Si totusi un titlu al unui articol mi-a indreptat privirea spre el (Frica barbatilor de sotiile lor puternice, inteligente, independente, feministe) si in acelasi timp m-a trimis zeci de ani in urma. Atunci, noi, femeiile din Occident, incepeam lupta egalitatii intre sexe.
Perioada denumita "miscarea feminista". Defilam pe strazi cu sutienele proprii in mana, in semn de protest, in loc sa abordam lozinci. Ceream drepturi egale cu cele ale barbatilor. Ceream un statut egal. Salariu egal. Ceream, ceream si cu timpul, cum se intampla in majoritatea cazurilor, in unele domenii am reusit si am fost recunoscute ca femei care stiu sa puna punctul pe I. Reusita a fost doar in unele domenii.
Din acel punct, noi, femeile, am inteles ca, cu cat mai devreme posibil vom lua hamurile in maini, cu atat mai repede vom reusi sa ne atingem scopul. Nimeni nu ne va da nimic daca nu vom fi culte, capabile, instruite si informate in domenii de baza ale societatii. Vom putea face totul prin merit si nimic prin cersetorie.
Inceputul anilor '70 ne-a prins pe toate intr-o febra comuna. Ne-am pus pe hartie planuri pe urmatorii 30 de ani. Am facut socoteli peste socoteli. Cum va arata societatea in care femeiile isi ocupa un loc cuvenit, fiind 50% din ea? Cum vom influenta invatamantul in binele copiilor nostri, politica nationala si globala? Prin dinamica de grup restrans, mijlociu, mare si mai mare, am incercat si chiar am reusit sa vedem lucruri implinite.
La timpul respectiv, majoritatea dintre noi eram absolvente ale diferitelor facultati ale celor mai consacrate universitati. Aveam posturi inalte in spitale, institutii de stat, afaceri particulare s.a.m.d. Aveam salarii pe masura capacitatii si implicarii. Salarii mari pentru care am depus, in schimb, 12-14 ore de lucru zilnice. Fugeam de la o sedinta la alta. Dintr-un oras in altul. In drum lasam masina in parcare si plateam un masaj si o coafura, ca nimeni sa nu observe oboseala acumulata. Am angajat bone la copii, ingrijitoare la intreaga gospodarie. Noptile ne prindeau singure la volan pe autostrazi pustii, inapoi acasa.
Cu cat treceau anii, ne luam la intrecere cu noi insene. Oare putem mai mult? Cat? In ce domeniu? Ne-am casatorit, am nascut si crescut copii, am avut grija de educatia lor, am plecat in strainatate, in schimb de experienta cu copii in brate. Nu ne-am permis sa dam frau lacrimilor. Noi, femeile, apartinem unei secte aparte, puternice, inteligente. Slabiciunile si plansul apartin altora... Eram turmentate si nu de alcool, ci de succes. Am devenit dependente de el. Un succes dobandit apartinea trecutului. Mergeam inainte sa cucerim un altul mai mare si mai pretios.
Un lucru nu l-am luat in consideratie: barbatul in general si sotul in special. Am crezut ca totul va decurge normal de la sine si vom continua sa ne bucuram de sprijinul masculin atat de necesar noua, femeilor, la infinit. La bine si la rau suntem impreuna si cum perioada era considerata una din cele mai bune... casnicia era de neclintit si mai puternica ca niciodata... Acum cu toate stim ca la timpul respectiv trebuia sa solicitam alianta masculina in schimbarile sociale.
Mea Culpa! Am gresit in mare. Ne-am intimidat barbatii cu noul nostru statut. Am dorit cu fermitate sa aratam cat suntem de superioare. Cate cunostinte stapanim. Cat castigam. Am fost mandre cu puterea noastra de a lua hotarari in orice domeniu. Am dictat o schimbare brusca de roluri. Ne-am indepartat enorm de rolurile si valorile traditionale si acum in perioada post feminista culegem roadele. Doar o minoritate este convinsa ca miscarea feminista le-a indreptat inspre o performanta istorica. Eu personal apartin majoritatii.
Majoritatea este convinsa ca o schimbare a fost obligatorie, dar la ea se putea ajunge cu mult mai putina agresivitate, cu o doza mai mare de feminitate. Desigur daunele erau mai minore. In Occident se deschid cursuri care redau siguranta de sine a barbatilor detronati de noi. Alte cursuri ne invata pe noi toti un alt gen de comunicare in cuplu. Departe de cea in care fiecare isi demonstreaza superioritatea si fiecare se lupta ca ideea lui sa domine. Un mod de intelegere reciproca deplina. Simulam si resimulam un cult al dialogului perfect. Rabdarea de a asculta, dorinta de a intelege, puterea de a decide impreuna.
Ne intoarcem ca moda, la mica rochie neagra clasica din sifonier, care ni se potriveste de minune. Aceasta a fost tot timpul acolo, doar noi am uitat-o prafuita si am abordat o vestimetatie dura de femeie de afaceri egala barbatului. Sper ca de data asta o vom purta cu mai mult chic si cochetarie.
In caz ca ma intrebati unde am fost eu in acea perioada, e bine sa stiti: am fost acolo impreuna cu toate femeile, dar am defilat cu o lozinca si am continuat sa ma scol mai devreme dimineata pentru a calca o camasa sotului. Intuitiv, am dorit avansarea mea dar am refuzat si respins egalitatea. Nu cred in egalitate. Fiecare din noi este un individ. Nu superior, nu inferior ci diferit. Am simtit in micro cosmosul nostru ca daca vom accepta sa fim singuri in cuplu, nu vom fi. In fata prapastiei, am apasat pe toate franele posibile si nu a fost deloc usor.
Acea perioada era specifica unanimitatii in idei. Feminismul a patruns pe intrarea principala, a intrat in sufrageria caminului conjugal, a continuat in bucatarie si rapid ne-a dat sfaturi de comportament in propriul nostru dormitor. Majoritatea cuplurilor generatiei mele sunt despartite. Multi si-au pierdut increderea de a convietui in cuplul traditional, de a-si asuma obligatii, de a le respecta. Neincrederea si teama sunt "valoarea adaugata" a acelei perioade. In prezent un cuplu din patru se desparte in primul an de casnicie. Procesul continua dar este in puterea noastra de a-l diminua.
Stiind sa ne cultivam propria casnicie vom oferi si primi de la ea tot ce avem nevoie. In caz contrariu, in care ne vom dori si pastra egalitatea, noi, femeile, vom fi nesatisfacute si vom continua la infinit a cauta acel barbat idol al imaginatiei nostre. Va asigur ca acel idol se afla doar in imaginatie, adevaratul se afla cu noi si langa noi. Trebuie doar sa-l indentificam si sa-l ascultam.
Puterea adevarata este din vecii vecilor in mana noastra. Trebuie doar s-o manipulam intelept si nici o miscare feminista nu ne va mai dicta cum si in ce fel.
