Raspuns pentru cititori

Un subiect dedicat tuturor celor care au comentat articolul "Cea mai frumoasa veste uneori se intrerupe".

In primul rand le multumesc tuturor pentru sustinerea, pentru energia voastra pozitiva si pentru ca ati impartit cu mine povestea voastra.

Citind comentariile voastre la articolul trecut, vroiam sa le raspund multora dintre voi, asa ca am hotarat sa va raspund prin a scrie acest articol.

Da, asa este, de multe ori nu putem sa intelegem de ce ni se intampla anumite lucruri. In niciun caz ce ni s-a intamplat noua (pierderea sarcinii) nu este vina lui Dumnezeu. Nici nu este vina noastra. Cred ca a ne invinovati sau a cauta un vinovat este cea mai mare greseala pe care putem sa o facem. Am avut grija de noi, am vrut sa fim insarcinate, nu avem de ce sa ne invinovatim, nu exista un "de ce". De multe ori trebuie sa trecem peste si sa nu cautam motive pentru ca nu sunt sau nu putem sa le aflam. Dupa ce am pierdut sarcina, am realizat ca sunt mii de femei care trec printr-un astfel de necaz, ca acest lucru se intampla mult mai des decat credem si ca din pacate de multe ori (mai ales cand sarcina este mica) nu se poate afla de ce.

Doctorita mea mi-a spus un lucru care m-a ajutat enorm: sunt multe femei care au avut probleme in primele luni al sarcinii dar embrionul a rezistat, insa in multe din acesti cazuri femeile au nascut bebelusi cu malformatii sau probleme. Poate ca asa este mai bine...

Cazul Stefaniei este mult mai grav, mult mai trist. Am o prietena care a trait prin ceva foarte similar si nu pot sa imi imaginez cat de greu este. Aceste povesti trebuie sa ne ajute, sa vedem ca sunt lucruri mult mai grave. Ca putea sa fie mult mai trist sa reziste embrionul si sa aiba probleme mult mai grave dupa.

Si eu ma regasesc in povestea voastra... si eu am vecini cu copii si chiar acum sunt in Spania cu nepotica mea de 7 luni, Mayra, dar trebuie sa ne bucuram pentru oamenii care au reusit sa aiba copii, pentru ca si noua o sa ne vina randul, sunt sigura. Eu ma bucur enorm de Mayra si ma bucur ca sora mea a avut o sarcina frumoasa si acum are un bebelus superb! Asa trebuie sa ne gandim si sa incercam sa trecem peste cat de repede!

Bineinteles sotii/parteneri nostri de viata si ei sufera, atat de mult cat si noi. Pentru mine a fost esential sa fie sotul meu langa mine tot timpul, mi-a fost frica si el imi dadea siguranta. Ce ni s-a intamplat, atat sarcina cat pierderea sarcinii, ne-a unit enorm. Dar sunt sigura ca ei nu simt la fel, pentru ca ei nu trec prin ceea ce trecem noi. Eu cred (si dupa experienta noastra, sotul meu la fel) ca pentru noi, femeile, este mult mai greu pentru ca suferim psihic si fizic:

Corpul nostru se schimba foarte mult, chiar din primele zile al sarcinii. Din momentul in care aflam ca suntem insarcinate trebuie sa ne schimbam modul de viata. Schimbam alimentatia, eu am oprit de tot sala, sportul, trebuie sa avem liniste, sa incercam sa nu ne suparam/intristam -toate lucrurile acestea sunt frumoase. Am simtit momentul in care sarcina s-a oprit. Dupa care a urmat experienta oribila de a elimina sarcina. Am avut dureri, corpul se umfla din cauza pastilelor, se schimba iarasi, si in cazul meu pana la inceputul lunii februarie nu pot sa fac nimic, nici sport, nici miscare, nimic. Deci este intr-adevar foarte diferit ce simtim noi si ce simt barbatii. Bineinteles ca nu trece o zi in care sa nu imi amintesc, este imposibil sa uiti atat de usor, pentru ca organismul tau iti reaminteste incontinuu de ceea ce ti se intampla.

Nu vreau ca blogul meu sa fie unul directionat doar catre femei dar prin articolul scris inainte si acest articol, le invit pe femeile care au trecut sau trec prin acest lucru sa vorbeasca, sa ne povesteasca, pentru ca a vorbi face bine!

Interesant si foarte frumos ar fi sa intre si barbati sa ne spuna ce simt ei si sunt bineinteles bineveniti!

Le multumesc enorm inca o data tuturor mamicilor, femeilor care au impartit povestea lor aici si care ne incurajeaza!

Analia

Foto: Sorin Damian