ar stii cum arata si ce gust au.

Din acest motiv nu m-am mirat ca sunt foarte „lenti”, mai aproape de intelgerea noastra ar fi „lenesi”, dar nu cred ca e vorba de o lenevie ca viciu, cat de un alt ritm de viata si de gandire, de planificare a timpului, acolo nu exista stres, nu a inventat nimeni nici starea de stres, nici cuvantul, nu e graba, nimeni nu te zoreste la nimic, totul isi are ritmul ancestral bine stabilit in ritmul vietii personale incat adaptarea e naturala, fara efort, fara artificii. Daca au ce manca, iar in zona de coasta chiar au mancare sanatoasa si diversificata, daca e tot timpul cald si nu au nevoie de haine decat sa nu fie impudici, daca nu au nevoie de curatenie, de conditii de trai, nu au energie electrica pentru a dori aparatura tehnica, nu au cheltuieli de platit, atunci nu au nevoie de bani, ca urmare nu sunt stresati pentru nimic. Viata la oras in schimb devine ceva mai fixata in limite temporale, e de mers la serviciu, de calatorit, de platit niste cheltuieli, e altfel.

Ati vizitat Vanuatu si ati locuit alaturi de locuitorii sai. V-ati gandit, macar o clipa, cum ar arata viata dumneavoastra acolo?

Da, m-am gandit de cateva ori incercat sa fac un exercitiu de imaginatie: daca s-ar intampla o catastrofa si ar trebui sa raman pentru tot restul vietii aici, ce as face? Ritmul lor mi se parea lent, era ca o pierdere constata de viata, desi ei mi-au spus ca in felul acesta lent ei castiga timp, nu-l pierd, pentru ca au vreme sa savureze trairea si poate ca aveau dreptate. Cat am stat acolo nu m-am plictisit nici un moment pentru ca aveam treaba: eram acolo sa observ, sa analizez, sa notez, sa intreb, sa caut sa inteleg, ma rog, aveam un scop, dar ei se sculau dimineata si urma sa mai traiasca o zi fara sa aiba plan, fara sa caute sa realizeze ceva, fara sa poata decanta la sfarsitul zilei daca au implinit sau nu ce si-au propus, se trezeau ca sa traiasca pur si simplu. Mi-am dat seama ca acest pur si simplu eu l-am pierdut, noi cu totii l-am pierdut, noi nu mai putem trai pur si simplu, asa cum copilul se trezeste dimineata si mai are o zi in care nu va realiza ceva anume, ci se bucura ca poate trai joaca pentru ziua respectiva. Fara planuri pe viata, asa se bucurau si ei. De aceea m-am simtit ca in copilaria umanitatii, cand inca se putea trai pentru simplul fapt ca te-ai nascut si ti s-a facut harul acesta.

Am avut cateva discutii cu persoane care „s-au trezit” din acest mod de viata si au inceput sa gandeasca creativ, sa caute solutii, sa caute schimbari pentru ei insisi, pentru familie, pentru sat. I-am intrebat daca in aceasta dihotomie de stil vechi si stil nou de viata sunt fericiti. Erau mai nelinistiti, mai dornici de a realiza, nesiguri de reusita, luptatori, dar undeva nu mai aveau acea liniste de nepasare de dinainte. Nu mai erau atat de detasati, ceea ce-i facea sa piarda din starea de multumire, dar nici nu mai dorereau sa se intoarca in nepasare. Acesta e pretul, ne-am dat seama impreuna, vrei mai mult, pe o directie, dar pierzi inocenta primitiva. E ca o maturizare a unei societati in pasii maturizarii unui copil.

Sa traiesc acolo pentru toata viata? Ar fi un paradis, ar fi un cosmar si nu as stii sa echilibrez cele doua trairi decat cu multa suferinta. Dar pentru un timp delimitat m-as intoarce cu mare placere, deja mi-e dor de ei. Problema e in primul rand cea financiara.

Exista turisti in Vanuatu? Care sunt conditiile pe care le poate gasi acolo un turist ?

Da, e o zona perfecta pentru turism „la firul ierbii”, un turism salbatic, fara aditivi, fara luxuri, in zone pure: recifuri de corali, pesti colorati, paduri neumblate, plaje albe si pustii, un ocean virgin, vulcanul activ accesibil pentru om, traditii la prima mana, dar nu e vorba de un turism cu conditii de patru stele. In Vanuatu merg sa faca turism cei care s-au saturat de sezlong, lux, masini, pretentii, cei care vor sa descopere puritatea planetei cat timp ea mai poate fi gasita. Sunt cateva hoteluri in capitala, dar pe insule si in sate, pe malul marii sunt doar colibe de bambus care cu greu pot fi numite bungalouri. Din pacate, pornind din Europa, e drumul foarte lung, majoritatea turistilor sunt australieni, cativa americani, am intalnit un singur cuplu din Elvetia, un cuplu care cauta senzatii tari, urma sa viziteze satele celor care nu poarta nici un fel de haine, nici macar peste zona genitala, nu au unelte si vase, nici paturi, nu au nimic, dar pentru asta trebuia sa mearga pe jos zile in sir prin zone foarte greu accesibile, erau echipati ca niste alpinisti si aveau ghid, altfel nu ai sanse sa gasesti satele din jungla.

Ce a fost cel mai dificil atunci cand ati inceput sa scrieti romanul "Ultimul Canibal"? Care etapa a creatiei ?

Nu am intampinat dificultati; avand in vedere ca sunt foarte ordonata pe teren si notez detalii, evenimente, impresii, trairi, ganduri, discutii, informatii, tot ce pot aduna, notitele sunt de fapt osatura scrierii, nu trebuie decat sa imbrac si sa dau forma dorita celor scrise. Acum, cand deja au trecut cateva luni de la intoarcere, cand pot sa am o privire de ansamblu si sa analizez mai atenta unele evenimente sau trairi, pot din start sa dau rotunjime cartii.

In prima faza am pregatit pentru editare un volum de poeme, pe care am inceput sa le scriu inca de acolo, in volum apar 32 de poezii, cate una pentru fiecare zi, am mai adaugat si cate o poza, astfel volumul, care se numeste Poeme pentru Yerutonga, epistole exotice din Vanuatu va fi un album de arta fotografica insotind scrisorile-poeme. Mi-e drag volumul pentru ca a fost rupt din trairile de acolo, scris in atmosfera locala, exotica. Cat despre volumul in proza va fi gata pentru editare doar spre toamna.

Ce sfat i-ati da celui care viseaza sa ajunga acolo?

Sa nu renunte la vis, omul poate realiza doar daca viseaza. Am spus o banalitate prin asta, dar vreau sa transmit ca trairea e pe de parte a fi banala. Cu bogatia aceasta ramanem apoi, cu visele la care nu am renuntat. Celor interesati pot sa le ofer cateva contacte pentru a avea legaturi, date ale unor bastinasi care au construit bungalouri pentru turisti, oameni foarte primitori.
Tag-uri: , , , , ,
Ti-a placut acest articol? Urmareste-ne si pe FACEBOOK

Adaugă un comentariu 2

Intră în contul tău sau înregistrează-te pentru a posta un comentariu.

stanciu emilian lorri (08.01.2011, 19:50)
aceste locuri sunt din ce in ce mai putine,au un areal mai restrans.............primitivismul este cu adevarat o exrema exotica,o altfel de imbogatire spirituala necesara din ce in ce mai mult oamenilor sofisticati din societati avansate
Răspunde-i
Cristina Rogobete (14.05.2010, 12:00)
Interesant
Răspunde-i
Spune-ţi părerea
Alte articole din Cariera
Cele mai citite
Azi
Săptămânal
Lunar

Newsletter

Cele mai comentate
Felicitari pentru femei deosebite
-3°
Bucuresti
-2°
Bucuresti-zona centrala
-5°
Bucuresti-zona periferica
-4°
Alba Iulia
-3°
Alexandria
10°
-2°
Arad
-3°
Bacau
-2°
Baia Mare
-5°
Bistrita
-2°
Botosani
-3°
Braila
-5°
Brasov
-2°
Buzau
-3°
Calarasi
-4°
Cluj-Napoca
Constanta
-4°
Craiova
-5°
Deva
-3°
Drobeta-Turnu Severin
-4°
Focsani
-2°
Galati
-3°
Giurgiu
-2°
Iasi
-8°
Miercurea Ciuc
10°
-2°
Oradea
-3°
Piatra Neamt
-2°
Pitesti
-4°
Ploiesti
12°
-3°
Resita
-3°
Rimnicu Vilcea
-2°
Satu Mare
-6°
Sf. Gheorghe
-6°
Sibiu
-4°
Slatina
-4°
Slobozia
-4°
Suceava
10°
-2°
Timisoara
-4°
Tirgoviste
-6°
Tirgu Jiu
-4°
Tirgu Mures
-1°
Tulcea
-3°
Vaslui
-3°
Zalau
28 mai