Pacatul nepasarii

Multumesc lui Dumnezeu ca dinte pacatele inerente vietii, nu-l am si pe cel al nepasarii. Nici o mie de matanii nu m-ar fi spalat de el.

M-a durut si m-a bucurat tot ce s-a intamplat in preajma mea. M-a durut mana intansa, cu sfiala, a unui batran cu pensia simbolica, privirea unui copil, lipita de o jucarie pre scumpa chiar si in vis, ridurile unei femei prea incarcata de probleme si prea saraca in bucurii, singuratatea celor dezamagiti, tristetea celor uitati de cei dragi.

M-a bucurat porumbelul asezat pe sarma pentru rufe, corcodusul scuturand flori pe umerii mei, maidanezul gudurandu-se pe langa mine in statia de autobus, incandescenta rasaritului de soare , mijind intre doua blocuri inghesuite, papadia crescuta intr-o spartura de asfalt, tandretea unui cuplu coplesit de ani, trandafirul asteptand cuminte, in mana unui barbat.

Atata bogatie saracita de napasare, intr-e nesfarsita goana spre niciunde, intr-o cursa  contracronometru. Opreste-te alergatorule, odihneste-te,  priveste in jur, si minuneaza-te de atatea contraste; ele sunt substanta plamadelii tale. Simte ca esti om, ca poti iubi, ca poti uri, te poti bucura, te poti intrista.

Cineva a spus ca: “ oamenii ii invidiaza pe ingeri ca pot  zbura, iar ei ne invidiaza ca putem

mangaia!”.

Omule, nu uita…fi demn de INVIDIAT !