Nu te mai vreau

Cine si-ar dori sa auda vreodata aceste cuvinte?! Probabil ca nimeni, niciodata. Dar, din nefericire, ajungem uneori sa le auzim; iar asta vine chiar din partea celor dragi si apropiati.

Sa iti spuna un barbat: “Nu te mai vreau!”, e probabil unul dintre cele mai dureroase lucruri. Mai ales ca nici nu stii ce ai putea face sa schimbi situatia. Afirmatia in sine suna destul de transanta, destul de definitiva. Nu se refera la momentul respectiv; ci vine ca o hotarare permanenta. La o astfel de respingere totala, nu prea ai ce sa mai raspunzi. Insa e nevoie de foarte mult curaj si maturitate pentru a putea sa ii faci fata. Sa treci mai departe, sa iti spui pe moment ca viata ta continua, e foarte greu.

Un barbat care arunca astfel de cuvinte poate fi cotat ca un om lipsit de suflet. Altii i-ar gasi circumstante atenunante si ar spune ca a ajuns acolo din varii motive, cand nu a mai avut alta solutie. Dar intotdeauna exista si o alta solutie, mai putin dureroasa. Fiecare limba in parte permite oamenilor sa foloseasca diferite cuvinte sau combinatii de cuvinte, expresii, fara a fi agresivi, fara a-i face pe ceilalti sa sufere. Alegerea e insa a noastra.

Duritatea acestor cuvinte poate naste la randul ei multa agresivitate din partea celui caruia i se adreseaza. Desi am tinde sa credem ca femeile raspund mai bine la respingere decat barbatii, nu intotdeauna se intampla astfel. Un om ranit sufleteste, ramane un om ranit sufleteste; indiferent de sex.

Sigur ca dupa ce auzi asa ceva, stai si te intrebi ce s-a intamplat, cum de s-a ajuns aici. Ai facut ceva gresit? Pentru cat timp si cat de grav? Si de ce nu ti-a spus mai inainte, cand inca se mai putea face ceva? Da, asta tine de un comportament pasiv-agresiv. Si, din nefericire, suntem foarte inclinati sa il abordam cu totii. La inceput spunem ca putem trece cu vederea, apoi ca putem ierta, pana intr-o buna zi cand nu se mai poate. Si atunci rabufnim astfel, cu atare cuvinte grele. Stim care va fi ecoul lor in sufletele celorlalti si chiar contam pe asta. Despartirea in sine este un proces greu de dus, greu de acceptat. Asa ca, singura modalitate de a rupe “raul din radacina”, e sa venim cu ceva de genul acesta: “Nu te mai vreau.”

Oricat ar fi de convingatoare persoana care face o astfel de afirmatie, cel careia ii este adresata tot va simti nevoia sa se razvrateasca impotriva ei. Nu e usor lucru sa renunti deodata la o relatie; sa o iei de la capat, a doua zi, ca si cum n-ar fi fost. Ne capatam sentimentul de siguranta tocmai din obisnuinte, reguli pe care le respectam si le repetam si, chiar din rutina.

Indiferent de varsta sau relatie, orgoliul oricarei persoane ar fi ranit la auzul acestor cuvinte. Suna ca un fel de ghilotina, care vine sa taie trecutul de prezent si, mai ales, de viitor. Te scoate din ritm, din relatie, din propria ta personalitate. Pentru ca vine ca o declaratie voalata: Nu te mai vreau – adica nu (mai) esti bun/buna. Deci, nu e indeajuns respingerea, mai vine si denigrarea, degradarea. Ai fost si nu mai esti bun/buna. Ce e de facut?

Daca reusesti sa ai suficient bun simt fata de propria ta persoana, iti dai seama ca mare lucru nu mai poti face ca sa dregi lucrurile. Si atunci, iti pastrezi demnitatea si accepti decizia celuilalt. Dupa care iti spui: “OK. Nu mai sunt bun/buna pentru ea/el. Dar asta nu inseamna ca nu mai sunt bun/buna pentru mine sau oricine altcineva.”

Dupa care iti continui viata, cu fruntea sus, incercand sa iti gasesti fericirea si echilibrul in alta parte, altauri de altcineva.