Este foarte trist sa ajungi sa ii spui omului de langa tine ca nu poti sa te bazezi pe el. Niciodata. Doare foarte tare. Ne intrebam de ce trebuie sa facem noi anumite lucuri, iar ei par ca nu au nicio grija. De ce nu pot arata si ei un pic entuziasm? Am fost si eu gata gata, la fel ca tine si ca multe alte femei, sa ii spun toate astea, dar m-am abtinut. Am fost in punctul in care eram atat de obosita incat mintea mi s-a inundat de furie.
Cand ajungi sa folosesti cuvinte ca mereu sau niciodata ucizi sansa de a putea purta o discutie inteligenta. Ala este momentul in care mintea este inundata de furie. Cel mai bine este sa nu ajungi pana aici. Poti masura fericirea unei casnicii dupa numarul de abtineri si muscaturi de limba pe care le are fiecare.
Da, poti spune ca esti femeie emancipata, ca nu este bine sa tii in tine, ca este dreptul tau sa vorbesti. Sunt de acord cu toate astea, numai ca eu nu vorbesc aici numai despre femeie, ci si despre barbat. Sunt valabile si la el muscaturile de limba.
Si vrei sa stii de ce? Pentru ca imediat dupa ce ai spus ceva rau, incepi si regreti. Sau iti trec furiile si ai alta parere. Asta este cea mai grea. Ai alta parere cand te-ai calmat, dar esti prea orgolioasa, sau dupa caz, orgolios, sa recunosti si atunci o tii tot pe varianta din timpul nervilor.
Eu, de exemplu, cand ma enervez, ii scriu un mail. Dar nu il trimit. Scriu tot ce am in cap in momentul ala, il injur, il jignesc, imi amintesc tot din mezozoic incoace. Dar nu trimit acel mail, oricine ar fi persoana pe care m-am enervat. Las sa treaca o ora doua si apoi recitesc. In 99% din cazuri am sters mailul respectiv. Pentru ca mi-a venit sa rad cand am vazut ce penibila am fost scriindu-l. Si am multumit in gand Celui de Sus ca nu am apasat send.
Viata e frumoasa
Ganduri aiurea, de vara asa
